Drama prin care a trecut Mihai Trăistariu. Abia acum s-a aflat: „M-am bucurat când a murit tata”

Este unul dintre cei mai populari și apreciați cântăreți, bucurându-se de un mare succes în cariera sa artistică. Mihai Trăistariu n-a avut însă o copilărie prea fericită, din cauza certurilor care existau între părinții lui. Își aduce aminte și acum, cu multă durere, despre bătăile crunte pe care mama le încasa de la tatăl lui, care era un om agresiv. Artistul a dezvăluit mai multe în cadrul unui interviu.

Femeia a continuat să trăiască alături de soțul ei, în ciuda calvarului la care acesta o supunea. Până într-o zi când bărbatul și-a dat ultima suflare. Artistul recunoaște că nu i-au curs prea multe lacrimi și și-a adus aminte mereu de momentele grele prin care a trecut în familie.

„Am simțit o tristețe profundă când a murit mama. Când a murit tata, nu am simțit, pentru că taică-miu a bătut-o pe mama de a năucit-o, nu știu de ce. Nu s-au înțeles neam.

Eram prin liceu, îmi amintesc niște bătăi, cum o lega de calorifer, o trântea pe jos, o tăvălea, o trăgea de picior. N-am să uit, ceva criminal. Nu se înțelegeau neam, nu știu de ce au mai stat.

Mama stătea că avea patru copii și nu putea să ne susțină financiar. A rezistat eroic. Pe el, aproape că l-am urât, deși acum mi-aș dori să îl cunosc și să vorbesc altfel cu tata. Nu știu de la ce se băteau ca chiorii, el pe ea.

Aproape că m-am bucurat când a murit, a murit de cancer când eram mai mici, iar mama a rămas liberă. Când a murit mama, eu am moștenit vocea, blândețea, trăsături de la ea, am suferit o lună, m-am închis în mine, nu am mai crezut în Dumnezeu.”, a mărturisit Mihai Trăistariu, într-o emisiune online.

Incendiu într-un bloc de locuit cu 9 nivele din cartierul Telecentru

În după amiaza zile de 31 mai 2024, pompierii din capitală au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu care a izbucnit într-un bloc locativ cu 9 nivele de pe strada Gheorghe Asachi 64/1.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:01. Potrivit primelor informații a fost observat fum de la etajul 8. La fața locului pentru stingerea arderii au fost îndreptate 5 echipe de intervenție, inclusiv o autoscară. Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins o debara de la etajul 8 a blocului de locuit.

Totodată, în timpul intervenției au fost evacuate două persoane din două apartamente de la etajul 9, pentru evitarea intoxicării acestora cu fum și produsele de ardere.

Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 15:19 și lichidarea completă a incendiului la ora 15:28. Potrivit IGSU, focul a distrus bunuri materiale din interiorul încăperii cu suprfața de 3m2.

Circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 27 situații de risc.

Șeful din Poliție care a refuzat mita de 20.000 de dolari a fost avansat în grad înainte de termen

Sergiu Rusu, șeful de Poliție care a refuzat mita de 20.000 de dolari de la un cetățean ucrainean, a fost avansat în grad înainte de termen. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

„Cu deosebită mândrie, am semnat astăzi Ordinul prin care am conferit următorul grad special înainte de termen, cel de comisar-șef, domnului Sergiu Rusu, Șef al Inspectoratului de Poliție Botanica.

Mențiunea este o apreciere a gestului său de integritate și onestitate. Astfel de acțiuni reflectă valorile fundamentale ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne, care trebuie cultivate și promovate în continuare”, a scris ministrul, conform Zugo.

„Corupția reprezintă un risc eminent pentru securitatea Republicii Moldova și are efecte grave. Denunțarea actelor de corupție este esențială în angajamentul nostru de a eradica acest flagel. Acțiunile domnului Rusu sunt de apreciat și reprezintă un model corect și demn de urmat pentru toți.

Mulțumesc domnului Sergiu Rusu pentru serviciul său devotat și pentru exemplul de transparență care l-a oferit. Felicitări pentru conferirea următorului grad special și pentru dedicarea de care ați dat dovadă în apărarea valorilor noastre comune! Această promovare este pe deplin meritată și simbolizează respectul și recunoștința noastră pentru angajamentul dumneavoastră neclintit în fața provocărilor”, a mai scris Adrian Efros.

Contactul cu singura sondă trimisă pe planeta Venus s-a pierdut

S-a pierdut legătura cu sonda trimisă pe Venus. Agenția Spațială Japoneză a anunțat recent că a pierdut legătura cu sonda sa spațială Akatsuki, singura misiune dedicată explorării planetei Venus, scrie space.com.

Lansată în 2010, sonda spațială a întâmpinat inițial dificultăți și nu a reușit să intre pe orbită din cauza unor defecțiuni la motor, transmite dcnews.ro.

Totuși, după cinci ani, a apărut o nouă oportunitate, iar echipa de misiune a reușit să plaseze cu succes sonda pe orbită. S-a întâmplat, mai exact, în 2015. De atunci, Akatsuki, cunoscută și sub denumirea de Venus Climate Orbiter, a desfășurat cercetări științifice asupra planetei Venus, realizând câteva descoperiri remarcabile.

Se încearcă restabilirea conexiunii

Din păcate, contactul cu nava spațială Akatsuki a fost pierdut la sfârșitul lunii aprilie, iar echipa de la sol depune eforturi intense pentru a restabili comunicarea. Pentru a putea transmite date către Pământ, nava trebuie să mențină o orientare stabilă, esențială pentru comunicare. Deși planurile viitoare pentru Akatsuki sunt încă în proces de elaborare, misiunea și-a atins deja obiectivele principale. Pierderea comunicării cu sonda subliniază atât dificultățile explorării spațiale, cât și capacitatea echipei JAXA de a gestiona problemele.

Chiar dacă Akatsuki ar putea fi pierdută definitiv, studierea planetei Venus rămâne esențială din cauza efectului de seră și a potențialilor biomarkeri din atmosferă. Deși viitorul lui Akatsuki este incert, alte agenții spațiale, precum NASA și ESA, alături de misiuni private, planifică explorări viitoare ale lui Venus. Interesul pentru investigarea planetei noastre vecine rămâne ridicat, garantând că Venus va continua să fie un subiect important pentru cercetările științifice.

Două muzee, din Chișinău și București, au marcat împreună Anul Dimitrie Cantemir
Articolul anterior
Incendiu la Bălți: 8 echipaje de salvatori și pompieri, cu tehnică a forțelor armate, au intervenit la fața locului
Articolul următor