Moldindconbank, partenerul de încredere al Federației Moldovenești de Fotbal, susține ferm selecționata Moldovei, care pe 17 noiembrie se va duela cu echipa Albaniei, în cadrul preliminariilor pentru Campionatul European 2024. Cu doar câteva zile până la meciul crucial, Alexander Picker, președintele Moldindconbank, s-a întâlnit cu fotbaliștii moldoveni și antrenorii lor, pentru a le transmite un mesaj de încurajare din partea întregii echipe a băncii.
Alexander Picker, Președintele Moldindconbank:
”Este un meci important pentru țară, o adevărată provocare. Susținem echipa națională și împreună cu alți colegi vom urmări din tribune această partidă istorică. Sperăm că vineri selecționata Moldovei va evolua cu succes și vom avea încă un motiv de mândrie. Suntem bucuroși și de parteneriatul cu Federația Moldovenească de Fotbal, prin intermediul căruia putem contribui la dezvoltarea acestui sport și atingerea performanței. Hai, Moldova! Îți suntem alături!”.
Dragoș Hîncu, Vicepreședintele Federației Moldovenești de Fotbal:
”Moldindconbank este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața financiară din Republica Moldova, dar și un partener de încredere pentru FMF. De aceasta ne-am convins de nenumărate ori. Moldindconbank participă, practic, în toate proiectele implementate de Federație. În fiecare zi, resimțim acest suport, oferit de bancă și îi suntem recunoscători pentru tot ceea ce face în domeniul sportului”.
După o discuție într-o atmosferă degajată și prietenoasă, Moldindconbank a oferit fiecărui fotbalist și antrenor câte un card premium World Elite Mastercard, cu deservire gratuită timp de un an.
De surpriză a avut parte și Alexander Picker, care s-a ales cu un tricou original cu semnăturile jucătorilor Naționalei de fotbal, oferit de FMF. În plus, fotbaliștii au semnat și mingea de fotbal proprie a președintelui Moldindconbank.
Vadim Rață, Căpitanul selecționatei Moldovei:
”În ajunul acestui meci foarte important dorim să mulțumim partenerului nostru Moldindconbank, pentru că este alături de noi. Cu adevărat, simțim suportul și emoțiile pozitive transmise de această echipă formidabilă. Invităm toți fanii să ne susțină pe stadion și să vadă cum echipa noastră creează istorie”.
Precizăm că, în data de 17 noiembrie, Moldova va găzdui pe teren propriu Albania în preliminariile EURO 2024. Moldindconbank a pregătit o mulțime de surprize pentru suporterii care vor urmări meciul pe stadionul Zimbru din Chișinău.
Moldindconbank – mereu alături!