Ciocolate nedeclarate la vamă. Șoferul ”iubitor de dulciuri” a rămas fără marfă

Ciocolată în asortiment, depistată în bagajele neînsoțite, fără a fi declarată.

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un autocar de model „Setra”, ce se deplasa din Italia, condus de un conațional în vârstă de 41 ani.

În urma controlului fizic detaliat, printre bagaje neînsoțite a fost depistată o cantitate comercială de ciocolată, nedeclarată organului vamal.

Produsele au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul riscă să fiu sancționat.

Concerte de suflet, în prag de sărbători, alături de frații Ștefăneț și „Fluieraș”, în mai multe localități din țară. Vezi unde vin artiștii

În perioada Sărbătorilor de iarnă, Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare „Fluieraș”, condus de maeștrii Edgar și Marcel Ștefăneț, coregraf – Iurie Bivol, va evolua în mai multe localități din țară, aducând bucurie în inimile spectatorilor, informează unica.md.

Astfel, artiștii de la FLUIERAȘ, alături de interpreți faimoși de la noi, vor evolua:

21 decembrie, ora 16:30 – Orhei, Peresecina

22 decembrie, ora 16:00 – Drochia

27 decembrie, ora 16:30 – Rezina

29 decembrie, ora 16:00 – Edineț, Cupcini.

Sunteți așteptați cu drag la spectacole de suflet, cu multă voie bună și un program absolut superb.

Evenimentele au loc în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Hai acasă de Crăciun”, organizată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

În total, peste 40 de concerte și spectacole vor fi organizate în localitățile din țară, dar și în diasporă, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Hai acasă de Crăciun”. Activitățile culturale vor începe joi, 19 decembrie, și se vor încheia pe 16 ianuarie 2025.

În fața publicului vine Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”;  „Moldova Concert” cu ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, „Mugurel”,  formațiile „Milenium” și „Noroc”; Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” –  cu ansamblul „Folclor”, Accordion Band „Concertino”; Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină” cu formația Enigma Romilor, precum și artiști independenți.

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” și Teatrul Republican „Luceafărul” vor duce „Magia Crăciunului” în casele de cultură din 7 sate și orașe din țară.

11 ansambluri și formații de muzică și dans, dar și artiști independenți vor merge să evolueze pe scenele caselor de cultură din aproape 40 de localități, sate și orașe de pe întreg teritoriul țării, inclusiv UTA Găgăuzia.

Mai multe informații despre ora, data și locația evenimentelor, vedeți în agenda „Hai acasă de Crăciun”.

Împodobitul bradului a devenit motiv de scandal într-o familie. Un bărbat și-a pălmuit soția pentru că nu i-a plăcut cum l-a decorat

Împodobitul bradului a devenit motiv de scandal într-o familia care locuiește în Burdujeni, România. Miercuri seară, doi soți au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment s-au apucat să împodobească bradul. La un moment dat, pentru că băutura se terminase, soțul a plecat după alte provizii, scrie presa română.

S-a întors după circa jumătate de oră, perioadă în care soția finalizeze operațiunea ”bradul”. Bărbatului nu i-a plăcut ce a văzut, iar între cei doi a izbucnit un scandal, la finalul căruia soția a fost pălmuită.

Aceasta a pus mâna pe telefon și a sunat la Poliție, iar oamenii legii au constatat că nu se impune emiterea vreunui ordin de protecție.

Mai mult, femeia a refuzat să meargă la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”violență în familie”.

Un lider de raion riscă până la 7 ani de închisoare după ce ar fi primit aproape 3 mil. de lei pentru activitățile partidului „Șor”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Cimișlia al Partidului Politic „Şor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, infracțiune prevăzută la (art. 181/2 alin. (5) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie  – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Cimișlia al Partidului Politic „Șor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.

În asemenea circumstanțe, învinuitul a acceptat finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 2,98 milioane lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. 

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului in valoare de 191 000 lei.

Președintele Austriei și președinta Sloveniei, în vizită la Chișinău. Susțin aderarea Moldovei la UE
Articolul anterior
Pacientele cu cancer la sân vor primi, în premieră, medicamente gratuite în farmacii
Articolul următor