Doi polițiști, reținuți de CNA după ce ar fi primit 1.500 de euro de la un șofer care fusese prins beat

Doi agenți de patrulare din cadrul Serviciului patrulare Ialoveni- Hîncești, a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, fiind bănuiți de corupere pasivă. Aceștia ar fi cerut mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate alcoolică.

Potrivit materialelor cauzei, pe 16 noiembrie, șoferul a fost stopat de către doi polițiști de patrulare care în urma verificării alcoolemiei au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate. Astfel, pentru a nu înregistra cazul în conformitate cu prevederile legale, bănuiții au pretins și primit 1500 de euro.

În scopul acumulării materialului probator, au fost efectuate percheziții în automobilul de serviciu al INSP. Au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 1480 de euro și 400 de lei, transmiși sub controlul ofițerilor CNA. Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul CNA.

În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile e judecată.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Salariul mediu în R. Moldova a crescut!

Mărimea salariului mediu lunar în Moldova în iulie-septembrie a fost de peste 14,1 mii lei, ceea ce este cu 14,2% mai mult decât în trimestrul III 2023, scrie infotag.

Astfel de date au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică, menţionând că în sectorul real al economiei câştigurile s-au apropiat de 15 mii lei (+13,9%), în timp ce în sectorul bugetar continuă să rămână în urmă – 11,7 mii (+15,1%).

Potrivit calculelor statisticienilor, numărul de persoane ocupate în Moldova a crescut cu 0,6% pe parcursul anului. Cele mai mari salarii în Moldova sunt câştigate de cei angajaţi în domeniul informaţiei şi comunicaţiilor – peste 34 mii lei, în domeniul bancar şi financiar – 25,9 mii lei, iar de producătorii şi furnizorii de gaze, energie electrică, apă caldă, aer condiţionat – 21,1 mii lei.

Cele mai mici salarii sunt primite de lucrătorii din sectorul de catering şi cazare – 9,5 mii lei, din agricultură, silvicultură şi pescuit – 9,6 mii lei, precum şi din artă şi divertisment – 9,9 mii lei.

Salariile din învăţământ sunt încă departe de media statistică – doar 11,2 mii lei. În sănătate situaţia s-a îmbunătăţit, salariul mediu este de peste 15 mii de lei.

Teatrul ”Alexie Mateevici” invită la deschiderea unei noi stagiuni!

Teatrul Alexie Mateevici vă invită la deschiderea stagiunii XXVI! Așteptarea a luat sfârșit! După un an în care am construit, reclădit, reparat și ne-am depășit limitele, Teatrul Alexie Mateevici își redeschide ușile! 

Pe 14 decembrie, vă invităm să fiți alături de noi pentru a sărbători începutul stagiunii XXXVI și lansarea unei premiere: spectacolul Scaunele de Eugène Ionesco, în regia talentatului Florin Liță. 

Regizor din București, apreciat pentru modul unic în care îmbină tradiția cu modernul, vine să ne surprindă cu o montare care transformă absurdul într-un joc fascinant de întrebări și răspunsuri. Scaunele este o poveste despre sensul vieții, despre cât de importante sunt cuvintele rostite la momentul potrivit și despre obsesii – acele umbre care se așază confortabil pe scaun și nu te mai părăsesc. 

Poate o dorință să nu devină obsesie? Și dacă obsesia apare, cum îi facem față? Veniți să descoperiți împreună răspunsurile. 

Sub îndrumarea lui Florin Liță, actorii noștri – Elena Frunze-Hatman, Grigore Bechet, Giasti Sirah și Victor Untilă – aduc la viață personajele lui Ionesco într-un spectacol care explorează timpul, spațiul și formele în stilul inconfundabil al teatrului absurd.

Nu ratați reprezentațiile:

SCAUNELE:

  • 14 decembrie, ora 18:00 
  • 21 decembrie, ora 18:00 
  • 22 decembrie, ora 18:00 

MICUL PRINȚ

Vă așteptăm la Micul Prinț, în regia lui Mihai Țărnă – o istorie care nu are vârstă, dar reușește mereu să rămână actuală. Spectacolul este o invitație la reflecție, o călătorie prin lumi pline de înțelesuri, unde iubirea și bunătatea sunt cele mai prețioase comori. O poveste despre esența umană, perfectă pentru toate generațiile și mai relevantă ca niciodată în vremurile noastre. 

  • 17 decembrie, ora 18:00 
  • 18 decembrie, ora 18:00 
  • 19 decembrie, ora 18:00
  • 24 decembrie, ora 11:00 

ARTĂ  

Spectacolul ARTĂ, în regia lui Slava Sambriș, este alegerea ideală pentru acest an tumultos. Cele trei personaje – Francoise, Paula și Catherine – vă vor provoca să vă gândiți la limitele prieteniei și la ce înseamnă, cu adevărat, să cunoști pe cineva. Este o comedie dramatică plină de farmec, care cucerește prin replici tăioase, un stil minimalist și o poveste realistă. 

  • 20 decembrie, ora 18:00 

Biletele le găsiți pe pagina noastră https://tam.md/bilete/  sau pot fi rezervate la nr de telefon 0 604 41 471.

Un tânăr, salvat după ce a căzut într-o fântână de canalizare
Articolul anterior
Incendiu la un depozit cu tehnică electrică și mobilă din Capitală!
Articolul următor