Transport public mai accesibil și mai sigur pentru moldoveni

Legislația în domeniul transportului rutier va fi ajustată pentru ca cetățenii să beneficieze de transport public mai accesibil și mai sigur. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de lege elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Vor fi ajustate o serie de prevederi din Codul transporturilor rutiere, Codul contravențional, Codul fiscal, Legea privind siguranța traficului rutier, Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, urmare a analizei situației post-pandemice și a consecințelor războiului din Ucraina. Ajustările vor fi operate cu scopul de a crește nivelul de siguranță și confort a serviciilor de transport rutier.

Proiectul are drept scop simplificarea activității pentru mediul de afaceri, inclusiv ce ține de procedurile de eliberare a actelor permisive, prin reducerea poverii administrative, debirocratizare, precum și stimularea concurenței sănătoase, în special în cazul serviciilor în regim de taxi. Va fi exclusă foaia de parcurs din lista documentelor de strictă evidență. Pentru a reduce și mai mult din birocrație, vor fi excluse din lista documentelor necesare la bord un șir de acte care deja există în sistemele informaționale ale Agenției Naționale Transport Auto.

Administrarea domeniului transportului rutier urmează a fi descentralizată, iar competențele de elaborare, aprobare și modificare a programului de transport interraional vor fi transferate de la organul central de specialitate la Agenția Națională Transport Auto. Totodată, consiliile locale și municipale, în contextul necesității organizării transportului rutier contra cost la nivel local, vor elabora, vor aproba și vor modifica programele de transport rutier, în conformitate cu necesitățile de transport ale populației. La nivel de transport internațional vor fi eliminate limitările de oră, iar pentru cursele la nivel național va fi redus intervalul până la 15 min.

Alte modificări prevăd că biletele se vor vinde prin „e-Bilet” sau sistemele de vânzare proprii, interconectate la acest sistem informațional. Biletele, emise în forma bonurilor fiscale sau documentului electronic, se vor vinde la casele de bilete de la autogări, prin intermediul terminalelor speciale sau de operatorii de transport rutier care deservesc rutele doar prin intermediul echipamentelor de casă și de control cu memorie fiscală.

Proiectul de lege urmează a fi examinat în prima lectură în ședința plenară a Parlamentului.

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală pentru 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență

Cele 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din Republica Moldova au fost echipate cu seturi de resurse educaționale și produse de igienă menstruală în cadrul unui eveniment public de donare organizat de UNFPA Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Fiecare instituție a intrat în posesia unei boxe EduLife cu materiale educaționale interactive pentru lecțiile de dezvoltare a deprinderilor de viață și dispensere cu absorbante care vor fi instalate în blocurile sanitare din școli, cu acces gratuit pentru fete.

Investiția totală se ridică la cca 1,5 mln lei și este parte a programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, realizat de UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

„Pregătind tinerii pentru viață le dezvoltăm abilități esențiale și îi susținem să devină cetățeni activi. Sunt convinsă că profesorii vor valorifica la maxim resursele incluse în boxele EduLIFE și vor contribui semnificativ la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor”, a subliniat Galina Rusu, Secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării.

UE propune un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

În cadrul celui de-al 15-lea pachet de sancțiuni aplicate împotriva Rusiei, Uniunea Europeană își propune să impună sancțiuni împotriva a 45 de petroliere rusești, 50 de persoane fizice și 30 de companii, transmite Agenția Bloomberg, citând documente în posesia cărora agenția a intrat. Potrivit documentelor, în cadrul celui de-al 15-lea pachet de sancțiuni Comisia Europeană propune adăugarea pe listă a peste 50 de persoane fizice și aproape a 30 de persoane juridice, înghețându-le averile și introducând o interdicție de călătorie, scrie moldova1.md.

În plus, noul pachet include o interdicție asupra accesului a peste 45 de petroliere rusești în porturile europene și la serviciile europene. Sancțiunile vor afecta, de asemenea, companiile rusești implicate în transportul petrolului, precum și numeroși militari și directori de companii.

Printre altele, UE propune și introducerea de restricții comerciale împotriva a aproximativ unor organizații care ar ajuta Moscova să obțină tehnologiile necesare pentru a fabrica arme.

Potrivit documentelor, această listă include firme din Rusia, Serbia, Iran, India, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, precum și din China și Hong Kong.

De la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, UE a impus sancțiuni masive și fără precedent împotriva Rusiei.

Aceste sancțiuni se adaugă măsurilor impuse deja Rusiei încă din 2014 ca urmare a anexării Crimeei și a nepunerii în aplicare a acordurilor de la Minsk.

Sancțiunile includ măsuri restrictive specifice (sancțiuni individuale), sancțiuni economice, măsuri diplomatice și măsuri privind vizele.

Sancțiunile economice sunt menite să aibă consecințe grave asupra Rusiei în urma acțiunilor sale și să contracareze în mod eficace capacitatea acesteia de a-și continua agresiunea.

Sancțiunile individuale vizează diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanțarea sau punerea în aplicare a unor acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acțiuni.

De asemenea, UE a adoptat sancțiuni împotriva Belarusului, Iranului și Coreei de Nord ca răspuns la sprijinul acordat de aceste state Rusiei în contextul agresiunii militare împotriva Ucrainei.

În plus, UE a impus sancțiuni împotriva unor persoane și entități având în vedere deteriorarea continuă a situației drepturilor omului în Rusia și, în special, în legătură cu moartea lui Alexei Navalnîi.

Potrivit Comisiei Europene, începând din februarie 2022, UE a interzis un total de peste 43,9 miliarde euro, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost exportate în Rusia și un total de peste 91,2 miliarde euro, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost importate din Rusia. Aceasta înseamnă că, în comparație cu volumul exporturilor și importurilor din 2021, în prezent sunt supuse embargoului 54 % din exporturi și 58 % din importuri.

Mecanismul de confiscare a bunurilor infracționale va fi perfecționat

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, prin care va fi îmbunătățit mecanismul de confiscare a bunurilor provenite din infracțiuni. Această inițiativă legislativă va consolida cadrul legal în domeniul urmăririi, identificării, confiscării și gestionării bunurilor infracționale, precum și responsabilitățile instituțiilor competente, așa cum stabilește Directiva (UE) 2024/1260 privind recuperarea și confiscarea activelor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, în premieră, va fi permisă confiscarea unor bunuri echivalente sau a valorii acestora în cazul în care bunurile vizate nu pot fi confiscate, inclusiv a beneficiilor obținute, chiar dacă persoana implicată nu mai poate fi trasă la răspundere penală. Totodată, în cazul infracțiunilor economice, de mediu, de terorism și abuz sexual asupra copiilor, vor fi analizate bunurile dobândite cu cinci ani înainte sau după săvârșirea faptei, deduse judecării pentru a fi supuse confiscării. Prevederea se va aplica inclusiv în situațiile în care persoana nu poate fi trasă la răspundere penală din cauza decesului, liberării de răspundere sau de pedeapsă penală. Un aspect important este și faptul că va fi permisă confiscarea bunurilor transferate către terți, dacă terțul cunoștea că scopul transferului era de a evita măsurile de confiscare, inclusiv atunci când persoana urmărită penal păstrează controlul asupra acestora.

În faza de urmărire penală, în situația în care bunurile imobile sechestrate pot fi abandonate intenționat de către persoana care le posedă, instanța, la solicitarea procurorului, le va transmite Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) pentru administrare. Totuși, când urmărirea penală se încetează, dar sunt bunuri ce urmează a fi confiscate, procurorul va solicita instanței acest lucru. 

În etapa de judecare a cauzei, printre elementele noi este și faptul că procurorul poate solicita ARBI investigații suplimentare pentru identificarea bunurilor infracționale, atât înainte de transmiterea cauzei în instanța, cât și pe parcursul procesului în instanță. Judecătorul este cel care va dispune confiscarea bunurilor nu doar în caz de condamnare, dar și pentru  încetare a procesului penal, dacă se aplică confiscare specială, extinsă sau de la terți.

În etapa executorie, procurorul va fi cel care va coordona procesul de executare, iar Serviciul Fiscal de Stat va executa hotărârile penale, asistat de ARBI și executorii judecătorești. ARBI va fi instituția care va ține evidența bunurilor sechestrate și confiscate, dar și va gestiona repatrierea bunurilor din afara țării, precum și aplicarea hotărârilor străine de confiscare.

Această măsură legislativă reprezintă un pas important în cadrul Planului de măsuri pentru deoligarhizare și în implementarea Programului Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale 2023–2027, asigurând o mai mare eficiență în combaterea criminalității și în protejarea intereselor statului.

OMS, îngrijorată de o creștere a numărului de boli respiratorii în China
Articolul anterior
Şeful vamei Sculeni din România, reținut. A cerut mită de la transportatori care duceau mărfuri din R. Moldova în UE
Articolul următor