O companie din Republica Moldova vinde borș acru în rețeaua de magazine Lidl din România, dar și popcorn și ambalaje individuale pentru vânzarea acestuia în cinematografele și chioșcurile stradale din țara vecină.
Compania Sadro Ursu SRl a fost înființată în 1993, începându-și activitate cu vânzarea cu amănuntul a produselor alimentare, transmite Știri.md, cu referire la logos.press.md.
Ulterior, compania a devenit primul producător e chips-uri din țară. Apoi, aceasta a început a produse borș acru și popcorn la microunde, devenind principalul exportator al acestor produse din Republica Moldova.
La început, Sadro Ursu producea popcorn pentru export sub „private label” pentru Carrefour România (proiectul a eșuat din cauza unor probleme logistice). La scurt timp, compania a început să exporte popcornul sub propriul brand, spre vânzare în magazine mici. De menționat că, compania cultivă porumb special pentru popcorn.
Mergând adesea în România, directorul comercial Sadro Ursu Alina Munteanu a atras atenția asupra borșului acru, care la acea vreme era produs în țara vecină de o singură întreprindere cu capital italian. Atunci, aceasta a decis să adopte acest produs atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Acum, acest produs, indispensabil pentru zeama sau alt tip de supă, produs la Chișinău, se găsește în magazinele din Moldova, dar și în lanțul românesc de supermarketuri germane Lidl.
Acum patru ani, compania a început să producă și ambalaje din hârtie, precum pahare pentru popcorn, pahare pentru băuturi, adaptate pentru cinematografele și companiile de popcorn stradale. Acum, acestea sunt exportate în România.
De-a lungul anilor, compania, pentru a satisface cerințele internaționale, a introdus un sistem de control al calității în mai multe etape pentru toate tipurile de produse.
Potrivit datelor din surse deschise, compania Sadro Ursu a avut în 2022 venituri din vânzări de 37,65 milioane lei cu pierderi de 2,59 milioane. Cu un an mai devreme, volumul vânzărilor era de 32,05 milioane lei, profit – 1,98 milioane. În cadrul întreprinderii activează peste 20 de persoane.