Alertă în România. Noi mesaje de avertizare pentru cetățenii din Tulcea, înainte de miezul nopții: „Adăpostiți-vă în beciuri“

Un mesaj RO-Alert a fost transmis în municipiul Tulcea și în localitățile din nordul județului, avertizând populația cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Emiterea anunțului a avut loc sâmbătă, cu puțin timp înainte de miezul nopții, transmite presa română.

Alerta a avut în vedere locuitorii din 16 comune din nordul județului și din municipiul Tulcea.

Populația a fost sfătuită să se adăpostească în beciuri, adăposturi de protecție civilă sau, în lipsa acestora, să rămână în case, departe de geamuri și pereții exteriori. Un mesaj similar a fost emis pentru zona de nord a județului Tulcea și zona de graniță cu Ucraina din județul Galați.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat joi descoperirea unui nou crater cu o adâncime de 1,5 metri, rezultat din prăbușirea necontrolată a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene.

Mesajele RO-Alert, tot mai fecvente în Tulcea

Mesajele RO-Alert, tot mai fecvente în Tulcea

Radarul Armatei României a detectat anterior o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în zona Grindu, județul Tulcea.

„Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri”, a transmis Armata Română.

În urma incidentului, ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la București, iar secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a transmis un protest ferm, cerând Rusiei să înceteze imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene.

Aceste atacuri sunt considerate o amenințare la adresa securității naționale a României și a siguranței transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre și Marea Neagră, arată Digi24.

Un bărbat de 30 de ani, prins beat criță la volan, a rămas fără mașină și riscă 125.000 de lei amendă

Polițiștii de patrulare au intervenit aseară, în jurul orei 23:40, în satul Visoca din nordul țării, pentru a opri un șofer suspectat că ar fi condus sub influența alcoolului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Inspectorii au observat un Renault, care se deplasa neuniform prin localitate. După ce a fost oprit pentru verificări, șoferul, un bărbat de 30 de ani, locuitor al raionului Soroca, a fost supus testării alcoolscopice.
Aparatul Drager a indicat un nivel de alcool de 1,15 mg/l vapori în aerul expirat.

Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială. Conducătorul auto este cercetat penal și riscă o amendă de până la 125.000 de lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce.

Reacția Kremlinului după alegerile prezidențiale din Republica Moldova: ”Maia Sandu nu este președinta țării sale”

Rusia a denunţat marţi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, pe care le-a calificat drept incorecte pentru că, potrivit Kremlinului, a exclus sute de mii de moldoveni care locuiesc în Rusia, în timp ce moldovenilor care locuiesc în Occident li s-a oferit oportunitatea de a-şi exercita votul, informează Reuters, potrivit Agerpres citat de digi24.ro

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, chiar majoritatea celor care locuiesc în Republica Moldova au votat împotriva Maiei Sandu care a fost realeasă preşedinte duminică, iar aceasta face ca legitimitatea ei să fie una contestată. „Aceste alegeri nu au fost nici democratice, nici corecte”, a declarat Peskov. „În ceea ce o priveşte pe doamna Maia Sandu, ea nu este, în opinia noastră, preşedintele ţării ei, pentru că chiar în ţară majoritatea populaţiei nu a votat pentru ea şi vorbim despre o societate foarte, foarte divizată. Contradicţiile vor continua în mod cert”, a afirmat el. Peskov a mai declarat că actuala conducere de la Chişinău nu manifestă interes pentru cultivarea unor bune relaţii cu Rusia, în timp ce opoziţia din Republica Moldova este supusă unui atac, opozanţii fiind arestaţi sau percheziţionaţi.

Luni, Ministerul rus de Externe a declarat că alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, câştigate duminică în al doilea tur de scrutin de proeuropeana Maia Sandu, au fost „cele mai nedemocratice” din istoria postsovietică a ţării. „Pentru diaspora moldovenească din ţara noastră, al cărei număr este estimat la 500.000, au fost deschise doar două secţii de votare, la fel ca în primul tur, în timp ce în Europa de Vest şi America de Nord, unde trăiesc şi aproximativ 500.000 de moldoveni, au fost amenajate peste 200 de secţii de votare, iar în mai multe ţări moldovenilor li s-a permis să voteze prin corespondenţă”, a deplâns reprezentanta MAE rus.

Accident tragic la Drochia: Un tânăr de 23 de ani a murit pe loc, iar trei persoane au fost rănite

Aseară, la Drochia, pe traseul R7 s-au ciocnit două autoturisme. La fața locului au intervenit toate serviciile, drumul fiind practic blocat, scrie autoblog.md.

Grupul operativ al IP Drochia a stabilit că vinovat s-ar face conducătorul unui Hyundai Matrix care s-a răsturnat. Bărbatul de la volan, în vârstă de 43 de ani, se deplasa din direcția satului Zgurița spre orașul Drochia și la un moment dat a efectuat o depășire neregulamentară.

Pe contrasens s-a ciocnit cu un Audi 100, condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani. În cabina sedanului se mai aflau doi tineri de 23 și 24 de ani.

În urma impactului, cel mai tânăr pasager și-a pierdut viața. Ambii șoferi, cât și tânărul de 24 de ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme, ne-a comunicat Lilia Harea, ofițer de presă la IP Drochia.

sursa foto: www.autoblog.md

Aeroportul Chișinău a devenit membru al Consiliului Internațional al Aeroporturilor din Europa
Articolul anterior
Condiții mai bune pentru elevi și profesori la liceul din Grătiești: clădirea a fost renovată și reabilitată energetic
Articolul următor