Preşedintele ceh Petr Pavel s-a declarat „şocat” de atacul armat de joi de la Universitatea Carolină din Praga, soldat, potrivit celui mai nou bilanţ, cu peste 15 morţi şi zeci de răniţi, relatează Agerpres.
„Sunt şocat de aceste evenimente… Aş dori să-mi exprim profundul regret şi sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor”, a scris pe reţeaua X preşedintele ceh, aflat la finalul unei vizite la Paris.
Un bărbat a deschis focul joi în jurul orei 14.00 (15.00 GMT) la Facultatea de arte a universităţii, înainte de a fi „eliminat” de poliţie. 15 persoane au murit în incidentul armat şi cel puţin alte 30 de persoane au fost rănite, au anunţat într-o primă fază serviciile de urgenţă. Atacatorul a fost eliminat.
Premierul Petr Fiala şi-a anulat o vizită pe care urma să o facă în estul ţării ca urmare a tragediei de la universitate.
Ministrul de interne Vit Rakusan a declarat presei că tirurile nu au avut legătură, aparent, cu „terorismul internaţional” şi că nu există un alt trăgător, publicul nemaifiind în pericol.
Universitatea se află în piaţa Jan Palach, la câteva sute de metri de Podul Carol, un simbol al oraşului de pe malul Vltavei.
Potrivit poliţiei, tatăl atacatorului – care era student la facultatea respectivă – a fost găsit la rândul său mort, joi, a consemnat Reuters.
„Credeam că astfel de lucruri nu se pot întâmpla la noi. Acum se pare că, din păcate, lumea noastre este în schimbare şi problema lupului singuratic apare şi aici”, a declarat pe postul public de televiziune primarul Pragăi, Bohuslav Svoboda.
Incidentele armate sunt relativ rare în Republica Cehă, dar în decembrie 2019 un bărbat a împuşcat mortal şase oameni la un spital din oraşul Ostrava (est), înainte de a se sinucide, iar în 2015 un alt bărbat a împuşcat mortal opt oameni şi s-a sinucis, la un local din Uhersky Brod (sud-est).