Barack Obama a dezvăluit lista filmelor sale preferate din 2023

Barack Obama a dezvăluit miercuri lista filmelor sale preferate din 2023, o tradiţie anuală a fostului preşedinte al Statelor Unite. Primele trei filme de pe această listă – „Rustin”, „Leave the World Behind” şi „American Symphony” – au fost produse de compania Higher Ground, pe care fostul lider de la Casa Albă a înfiinţat-o alături de soţia lui, Michelle, informează revista Variety, citată de Agerpres.

„Sunt părtinitor, întrucât aceste filme au fost produse de Higher Ground, însă ele sunt, de fapt, trei dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în acest an”, a declarat Barack Obama.

„Rustin” îl are ca protagonist pe Colman Domingo în rolul activistului pentru drepturi civile Bayard Rustin; „Leave the World Behind” îi are ca protagonişti pe Ethan Hawke, Julia Roberts şi Mahershala Ali într-o poveste misterioasă despre apocalipsă; iar „American Symphony” prezintă viaţa muzicianului Jon Batiste şi a partenerei sale de viaţă, Suleika Jaouad, în timp ce el se străduieşte să compună o simfonie, iar ea află că i-a revenit cancerul.

Într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, Barack Obama a plasat într-un context mai detaliat lista sa din acest an şi s-a referit la cele două greve de la Hollywood care au modelat industria de divertisment în 2023: „La începutul acestui an, scenariştii şi actorii au intrat în grevă pentru a milita pentru condiţii de muncă şi protecţie mai bune. Aceasta a dus la schimbări importante care vor transforma industria în bine. Iată câteva filme care reflectă munca lor asiduă din ultimul an – inclusiv unele titluri precum ‘Rustin’, ‘American Symphony’ şi ‘Leave the World Behind’, pe care am fost mândri să le lansăm prin @HGMedia. Ce filme am ratat?”.

Pe lângă proiectele pe care le-a susţinut personal, Barack Obama a mai enumerat „The Holdovers”, „Blackberry”, „Oppenheimer”, „American Fiction”, „Anatomy of a Fall”, „Monster”, „Past Lives”, „Air”, „Polite Society” şi „A Thousand and One” ca fiind filmele sale preferate din 2023.

Lista sa din acest an include atât filme independente („Past Lives” şi „A Thousand and One”), cât şi filme internaţionale („Anatomy of a Fall” şi „Monster”) şi drama istorică de mare succes a regizorului Christopher Nolan, „Oppenheimer”.

Lista sa din acest an include atât filme independente („Past Lives” şi „A Thousand and One”), cât şi filme internaţionale („Anatomy of a Fall” şi „Monster”) şi drama istorică de mare succes a regizorului Christopher Nolan, „Oppenheimer”.

Anul trecut, printre filmele preferate ale lui Barack Obama s-au numărat lungmetraje precum „Top Gun: Maverick”, „Everything Everywhere All at Once” şi „Aftersun”.

Gheorghe Țopa a devenit bunic pentru a cincia oară

Bucurie mare în familia lui Gheorghe Țopa. Artistul a devenit bunic pentru a cincia oară.

Interpretul a publicat un video cu nepoțelul în brațe.

„Astăzi am o bucurie, pe care vreau să o împart cu fanii mei, cu cei care mă urmăresc, prietenii mei adevărați. Am o bucurie, a apărut pe lume Ilie, al cincilea nepot”, a spus artistul.

În total, artistul are 4 nepoți și o nepoată.

Gheorghe Țopa are 61 de ani. S-a născut la 6 mai 1963 în orăşelul Nisporeni, Republica Moldova. Este al zecelea copil din cei unsprezece ai familiei Ţopa. Gheorghe a fost un copil talentat, i-a plăcut să cînte, să participe la diferite serbări, a învăţat să cînte de unul singur la chitară. 

Este interpretul care a reușit să-și mențină statutul necătând la faptul că este pe scena de acasă de foarte mulți ani. A simțit schimbările pe pielea lui și  le mai simte încă, doar că a știut mereu să se adapteze vremurilor noi.

Într-o ediție a emisiunii marca unica.md ”Uși Deschise” cu Aura, artistul a povestit despre încercările vieții, concertele avute de-a lungul anilor, partea urâtă a celebrității și cum i-a reușit să-și mențină faima.

Dacă nu ați reușit să vedeți emisiunea, vă invităm să o priviți. Vedeți video mai jos.

Tragedie la Cahul! Un minor de 17 ani a murit într-un grav accident rutier

Noaptea trecută, pe centura de ocolire a orașului Cahul, s-a produs un grav accident rutier, în urma căruia un minor a decedat, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un tânăr de 22 de ani în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW, având doi pasageri printre care și un minor de 17 ani, nu s-a isprăvit cu conducerea mașinii și a derapat de pe traseu, inversându-se.

În rezultat, pasagerul minor, fără centura cuplată, a fost aruncat din automobil, iar în urma traumelor primite a decedat.

Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul testului a arătat o concentrație de 0,81 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

Amintim părinților să supravegheze minorii, să monitorizeze unde și cu cine pleacă, dar și absența lor de la domiciliu la ore târzii.

În context amintim că alcoolul la volan și necuplarea centurii de siguranță pot face victime

„Ziua de 25 iunie 2024 va rămâne în istorie.” Roberta Metsola salută startul oficial al negocierilor de aderare a R. Moldova la UE

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, salută faptul că astăzi, 25 iunie, se dă startul oficial al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană și susține că „această zi va rămâne în istorie.”, scrie tvrmoldova.md.

„Ziua de 25 iunie 2024 va rămâne în istorie.Astăzi începem negocierile cu Ucraina și Republica Moldova în vederea aderării.Acesta este un moment important care ne întărește, care ne leagă ca o singură familie.Viitorul nostru comun începe acum”, transmite Roberta Metsola, într-o postare pe X.

Astăzi, se dă startul oficial al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale UE – Moldova.

Mai multă siguranță la locul de muncă: Moldova s-a aliniat standardelor internaționale privind combaterea hărțuirii și violenței la serviciu
Articolul anterior
Primarul român Emil Boc vrea mai mulți cetățeni moldoveni la Cluj: „Să arătăm cum se trăiește în România și Europa”
Articolul următor