Autoritățile române neagă reținerea buletinelor moldovenilor cu dublă cetățenie

În decembrie 2023, pe rețelele sociale a luat amploare o campanie mediatică legată de presupuse abuzuri ale autorităților române față de cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia României. Compania JustConsult, care oferă servicii pentru obținerea actelor românești, a anunțat că, în urma unor verificări la adresa de domiciliu, autoritățile române rețin buletinele moldovenilor cu dublă cetățenie pentru a fi anulate, scrie stopfals.md.

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României confirmă că autoritățile române au făcut anumite verificări pentru a contracara situațiile când o adresă sunt înregistrate sute de persoane, însă precizează că până în prezent nu au fost reținute cărți de identitate în vederea anulării, așa cum s-a speculat, ci au fost reținute cărți de identitate deja anulate.

Campania mediatică legată de presupuse abuzuri ale autorităților române, care anulează cărțile de identitate ale moldovenilor cu dublă cetățenie, a luat avânt pe parcursul lunii decembrie 2023. Compania JustConsult a publicat pe site-ul său, la 4 decembrie, un articol în care anunța că 300.000 de moldovenii cu cetățenie română riscă să rămână fără buletine românești. „Cetățenii Republicii Moldova care dețin cetățenie română și au carte de identitate românească se confruntă cu acțiuni abuzive ale autorităților române. După verificarea la adresa de domiciliu, autoritățile rețin actul de identitate pentru a fi anulat. Aceste acțiuni au ca rezultat limitarea drepturilor acestor cetățeni, inclusiv dreptul la un act de identitate românesc și dreptul la libera circulație”, se arată în comunicatul JustConsult.

Directorul companiei JustConsult afirma că moldovenii cu cetățenie română sunt determinați, prin aceste circumstanțe, să ascundă buletinele românești din frica anulării acestora. „Modificarea legislației prevede că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane. Cu toate acestea, verificările poliției la domiciliu se fac indiferent de numărul de persoane stabilite acolo. Dacă o persoană nu este identificată la adresă, buletinul este reținut spre anulare de către lucrătorii cu atribuții pe linia de evidență a persoanei”, se precizează în articolul publicat.

Autoritățile române: „Nu au fost reținute cărți de identitate în vederea anulării, ci au fost reținute cărți de identitate anulate”

Într-un comentariu pentru portalul Stopfals.md, semnat de directorul general al DGEP al MAI din România, Cătălin Giulescu, se menționează că, potrivit legii, în cazul sesizării din oficiu că o persoană fizică nu locuiește la adresa cu care figurează înregistrată în Registrul național de evidență a persoanelor (RNEP), autoritățile solicită Poliției efectuarea de verificări în teren.

„În cazul în care se constată că persoana fizică în cauză nu locuiește la adresa declarată ca domiciliu, după finalizarea verificărilor și notificarea persoanei vizate, funcționarul de la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor efectuează mențiuni în RNEP, cu privire la încetarea valabilității mențiunii privind domiciliul, astfel încât aceste date să reprezinte istoric”, punctează DGEP din cadrul MAI al României.

Totodată, Direcția subliniază că acțiunile autorităților române au constat în „verificarea exercității drepturilor și obligațiilor cu bună credință”, în contextul în care RNEP a relevant faptul că la anumite adrese și-au stabilit domiciliul mai mult de 1.000 de persoane. „Acest aspect a condus la inițierea procedurii de anulare a domiciliului în RNEP. În consecință, nu au fost reținute cărți de identitate în vederea anulării, ci au fost reținute cărți de identitate anulate”, mai precizează șeful DGEP.

„Trebuie înțeles faptul că cetățenii unui stat sunt obligați să respecte dispozițiile Constituției României și legile Statului Român, context în care pot să beneficieze de protecția Statului Român și de exercițiul nestingherit al drepturilor și libertăților consacrate în legislația de referință. Corelativ, cetățenii au obligația să-și exercite onest aceste drepturi fără a afecta drepturile și libertățile celorlalți și fără a abuza de aceste drepturi în scopul atingerii unor interese personale într-un mod de de natură a aduce atingere bunei funcționări a instituțiilor din administrația publică”, se mai arată în comentariul lui Cătălin Giulescu.

Precizăm că modificările legislative care au fost operate vizează toate persoanele cu dublă cetățenie, care au și cetățenia statului român.

Ion Guștiuc face precizări, dar fără a aduce dovezi

Portalul Stopfals.md a solicitat un comentariu de la Ion Guștiuc, în care i-am cerut să prezinte dovezi pentru afirmațiile pe care le-a făcut. „După legea nouă, sunt cetățeni care benevol au găsit rude unde să se pună la domiciliu sau unii intermediari le-au găsit adrese după noile reguli. După 5-10-30 de zile când era gata noul buletin romanesc cetățeanul s-a dus să ridice noul buletin. Poliția le-a dat să semneze declarație pe proprie răspundere că vor fi de găsit fizic la fiecare 15 zile la noua adresă, în caz contrar, poliția română va califica drept fals în declarație și domiciliu fictiv și vor porni dosar penal, iar persoanele vor risca de la 6 la 24 de luni de închisoare că au mințit că noua adresă e o adresă reală. Majoritatea au ținut noul buletin românesc cinci minute în mâini și l-au predat benevol, sub presiunea dosarului penal”, a declarat Ion Guștiuc, fără a prezenta dovezi care i-ar susține afirmațiile.

Acum un an, compania Justconsult mediatizase pe larg refuzurile autorităților române la eliberarea buletinului pentru cetățenii moldoveni cu dublă cetățenie, pe care le-a calificat drept „abuzive” și îndemna cetățenii să atace în instanță autoritățile române dacă le sunt lezate drepturile. Stopfals.md dezmințit  că cetățenilor moldoveni le erau limitate drepturile.

Anterior, presa din România a scris despre cazuri când la același domiciliu sunt înregistrate și peste o mie de persoane care nu locuiesc acolo. De obicei, cetățenii Republicii Moldova cu dublă cetățenie recurg la domicilii fictive pentru a obține acte românești cu care să se angajeze la muncă în statele UE și/sau pentru a obține indemnizații, în special pentru copii, de la statul român.

Incendiu uriaș la o fabrică de tancuri din Siberia

Un incendiu de proporții a izbucnit joi la fabrica de tancuri Omsktransmaș, situată în apropierea orașului Omsk, din sud-vestul Siberiei, Federația Rusă. Autoritățile locale susțin că incendiul a izbucnit în urma unor lucrări de reparații la acoperișul „fabricii de televizoare”, informează presa rusă, citată de digi24.ro.

„Astăzi, 12 septembrie, în jurul orei 01:00 p.m. (ora locală, n.r.), s-a raportat un incendiu produs în zona Fabricii de Televizoare Omsk. Martorii oculari ne-au trimis imagini spectaculoase ale incendiului, vizibil din mai multe zone ale orașului. Conform surselor noastre, incendiul a izbucnit pe acoperișul unuia dn atelierele Omsktransmaș”, conform unei publicații rusești. Guvernatorul regiunii, Vitali Hoțenko a recunoscut existența unui „incendiu la uzină” și a precizat că focul a fost declanșat în urma reparațiilor la un acoperiș. Autoritățile locale ruse susțin că toți angajații de la respectivul atelier au fost evacuați în siguranță și că incendiul „nu a afectat procesul de producție”. Pe rețelele sociale au fost publicate mai multe clipuri video și fotografii care arată incendiul de la fabrica Omsktransmaș.

Incendiul a fost confirmat inclusiv de sateliții NASA Firms, care monitorizează în timp real incendiile produse pe planetă.

Federația Rusă are în prezent două uzine/fabrici de tancuri: Uralvagonzavod, situată în regiunea Urali, și Omsktransmaș, din sud-vestul Siberiei.

La Omsktransmaș sunt produse în prezent vehiculele specializate pentru lansarea de rachete termobarice TOS-1, poreclite „Buratino”. De asemenea, după declanșarea războiului din Ucraina, la această fabrică sunt în prezent modernizate tancurile produse în perioada sovietică, de tip T-64, precum și modernizarea tancurilor T-80 (produse aici în perioada Războiului Rece).

Încă trei participanți la referendum, înregistrați de CEC

Au fost înregistrați alți trei participanți la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat două formațiuni politice și un bloc electoral în calitate de participanți la referendumul din 20 octombrie 2024.

Membrii CEC au aprobat cererile depuse de către:

–          Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, cu opțiunea „DA”;

–          Blocul electoral „ÎMPREUNĂ”, cu opțiunea „DA”;

–          Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, cu opțiunea „DA”.

Astfel, până în prezent, CEC a înregistrat 9 participanți la referendum.

Amintim că termenul limită pentru depunerea cererilor de înregistrare în calitate de participant la referendum este 20 septembrie 2024.

„Sunt Voce”: Ana Danilescu Prezintă Lupta și Reziliența În Fața Cancerului

Într-un nou episod al seriei „Sunt Voce”, prezentatoarea Ana Danilescu a avut ocazia să discute despre două povești impresionante de curaj și supraviețuire în fața cancerului. Fiecare episod al acestei serii documentare explorează experiențele persoanelor care au fost diagnosticate cu cancer, subliniind puterea extraordinară a spiritului uman și importanța accesului la tratamente medicale adecvate.

Oxana Seremet – o femeie puternică, a cărei viață activă și implicare intensă în comunitate basarabenilor din Itali, au dus la un burnout sever, care, în cele din urmă, a scos la iveală o diagnoză neașteptată: cancer ovarian. Vestea a venit în mod surprinzător, după un vis în care tatăl ei, care murise de cancer, i-a apărut și i-a cerut imperios să consulte un medic. Cu toate că doar cu trei luni înainte Oxana făcuse un control de rutină complet, o nouă vizită la ginecolog a confirmat prezența unui cancer pe ovarul stâng.

Șocată de veste, Oxana și-a imaginat cele mai groaznice scenarii, însă, cu o forță interioară extraordinară, a reușit să își depășească temerile. Gravitatea cancerului ovarian constă în faptul că, adesea, nu îți oferă prea mult timp pentru reacție. Cu toate acestea, Oxana a avut norocul să descopere boala într-un stadiu incipient, beneficiind de un tratament de ultimă generație, gratuit, în Italia, țara unde locuiește de mai bine de douăzeci de ani.

Povestea ei este o mărturie a rezilienței și a importanței prevenției. Oxana și-a schimbat radical stilul de viață, devenind mult mai atentă la semnalele corpului și minții sale. “Mintea mea m-a îmbolnăvit și tot ea trebuie să mă vindece,” spune ea, subliniind cât de important este echilibrul mental în vindecare. În episodul viitor, vom explora mai în detaliu cum și-a transformat viața după această experiență și cum a ales să fie vocea prevenției și a luptei împotriva cancerului.

Astăzi, avem onoarea de a o avea alături pe Maria Javerdan, lidera Red Marc Service, o persoană care joacă un rol vital în sprijinirea pacienților cu afecțiuni grave, în special oncologici, facilitând accesul acestora la tratamente medicale în străinătate. Maria ne va povesti despre importanța cetățeniei române, care deschide accesul pacienților moldoveni la tratamente în cadrul Uniunii Europene.

Un aspect deosebit de încurajator este faptul că, odată cu integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, toți cetățenii vor beneficia de aceleași drepturi europene, indiferent dacă au sau nu cetățenia unui stat membru. Aceasta va garanta accesul la servicii medicale de calitate și alte drepturi fundamentale pentru toți cetățenii, oferind un viitor mai sigur și echitabil.

Încheiem acest episod cu un sentiment de speranță și recunoștință pentru activitatea neobosită a Mariei Javerdan. Integrarea europeană va aduce schimbări semnificative pentru cetățenii Republicii Moldova, oferindu-le acces la resurse vitale care pot salva vieți.

Vă mulțumim că ne-ați fost alături și vă așteptăm cu nerăbdare la următorul episod!

Gest care ”a topit” nu doar zăpada! Un bărbat căzut în nămeți, în apropierea mașinii defectate, ajutat de polițiștii de frontieră
Articolul anterior
Precizările Președinției privind cetățenia Moldovei primită de Anca Dragu, noul guvernator al BMM
Articolul următor