Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Johannes Hahn, comisarul European pentru Buget și Administrație

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o convorbire telefonică cu Johannes Hahn, comisarul European pentru Buget și Administrație, în care au fost abordate prioritățile și viitorul asistenței europene pentru R. Moldova.

În cadrul discuției, șeful statului a evidențiat importanța sprijinului continuu al Uniunii Europene pentru consolidarea rezilienței țării, modernizarea infrastructurii și instituțiilor, precum și pentru avansarea pe calea aderării la UE.

Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant oferit de partenerii europeni pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă țara noastră în ultimii ani și pentru proiectele finanțate care schimbă lucrurile în bine în R. Moldova. 

De asemenea, președintele a menționat decizia istorică de a începe negocierile de aderare la UE, luată în luna decembrie a anului trecut, ca fiind un moment de cotitură pentru R. Moldova. Șeful statului a reiterat angajamentul ferm al guvernării de la Chișinău de a continua reformele necesare pentru a îndeplini criteriile de aderare astfel încât R. Moldova să devină stat membru al UE cât mai curând posibil.

Alexander Dughin ”creierul lui Putin”,: „Republica Moldova va face parte din România, dar România va face parte din Rusia”

”Moldova va face parte curând din România, dar România va face parte din Rusia”, afirmă o postare publicată luni seara pe un cont X atribuit ideologului Alexander Dughin, considerat “creierul lui Putin”, scrie g4media.ro.

  • ”Unde pot fugi woke și elita de democrați pot fugi din SUA? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”.

Ministerul român de Externe a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Radu Mihail Filip, tot pe X:

  • „Atât de previzibil! Pentru că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.

Alexander Dugin se află pe lista persoanelor interzise în UE, este promotor al ”Uniunii Europene”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă.

Alexander Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar din turul doi al alegerilor prezidențiale, imediat după anunțul victoriei din primul tur prezidențial, spunând că este un ”patriot” și un ”român autentic”.

O analiză publicată de Financial Times în luna august arată că Alexander Dughin, naționalistul rus a devenit un purtător internațional de cuvânt al extremei drepte, a ajuns să aibă o influența globală. Dughin și sponsorul său, bancherul rus Konstantin Malofeev, și-au cultivat relații cu partide de la dreapta radicală cum ar fi Partidul Libertății din Austria, Liga din Italia și Adunarea Națională din Franța – menținându-și aceste legături prin intermediul unor conferințe, prelegeri și întruniri organizate în Rusia și Europa de Vest, potrivit FT.

În cartea sa din 1997, „Fundații ale Geopoliticii”, care constituie lectură obligatorie la academia militară a Rusiei, Dughin argumenta că „Ucraina, ca stat, nu are nici un înțeles geopolitic”.

În august, fiica lui, Daria Dughina, o jurnalistă ultra-naționalistă, a fost asasinată în apropierea Moscovei cu o mașină-capcană. Foarte mulți presupun că Dughin însuși era de fapt ținta, pentru că, conform informațiilor de la acea vreme, el era cel care trebuia sa se urce în mașina respectivă.

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Salariul mediu în R. Moldova a crescut!

Mărimea salariului mediu lunar în Moldova în iulie-septembrie a fost de peste 14,1 mii lei, ceea ce este cu 14,2% mai mult decât în trimestrul III 2023, scrie infotag.

Astfel de date au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică, menţionând că în sectorul real al economiei câştigurile s-au apropiat de 15 mii lei (+13,9%), în timp ce în sectorul bugetar continuă să rămână în urmă – 11,7 mii (+15,1%).

Potrivit calculelor statisticienilor, numărul de persoane ocupate în Moldova a crescut cu 0,6% pe parcursul anului. Cele mai mari salarii în Moldova sunt câştigate de cei angajaţi în domeniul informaţiei şi comunicaţiilor – peste 34 mii lei, în domeniul bancar şi financiar – 25,9 mii lei, iar de producătorii şi furnizorii de gaze, energie electrică, apă caldă, aer condiţionat – 21,1 mii lei.

Cele mai mici salarii sunt primite de lucrătorii din sectorul de catering şi cazare – 9,5 mii lei, din agricultură, silvicultură şi pescuit – 9,6 mii lei, precum şi din artă şi divertisment – 9,9 mii lei.

Salariile din învăţământ sunt încă departe de media statistică – doar 11,2 mii lei. În sănătate situaţia s-a îmbunătăţit, salariul mediu este de peste 15 mii de lei.

Vladimir Voronin a mers la monumentul lui Vladimir Lenin pentru a-i aduce un omagiu
Articolul anterior
Intervenţie neobișnuită la Dubăsari. O lebădă rănită a fost scoasă din ecluzele hidrocentralei
Articolul următor