Reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2024 va urca pe scena la Malmö în a doua parte a primei semifinale din 7 mai. Tragerea la sorţi a fost organizată pe 30 ianuarie, transmite IPN.
Alături de Republica Moldova, în prima semifinală vor concura Ucraina, Cipru, Polonia, Serbia, Lituania, Croaţia, Irlanda, Slovenia, Islanda, Finlanda, Portugalia, Luxemburg, Australia şi Azerbaidjan, precizează Teleradio-Moldova într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii din Austria, Malta, Elveţia, Grecia, Cehia, Albania, Danemarca, Armenia, Israel, Estonia, Georgia, Olanda, Norvegia, Letonia, San Marino şi Belgia vor evolua în cea de-a doua semifinală, pe 9 mai.
România nu participă în acest an la competiție.
În cadrul procedurii de tragere la sorți, a fost determinat și numărul semifinalei în care ţările din grupul Big Five (care se califică automat în Finală) şi Suedia, ţara gazdă, vor avea drept de vot. Telespectatorii din Germania, Suedia şi Marea Britanie vor vota în prima semifinală, iar Franţa, Italia şi Spania – în a doua semifinală.
Reprezentantul Moldovei la Eurovision 2024 va fi ales în cadrul Finalei Naționale din 17 februarie. Punctajul va fi oferit în proporție de 50% de către juriu şi 50% de către telespectatori. În urma audițiilor live, au fost aleși 11 concurenţi.
Finala Eurovision Song Contest 2024 se va desfăşura pe 11 mai.
Anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată de Pasha Parfeni, care s-a clasat pe locul 18, cu piesa „Soarele şi Luna”. Cel mai bun rezultat al Moldovei la Eurovision a fost în anul 2017, atunci când trupa SunStroke Project a obţinut locul 3, cu piesa „Hey mamma”.