Maia Sandu l-a decorat cu „Ordinul de Onoare” pe scriitorul român Mircea Cărtărescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost decorat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ,,Ordinul de Onoare”. Decretul prezidențial a fost semnat miercuri, 14 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, informează TV8.

„În semn de înaltă apreciere a activității de creație, pentru merite excepționale in afirmarea literaturii române in lume, precum și pentru contribuție substanțială la dezvoltarea și promovarea dialogului cultural dintre Republica Moldova și România, domnului Mircea Cărtărescu, poet, prozator, critic literar și publicist, i se conferă ,,Ordinul de Onoare””, se menționează în decretul semnat de Maia Sandu.

Potrivit InfoPrut, scriitorul Mircea Cărtărescu participă la mai multe evenimente la Chișinău de Ziua Națională a Lecturii, la invitația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. În prima sa vizită în țara vecină, potrivit sursei citate, Mircea Cărtărescu va avea o serie de întâlniri pentru promovarea lecturii, inclusiv o întâlnire cu cititorii.

Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Este unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. La 11 octombrie 2018 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Descoperire macabră la Cahul. Trupul unui bărbat a fost găsit împușcat în cap

Trupul unui bărbat a fost descoperit la periferia orașului Cahul. Polițiștii sunt la fața locului. Potrivit surselor, ar fi vorba despre un bărbat de circa 40 de ani, găsit împușcat în regiunea capului.

Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, au decalrat ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău. Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, în afară de plaga din regiunea capului provocată prin împușcare cu un pistol de model Baikal, ce se afla lângă cadavru.

Se presupune că este vorba despre un caz de suicid, iar victima nu ar fi lăsat niciun bilețel de adio. Sursele noastre mai menționează că acesta avea la el actele de identitate, iar în prezent se efectuează măsuri pentru identificarea rudelor, dar și a motivului care l-a făcut pe acesta să recurgă la acest gest disperat.

Salvatorii avertizează cetățenii despre riscul incendierii vegetației uscate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii despre riscul incendierii vegetației uscate, care poate favoriza izbucnirea incendiilor de proporții, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest sens, oamenii sunt îndemnați să evite aprinderea vegetației uscate, a stufărișului, dar și a gunoiului menajer. Mai mult, persoanele sunt rugate să nu utilizeze focul deschis în procesul de igienizare a gospodăriilor, aceste acțiuni au un efect nociv asupra mediului înconjurător și pot genera incendii necontrolate.

Pompierii avertizează că, în condiții de temperaturi pozitive, de vânt și umiditate redusă, focarele de ardere se răspândesc cu repeziciune pe arii extinse, fiind un pericol pentru terenurile agricole și sectorul locativ.

De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să nu arunce chibrituri, țigări sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, în preajma spațiilor forestiere și a terenurilor agricole, pentru a preveni răspândirea incendiilor.

Salvatorii atenționează repetat cetățenii, că aprinderea vegetației uscate în terenuri deschise, a gunoiului și a deșeurilor menajere în propriile gospodării este sancționată administrativ.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește că conform Codului Contravențional, Articolul 115 aliniatul 3 „Arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice proveniență”, se sancționează cu amendă de la 200 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Pompierii mizează pe responsabilitatea cetățenilor, care sunt îndemnați să nu provoace incendiile de vegetație, care ne pot afecta viața și sănătatea.

Şoferul unui microbuz de rută din Căușeni a primit amendă pentru că a pornit mai devreme din autogară

S-a ales cu amendă și el și antreprenoul pentru că s-a pornit din gara auto mai devreme cu 30 de minute pentru că microbuzul pe care îl conducea umplut cu pasageri. Șoferii micobuzelor de rută din raionul Căușeni în culmea disperării. Prețul carburanților crește de la o zi la alta, iar Poliția și ANTA îi amendează cu și fără motiv, scrie studio-l.online.

Șoferii care circulă zilnic pe rutele din raion spun că în ultimii ani numărul călătorilor a scăzut semnificativ, iar cei care au mai rămnas să lucreze în sistem sunt pensionarii.Ultima dată tariful pentru tichetul de călătorie a crescut acum doi ani, iar prețurile la carburanți și piese de schimb au crescut de câteva ori.O altă problemă pe care o invocă transportatorii ar fi rutele din raionul vecin care ajung în autogara Căușeni cu câteva minute înainte de a de porni microbuzul Căușeni.

Șoferii care circulă zilnic pe rutele din raion spun că în ultimii ani numărul călătorilor a scăzut semnificativ, iar cei care au mai rămnas să lucreze în sistem sunt pensionarii. Ultima data tariful pentru tichetul de călătorie a crescut acum doi ani, iar prețurile la carburanți și piese de schimb au crescut de câteva ori.

O altă problemă pe care o invocă transportatorii ar fi rutele din raionul vecin care ajung în autogara Căușeni cu câteva minute înainte de a de porni microbuzul Căușeni, iar o parte din pasageri merg acolo.

Faptul că nu bei suficientă apă îți poate scurta viața, arată un nou studiu
Articolul anterior
Jens Stoltenberg, despre drona căzută la Etulia: ”Un rezultat al agresiunii lui Putin”
Articolul următor
Close menu