Protest la Ambasada Rusiei de la Chișinău: Un jurnalist și-a dat foc la pașaportul rusesc

Jurnalistul Ivan Sveatcenco și-a dat foc la pașaportul rusesc în direct la Moldova 1.

Mai mulți oameni au protestat la sediul ambasadei Federației Ruse din Chișinău. Ei susțin că Navalnîi nu a murit din cauze naturale, odată cu decesul lui, se stinge și opoziția rusă, dar lupta trebuie continuată, transmite Moldova1.

„Am cetățenia rusă și, din păcate, nu pot renunța la ea. Vladimir Putin a inventat așa un decret, ca să renunți la cetățenie, trebuie să te afli pe teritoriul Rusiei. Nu vreau să am acest pașaport”, a spus jurnalistul Ivan Sveatcenko.

Mai mulți manifestanți au venit la sediul Ambasadei Federației Ruse din Chișinău cu pancarte și flori. Oamenii au aprins lumânări. Ei consideră că decesul lui Navalnîi este de fapt o crimă politică.

VOX: „Probabil că astăzi a murit opoziția în Rusia”. „Noi nu renunțăm. Lupta va continua și sper că după moartea lui Navalnîi se vor deștepta și cei care încă nu au făcut-o”. „Am un sentiment de respingere și, în genere, îl urăsc pe Putin, pentru că este un om oribil care a început războiul în Ucraina”. „În pofida morții principalului lider al opoziției din Rusia, încă mai sunt oameni care cred că schimbarea este posibilă”.

Veste tragică! Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc, s-a stins din viață în această seară

O veste tragică a zguduit lumea muzicală. Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc s-a stins din viață în această seară. Despre asta au anunțat mai mulți colegi de-ai tinerei care i-au fost alături în ultimele clipe.

Seara trecută, Andreea ar fi petrecut alături de colegii ei la Balul Bobocilor într-un local din sectorul Botanica al Capitalei. Într-un moment, tânăra s-ar fi simțit rău, iar colegii au chemat ambulanța.

Medicii ar fi încercat să o resusciteze, dar era deja prea târziu, aceștia au fost nevoiți să constate decesul.

Andreea era singurul copil în familia Cuciuc.

Unica.md aduce sincere condoleanțe familiei.

Campania națională de împădurire, lansată oficial: Mobilizare națională – 16 noiembrie

Săptămâna trecută ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, alături de Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, au dat start campaniei de împădurire din toamna acestui an în localitatea Mălăiești, raionul Orhei. În cadrul acestei inițiative ambițioase, peste 7.300 de hectare de teren vor fi împădurite pe parcursul anului 2024, scrie unghiul.com.

Campania face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și are scopul de a îmbunătăți biodiversitatea și de a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Detalii despre campanie
În primăvară, au fost plantați 3.300 de hectare de pădure, iar pentru această toamnă este planificată împădurirea a încă 4.000 de hectare. Din totalul suprafeței, în raionul Ungheni vor fi reîmpădurite peste 80 de hectare, implicând primăriile Măcărești, Morenii Noi, Pîrlița, Sculeni și Boghenii Noi.

Mobilizare națională
Începând cu data de 16 noiembrie, întregul Guvern se va alătura eforturilor de împădurire la Mălăiești, unde vor planta 40 de hectare de pădure. De asemenea, cetățenii din toată țara sunt încurajați să participe la acțiuni similare, fiind disponibile 440 de locații de plantare în cadrul a 160 de primării.

Declarațiile ministrului mediului
„Vom planta peste 26 de milioane de puieți în această toamnă, inclusiv specii precum stejar, frasin, salcâm și arțar, toate crescute în pepinierele „Moldsilva”. Fiecare copac plantat este un simbol al responsabilității noastre față de natură și de viitorul Moldovei”, a declarat Sergiu Lazarencu. El a evidențiat, de asemenea, cooperarea eficientă cu autoritățile locale, care au pus la dispoziție 24.000 de hectare de teren pentru împădurire de la începutul programului.

Această inițiativă are potențialul de a transforma peisajul țării și de a promova un mediu mai sănătos și mai verde pentru generațiile viitoare.

Șoferii care comit încălcări nesemnificative vor scăpa doar cu avertisment. În ce condiții?

Șoferii care vor comite încălcări fără urmări semnificative asupra ordinii și securității publice se vor alege cu avertismente, dar nu cu amenzi. O condiție este ca persoana vizată să nu fi fost sancționată pe parcursul ultimului an pentru comiterea unei fapte similare. De asemenea, trebuie să aibă achitate toate amenzile aplicate pentru faptele comise anterior, transmite IPN.

Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, doar în cazurile în care sunt întrunite cumulativ cele două condiții.

Potrivit documentului, printre încălcările care vor putea fi sancționate doar cu un avertisment figurează exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcție, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, precum și conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau cu placa de înmatriculare amplasată incorect. Este vorba și despre nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă; neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi.

„Proiectul susține intenția responsabilizării participanților la trafic a căror acțiuni ilicite generează urmări nesemnificative ordinii și securității publice, oferind posibilitatea aplicării alternative a unei sancțiuni cu caracter nepecuniar”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

Documentul urmează să fie aprobat de Parlament în a doua lectură, care este și finală.

Mesajul lăsat de Aleksei Navalnîi pentru ruși în cazul în care ar fi fost ucis ori ar fi murit în închisoare
Articolul anterior
Filmări şi imagini din Moscova şi Sankt Petersburg: peste o sută de persoane arestate
Articolul următor