Vladimir Putin și-ar fi găsit o nouă iubire într-o femeie educată la Londra care cenzurează criticile pe internet la adresa liderului rus, potrivit presei ucrainene.
Ekaterina „Katia” Mizulina, în vârstă de 39 de ani, este „gardianul moralității” dictatorului, în calitate de șefă a Ligii pentru un internet sigur din Rusia, scrie Daily Mail, conform ziare.com.
Fiica unui senator fanatic pro-Putin, ea este văzută ca un cenzor al internetului, încercând să șteargă criticile la adresa dictatorului, în special în ceea ce privește războiul împotriva Ucrainei.
Putin este partenerul de lungă durată al gimnastei ritmice Alina Kabaeva, 40 de ani, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice.
Se crede că au împreună doi sau trei copii și că locuiesc într-o rețea de palate și reședințe oficiale deținute sau folosite de președintele rus.
Dar pe rețelele sociale din Rusia și Ucraina a început să circule zvonul privind o posibilă relație a lui Putin cu Mizulina, fiica senatoarei Elena Mizulina (69 de ani), care este cu doi ani mai tânără decât liderul de la Kremlin.
Presa scrie că Putin și Mizulina ar fi devenit „apropiați”.
Olga Romanova, o activistă pentru drepturile omului din Rusia, a declarat, pentru Channel 24 din Ucraina: „Katia Mizulina este pe gustul lui Putin. Această Barbie i s-a potrivit mereu bine”.
Romanov o compară cu una dintre iubitele din trecut ale lui Putin – Svetlana Krivonogikh, deținătoarea unui club de striptease și totodată multimilionară din St. Petersburg, mama Luizei (20 de ani), care ar fi chiar fiica lui Putin.
„Putin are 71 de ani, să nu spunem că e bătrân…”, a spus Romanov. „În general, omul este în floarea vârstei, de ce nu? De fapt, Katia Mizulina are 39 de ani… E pentru valorile tradiționale. Întocmai ca Alina Kabaeva.”
Publicația ucraineană Focus a scris că „surse din Rusia susțin că Ekaterina Mizulina are tipul de aspect care îl atrage în mod deosebit pe Vladimir Putin”.
Mizulina a absolvit Școala de Studii Orientale și Africane de la Universitatea din Londra în 2004. Are o diplomă în istoria artei și în limba indoneziană. A lucrat ca traducătoare în cadrul delegațiilor oficiale rusești care au vizitat China. Tatăl ei, filosoful Mihail Mizulin, în vârstă de 69 de ani, este un academician de frunte la Moscova.
Mizulina susține cenzura pe internet, amenzi și alte sancțiuni împotriva mass-media și a rețelelor de socializare.
La o întâlnire cu studenții din această lună, ea a cerut – și a primit – scuze de la un student care a pus la îndoială necesitatea serviciului militar obligatoriu.
Ea l-a amenințat cu legile draconice ale lui Putin privind discreditarea armatei ruse.