Ministrul Educației vine cu detalii noi despre starea fetiței, care a născut la 11 ani

Ministrul Educației, Dan Perciun, a oferit noi detalii despre starea fetiței care devenit mămică la 11 ani. Potrivit demnitarului, fata a fost vizitată de către reprezentanții Centrului Republican pentru Asistență psihologică, care au raportat că fata este într-o stare psihoemoțională satisfăcătoare, scrie deschide.md.

Ei s-au deplsat la ea, au discutat cu mama și cu fetița, au disuctat și cu alte persoane implicate. La această etapă este deschis un dosar penal, care o să aiba o finalitate și cei responsabili urmează să fie trași la răspundere. În paralel se oferă consultanță psihologică pentru fetiță.

Din raportul pe care l-am primit, starea ei psihoemoțională este satisfăcătoare. Și din informațiile de care noi dispunem, din momentul când cadrele didactice au aflat (n.r. despre caz) – au semnalat și la Poliție, și la Centrul Medicilor de Familie, în așa fel încât să poată fi gestionată sarcina”, a declarat Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit demnitarului, acest caz a atras atenția publică, dar și atenția autorităților, asupra necesității unei educații mai bune în ceea ce privește sănătatea sexuală.

„La nivel național, ceea ce este în discuție – e posibilitatea extinderii cursului opțional „Educație pentru Sănătate” în procesul de învățământ. Este o decizie asupra căreia continuăm să medităm. La această etapă, această disciplină este opțională. Sunt mai multe instituții de învățământ care îl oferă. Și îndemnul nostru către toate instituțiile de învățământ este să ofere acest curs pentru elevi, ca să fie prevenite asemenea situații”, a mai spus Dan Perciun.

Ministrul a menționat că pe marginea acestui subiect s-a sesizat și Parlamentul, iar alături de echipa de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, urmează să fie discutat despre implicarea Comisiilor multidisciplinare, care ar trebui să fie mai active în tot ce ține de violență și abuz în asemenea cazuri.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Un oraș asiatic este păzit cu armele de către maimuțe
Articolul anterior
O tânără de 24 de ani, la un pas să se înece în lacul de la Valea Morilor
Articolul următor