Arnold Schwarzenegger a publicat o fotografie în care poartă stimulatorul cardiac. Ce spune actorul despre starea lui de sănătate

Arnold Schwarzenegger a publicat o fotografie în care poartă stimulatorul cardiac. Actorul a spus săptămâna aceasta că a suferit recent o intervenție chirurgicală pentru a-i fi implantat stimulatorul, scrie catine.ro.

Arnold Schwarzenegger pare bine dispus, în timp ce își revine după implantarea unui stimulator cardiac.

Arnold Schwarzenegger a publicat o fotografie în care poartă stimulatorul cardiac

Actorul Termintor, în vârstă de 76 de ani, a distribuit o imagine pe Instagram cu el însuși purtând dispozitivul. Acesta era conectat la inima lui sub o jachetă cu fermoar. Un cordon care mergea de la stimulator cardiac până în interiorul urechii lui a atras, de asemenea, atenția celor care au văzut imaginea.

Exprimându-și recunoștința pentru sprijinul primit din partea fanilor, el a subtitrat poza: „Mulțumesc! Am primit atât de multe mesaje amabile din toată lumea”.

El i-a asigurat pe fani că dispozitivul care funcționează cu baterii. Acesta e folosit pentru a regla un ritm cardiac neregulat, nu va afecta filmările sezonului viitor al FUBAR.

„Mulți oameni au întrebat dacă stimulatorul meu cardiac va cauza probleme cu FUBAR Sezonul 2. Absolut nu”, a scris el. A mai adăugat: „Voi fi gata să filmez în aprilie și îl puteți vedea doar dacă vă uitați cu atenție după el.”

Actualizarea despre starea sa de sănătate vine după ce acesta a dezvăluit recent că a fost operat pentru a-și pune un stimulator cardiac.

Arnold a fost conștient mereu de importanța controalelor medicale

El a dezvăluit pe podcastul său Arnold’s Pump Club că procedura a venit în urma a trei intervenții chirurgicale pe cord deschis.

„Lunea trecută am fost operat pentru a deveni un pic mai mult o mașinărie. Mi-am luat un stimulator cardiac”, a spus el.

„În primul rând, vreau să știi că mă descurc grozav! M-am operat luni, iar până vineri, eram deja la un mare eveniment de mediu cu prietena mea și colega Jane Fonda”, a continuat el.

„Nimeni nu ar fi crezut vreodată că am început săptămâna cu o intervenție chirurgicală. Vreau să mulțumesc întregii mele echipe de la Clinica Cleveland. Toți medicii și asistentele au avut o grijă extraordinară de mine. Au făcut operația cât mai nedureroasă posibil”, a adăugat el.

Prima intervenție chirurgicală a fostului guvernator al Californiei a fost în 1997, când i-au fost înlocuite valva pulmonară și valva aortică, operație care a avut efecte până la 15 ani după. Acestea au fost înlocuite din nou în 2018 și 2020. El a explicat în timpul podcastului său că țesutul cicatricial de la ultima sa operație i-a provocat bătăi neregulate ale inimii și i s-a spus că are nevoie de o monitorizare mai atentă.

Actorul a spus că moartea mamei sale în 1998 l-a motivat să aibă mai multă grijă de sănătatea sa. Ea a murit după ce nu a suferit operația de înlocuire a valvei de care avea nevoie.

„Am rămas în legătură cu echipa mea medicală și am fost la control cel puțin o dată pe an pentru a face investigații complete și a vedea cum îmi merge inima”, a spus Schwarzenegger. „Aceasta este viața cu o problemă genetică a inimii. Dar nu mă vei auzi plângându-mă.”

Percheziții domiciliare și la schimburi valutare: 3 milioane de lei ridicați din scheme de finanțare ilegală a unor partide politice

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au descins săptămâna trecută, cu 30 de percheziții domiciliare și la schimburile valutare implicate în schema de finanțare ilegală a formațiunilor politice afiliate lui Șor. Ca rezultat, polițiștii au ridicat sume de bani în diferită valută în valoare de aproximativ 3 000 000 de lei. Acțiunile s-au desfășurat în urma deconspirării mai multor căi ilegale de finanțare din surse tenebre a partidelor politice afiliate lui Ilan Șor. Acesta împreună cu alți reprezentanți ai grupului criminal, ar fi  organizat o schemă nouă de introducere în țară a valutei străine (dolari SUA).   

În cadrul documentării, s-a stabilit că începând cu luna aprilie 2024 – prezent, Ilan Șor ar organiza periodic în or. Moscova din Federația Rusă diferite ședințe cu reprezentanții partidelor politice afiliate acestuia, iar ca urmare ar fi fost creat un bloc politic ,,Victorie”, unde au participat mai multe persoane afiliate formațiunilor politice și grupului criminal.

La fel, periodic s-ar fi organizat presupuse forumuri/ședințe politice cu reprezentanții formațiunilor politice afiliate lui Șor în or. Moscova, care, de fapt sunt utilizați în calitate de curieri. Responsabilii din cadrul grupului criminal organizat, identificau persoane care de regulă sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară, și le propuneau să se deplaseze în or. Moscova contra sumei de 150 – 200 dolari SUA, după care, centralizat le cumpăra  bilete de avion.

În orașul Moscova erau  cazați în diferite hoteluri, iar apoi  participau la o ședință prezidată de Ilan Șor, după care persoane necunoscute curierilor la moment repartizau plicurile cu sume de bani cuprinse între 2000 – 12 000 de dolari.

Pe fiecare plic era indicată suma de bani și familia persoanei care are rol de  președinte de sector în cadrul formațiunilor politice afiliate lui Șor, care coincide cu nr. secției de votare în raza căreia activează.

La fel, în cadrul ședințelor, curierii au mai primit un pachet cu un pix, carnet, cană, maiouri cu inscripția „victorie” și telefoane de model POCO după care au fost  instruiți  cum să se comporte în caz că vor fi verificați la aeroport sau interogați de organele de drept a Republicii Moldova.

De menționat, din motiv că o parte din bani au fost ridicați la aeroportul internațional Chișinău de către organele de drept, la ultimele ședințe curierii au fost instruiți să transfere banii prin sisteme de „transferuri rapide” sau direct pe conturile de card.

La întoarcere în țară,  o parte din bani au fost împărțit la activiștii din subordine, iar o parte transmiși reprezentanților formațiunilor politice afiliate lui Ilan Șor. Costul pentru deplasarea unui curier (transport avia, cazare, cadourile)  ar constitui suma de 1000 – 1500 de euro.

Investigațiile continuă. 

Incendiu misterios la reşedinţa de iarnă a lui Putin: Flăcările au distrus vila care adăpostea un buncăr antiatomic

Reşedinţa de iarnă a preşedintelui rus Vladimir Putin, situată în Munții Altai, a fost distrusă în urma unui incendiu misterios. Cauzele incidentului nu sunt încă cunoscute, potrivit Moscow Times, care îi citează pe bloggerul Amir Aitașev și pe activista Aruna Arna, transmite observatornews.ro.

Dacha, deținută de Gazprom, devenise cunoscută și pentru găzduirea diferiților lideri străini de-a lungul anilor, inclusiv pe fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, în timpul uneia dintre întâlnirile sale cu liderul de la Kremlin. Investigațiile pentru a determina cauzele incendiului sunt încă în desfășurare.

Zona din jurul casei, complet distrusă de flăcări, a fost imediat izolată, iar accesul a fost restricţionat. Conform serviciilor de securitate, reședința din districtul Ongudaiski, din Republica Altai, o regiune a Siberiei care se învecinează cu Mongolia, era folosită de ofițeri militari de rang înalt în scopuri recreative. Potrivit altor rapoarte, vila era dotată şi cu un buncăr antiatomic, cu o rețea de tuneluri subterane, menit să-l protejeze pe Putin și pe familia sa în cazul unui război nuclear.

Vila înconjurată de mister a preşedintelui rus

În ultimele luni, mai multe drone ucrainene au încercat să lovească astfel de ținte, locuri strategice pentru preşedintele rus. Pentru moment, însă, oficialii ruși au refuzat să comenteze sau să ofere informații suplimentare cu privire la cauzele incendiului.

Potrivit unor zvonuri locale, dacha din munţii Altai ar fi găzduit şi o fermă, unde s-ar extrage sânge din coarne de cerb folosit pentru băi „miraculoase” de întinerire: o veche tradiție siberiană care i-a fost împărtăşită lui Putin de fostul ministru al Apărării, Serghei Şoigu, și care a provocat multe proteste ale activiștilor pentru drepturile animalelor.


Copiii au avut parte de distracție la bordul troleibuzului turistic. Cum s-au distrat

În zilele de 1 și 2 iunie, copiii au avut parte de o aventură de neuitat la bordul troleibuzului turistic!

Cum s-au distrat picii la bordul troleibuzului turistic de Ziua CopiilorFoto: Primăria Chișinău

Micuții, însoțiți de părinții lor, au pornit într-o călătorie fascinantă în timp, descoperind istoria orașului Chișinău prin povești și legende.

Pe parcursul excursiei tematice, fiecare stație a dezvăluit un nou capitol din trecutul orașului, transformând troleibuzul într-o mașină a timpului, care i-a purtat pe participanți prin epoci și evenimente istorice semnificative.

Această inițiativă a fost nu doar o lecție de istorie, ci și o ocazie de a petrece timpul în familie, creând amintiri prețioase și consolidând legăturile dintre generații.

gallery images

„Această inițiativă a fost nu doar o lecție de istorie, ci și o ocazie de a petrece timpul în familie, creând amintiri prețioase și consolidând legăturile dintre generații”, menționează Primăria municipiului Chișinău.gallery images

Institutul Oncologic a primit un echipament medical nou de diagnosticare și biopsie a ganglionilor limfatici
Articolul anterior
Țigările se scumpesc. Cât va costa un pachet din 1 aprilie
Articolul următor