NOUTATE MUZICALĂ! Lia Taburcean în colaborare cu o moldoveancă de peste Prut lansează o piesă nouă

Deși lansarea piesei va avea loc mâine, teaserul deja plasat pe canalul de Instagram al interpretei autohtone Lia Tăburcean deja stârnește interes. Acumulează sute de mii de vizualizări, comentarii și aprecieri, iar în România se vorbește la radiouri despre această lansare.

Lia ne-a spus că:”ne-am propus să încingem atmosfera la fiecare sărbătoare cu noul hit pe stil moldovenesc”! Iar această lansare va avea loc mâine.

Laura Petrescu, cunoscută sub numele de scenă Lora, este o cântăreață de muzică POP din Vaslui, România.

Moldovenii supuşi sancţiunilor internaţionale pot rămâne fără cetăţenie

Moldovenii supuşi sancţiunilor internaţionale pot rămâne fără cetăţenie. Proiectul de modificare a legii, care conţine noile reglementări, a fost aprobat în lectura a doua de către deputaţi, scrie realitatea.md.

Astfel, Legea privind aplicarea măsurilor internaţionale se completează cu un nou aliniat. Potrivit lui, Serviciul de Informaţii şi Securitate va analiza dacă este necesară aplicarea măsurii şi la necesitate va sesiza Agenţia Servicii Publice despre iniţierea procedurii de retragere a cetăţeniei.

Conform reglementărilor aprobate, Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Servicii Publice vor putea recepționa de la Serviciul de Informații și Securitate informații despre modificarea listei celor sancţionaţi la nivel internaţional, care va fi elaborată de către ofițerii de securitate, cu sprijinului Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Aliona Triboi a lansat prima sa melodie în stil popular! Este superbă

Îndrăgita actriță și artistă, Aliona Triboi vine cu o noutate muzicală! Interpreta lansează prima sa melodie în stil popular, dedicată clipelor petrecute alături de oamenii dragi, în jurul meselor de sărbătoare ce ne adună ACASĂ.

”La căsuța veche”, este o melodie veselă și va da gust petrecerilor. Artista a lansat și un videoclip pentru această piesă.

Muzica este semnată de Oleg Baraliuc, iar textul îi aparține ei.

Vă invităm să o ascultați și să lăsați aprecierile voastre.

Echipa unica.md o felicită pe Aliona Triboi pe această cale și îi urează mult succes pe tărâm profesional!

Expoziție cu gust dedicată gurmanzilor și celor pasionați de gastronomie, la Chișinău. Intrarea este liberă

Un eveniment dedicat gurmanzilor şi celor pasionați de gastronomie are loc la Chişinău. Expoziţia Food & Drinks a adunat zeci de producători din Republica Moldova şi specialişti din domeniul alimentar. Mulţi dintre vizitatorii care au trecut prin pavilioanele centrului de expoziţii au plecat acasă cu portofelele goale, scrie tvrmoldova.md.

NADIA MIHUŢĂ jurnalist TVR MOLDOVA: „Astăzi este prima zi a expoziției. E un fel de rai al gurmanzilor si al celor pasionați de gatit. Aici pot fi găsite de la brânzeturi, mezeluri până la fructe uscate și băuturi fine. pe lângă degustarea produselor, vizitatorii  vor putea participa la  master clasuri de preparare a bucatelor”

.IURIE STRATAN producător: „Noi aici avem un lichior de con extraordinar Noi avem o livadă de cornisoare, 23 de soriuri de corn, livadă industrial Adică un produs sustă la sută natural şi ecologic”.

IULIA CAPSOMON producător: „Producem carne afumată, preparată după o reţetă americană. Într-un cuptor mare, carnea se coace la lemne din pomi fructiferi, se afumă uşor, timp de 12-16 ore. Afumăm carne de porc, de pasăre, de vită, iepure, raţă”.

 PETRU CHIRIAC producător: „Venim cu caşcaval făcut din lapte de vacă. Noi singuri îl facem. Avem classic de trei feluri, cu busuioc, mucegai şi deja cu multe condiment”.

RUSLAN CHIRINCIUC producător: „Am venit la expoziţie cu paste făinoase în stare proaspătă, ravioli cu diferite umpluturi care se găsesc în magazine, dar şi cu umpluturi care se găsesc doar la expoziţie şi o să fie disponibile”.

Vizitatorii nu au ezitat să cumpere bunătăţi de la producătorii locali, nu înaite de a face degustarea.

„Ce aţi reuşit să cumpăraţi astăzi de la expoziţie? Brânză de capră, salam şi şuncă. Eu locuiesc peste drum şi dacă văd că vine aici lumea vin  şi eu pentru că ştiu că este ceva de cumpărat şi se poate de venit. Este foarte bogată expoziţia, foarte multe produse expuse care nu poţi să le găseşti oriunde. Îmi place foarte mult. Aici avem miez de nucă, produs moldovenesc şi lichior din miez de nucă. Aici am luat şi nişte măsline uscate şi mă mai informez ce se porpune pe piaţă”.

La expoziţie participă peste 150 de producători locali şi internaţionali şi va fi deschisă până duminică, 19 mai. Intrarea este liberă.

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, nu o face de capul TĂU! Solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare profesionistă!

Informații utile pentru cetățenii moldoveni după intrarea României în spațiul Schengen
Articolul anterior
Covor, icoană placată cu aur și cărți în valoare de 31.500 mii de lei. Ce cadouri a primit Maia Sandu în ultima perioadă
Articolul următor