VIDEO! Interpreții ruși Kirkorov și Baskov au cântat în română la lansarea blocului politic a oligarhului fugar Ilan Șor, la Moscova

Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a anunțat de la Moscova despre crearea blocului politic Victorie, în cadrul unui eveniment organizat și transmis în direct pe rețelele sociale duminică, 21 aprilie curent, scrie zugo.md.

La evenimentul de constituire a blocului au participat lideri și membri ai partidelor „Renaștere”, „Șansă”, „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, „Victorie” și ai fostului partid „Șor”, declarat anterior neconstituțional. De asemenea, au mai participat președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov și bașcana Unității Teritorial-Administrative Găgăuzia, Evghenia Guțul.

În scenă au fost invitați mai mulți artiști, printre care ansamblul Orizont din Republica Moldova, interpretul rus Nikolai Baskov și soția fugarului Ilan Șor, Jasmin, ambii au cântat în limba română. Pe scenă a ieșit și cântărețul Filip Kirkorov.

Președinte al blocului a devenit Ilan Șor, secretar al Consiliului național – Eugenia Guțul, secretar executiv – Marina Tauber. Din conducere mai fac parte liderul partidului „Șansa”, Alexei Lungu, Victoria Șapa și Tatiana Cociu, precum și deputați din opoziție, inclusiv Alexandru Nesterovschi, Alexandru Suhodolschi, Irina Lozovan, Vasile Bolea și Vadim Fotescu.

Cu o reacție a venit Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „O țară întreagă i-a văzut pe trădătorii de țară la Moscova. Cred că putem spune clar, la Moscova s-a creat blocul criminal organizat Victoria/Pobeda. S-au creat la Moscova, lângă Kremlin, ca să fie clar pentru cine lucrează și pe cine servesc. Totuși, nu toți sunt acolo pe scenă. O parte se ascund încă la Chișinău, în spatele la tot felul de partide. În următorii ani trebuie să scăpăm de ei”, a scris Andrei Spînu pe canalul său de telegram.

Cântăreții ruși Kirkorov și Baskov au cântat la așa zis-ul “congres al opoziției moldovenești” la Moscova.

Uimitor este că aceștia au cântat în română.

Tot în română a cântat și soția fugarului Ilan Șor, interpreta rusă Jasmin.

Un singur copil s-a născut în noaptea dintre ani la Institutul Mamei și Copilului

În noaptea de 1 ianuarie 2025, la maternitatea Institutului Mamei și Copilului din Chișinău (IMC), s-a născut un singur copil. Asta în timp ce în ultimii doi ani câte șase nașteri au fost înregistrate de revelion la IMC, scrie IPN.

Astă-noapte s-a născut la IMC o fetiță. Micuța, de 3 kg 570 g, a venit pe lume la ora 04:54. Fetița și mama bebelușului, locuitoare în Chișinău, se simt bine,  a precizat pentru IPN purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.

În anii 2023 și 2024, în noaptea de revelion, au fost înregistrate câte șase nașteri la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.

62% din necesarul energiei electrice pentru Moldova va fi importat din România

Moldova va importa din România 62% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Cea mai mare parte a achiziției se va face pe bursa română OPCOM. Compania Energocom precizează că, pentru luna ianuarie, va suplini necesarul de consum cu producție locală și cu importuri din România, transmite IPN.

Se preconizează ca centralele termice de la Chișinău și Bălți să genereze peste 127 de mii MWh, ceea ce constituie aproape 28% din consumul de energie electrică. 46 de mii MWh va constitui energia regenerabilă, atât de la instalațiile care au tarif fix, stabilit de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, cât și cele de pe piața liberă. Însumat e vorba de circa 10% din consum.De pe bursa română OPCOM se vor cumpăra peste 178 mii de MWh, echivalentul a 39% din necesar, iar pe bază de contracte bilaterale – încă 105 mii MWh (23%).Autoritățile reiterează îndemnul către cetățeni să se asigure din timp cu surse de iluminat de rezervă, – lanterne funcționale, baterii suplimentare sau lămpi care funcționează cu baterii reîncărcabile, în contextul riscurilor de deconectări. Într-un răspuns la o solicitare de presă a IPN, Ministerul Afacerilor Interne sugerează, de asemenea, utilizarea lămpilor LED portabile ori solare, și avertizează asupra necesității supravegherii focului deschis și a lumânărilor, pentru a preveni incendiile.Pentru acest sezon rece, Guvernul a aprobat un plan de măsuri, cu scenarii de furnizare a gazelor și energiei electrice, precum și cu soluții alternative de alimentare a instituțiilor și populației în caz de deconectări.

Crimă oribilă de Revelion, la Cahul. Un tânăr a fost reținut, după ce împreună cu alți indivizi au ucis în bătaie un bărbat

Un tânăr a fost reținut, după ce a ucis în bătaie un bărbat. Crima a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:00, în localitatea Colibași, din raionul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din localitatea Colibași, Cahul. Acesta se afla împreună cu alte persoane, cu care urmau să întâlnească anul nou, la locuința sa, unde nu mai trăiește de ceva timp. Între petrecăreți s-ar fi iscat un conflict, care a culminat cu o tragedie.

Individul împreună cu alți invitați, l-ar fi luat la bătaie cu pumnii și picioarele pe un bărbat de aproximativ 40 de ani, a cărui identitate încă nu a fost stabilită.

Aceștia i-au aplicat cu bestialitate lovituri cu pumnii și picioarele, peste diferite părți ale corpului, până când acesta a decedat. La fața locului a fost solicitată poliția, care l-a încătușat pe proprietarul locuinței.

Dânsul a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor intenționat.

Totodată, organul de urmărire penală urmează să stabilească și identitate celorlalți petrecăreți bătăuși, cu ulterioara reținere a acestora, dar și identitate victimei, inclusiv circumstanțele și mobilul crimei.

Autorităţile spaniole au interzis pozele şi videoclipurile pe scările rulante ale staţiei de metrou de la Sagrada Familia. Care este motivul
Articolul anterior
O aeronavă care venea de la Lodra spre Chișinău, nevoită să aterizeze la Iași
Articolul următor