Astăzi, 27 aprilie, este marcată Ziua Drapelului Național al Republicii Moldova. Cu această ocazie, în fața Casei Guvernului s-a desfășurat o ceremonie festivă.
În cadrul evenimentului a participat și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Șefa statului a afirmat într-un discurs că atunci când cineva privește tricolorul, trebuie să-și amintească de valorile care ne definesc pe noi – dorința de libertate și de bună înțelegere, dragostea față de pământul nostru, atașamentul față de cultura și tradițiile noastre, transmite realitatea.md.
„Marcăm în fiecare an Ziua Drapelului de Stat cu urarea: „Onor la tricolor!” – o urare care nu doar celebrează steagul nostru, dar reprezintă și un îndemn la contemplare. Cum onorăm noi în viața cotidiană acest simbol al statului nostru, care este o fereastră deopotrivă spre trecut, dar și spre viitor? Cum ne arătăm respectul față de drapelul ce servește drept ancoră și reper, amintindu-ne că împreună putem depăși orice obstacol? Răspunsul este simplu – să răspundem nu doar o dată pe an, ci în fiecare zi chemării la unitate, solidaritate și speranță care se reflectă în cele trei culori ale drapelului nostru”, a declarat Maia Sandu.
De asemenea, în cadrul evenimentului au participat și prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean, miniștri, președintele Parlamentului Igor Grosu.
Au avut loc prestații ale Orchestrei Prezidențiale, ale Gărzii de Onoare, ale Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”, ale studenților Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare” și ale mai multor coruri de copii.