Maia Sandu a publicat un articol de opinie în ziarul internațional The Wall Street Journal: ,,Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a publicat un articol de opinie în ziarul american The Wall Street Journal.

În editorial, șefa statului scrie că dacă Ucraina va cădea, următoarea țintă a Rusiei va fi Republica Moldova, adăugând că „istoria ne arată că războaiele imperiale rareori se limitează la țările implicate efectiv în luptă”, transmite g4media.ro.

Articolul publicat în The Wall Street Journal:

„Vladimir Putin e hotărât să ne zdrobească tânăra democrație, iar dacă Ucraina va cădea va continua cu noi.

M-am născut și am crescut sub apăsarea imperiului totalitarist sovietic. Acel regim își izola supușii de restul lumii și ne mințea zi de zi, pretinzând că Vestul voia să pornească la război contra noastră. Ne interzicea să ne folosim limba maternă și îi reducea la tăcere pe cei ce cutezau să spună ceea ce gândeau. Alegerile erau o farsă, iar conducătorul se schimba numai atunci când murea predecesorul lui. Acel regim a ucis și a spulberat destinele a milioane de oameni.

Copilăria mea se află într-un contrast izbitor cu viitorul liber și pașnic pe care ni-l dorim pentru țara noastră, Moldova. Generația mea e liberă să-și construiască acea viață care bunicilor și părinților noștri le-a fost refuzată. Însă asupra acestui viitor luminos planează amenințarea Kremlinului, hotărât să ne zdrobească tânăra democrație și să readucă la viață imperiul defunct. Crima noastră, din perspectiva lui, e credința în libertate: libertatea de a ne lua propriile decizii și de a ne clădi viitorul european.

Pentru regimul Putin libertatea e ceva ce trebuie suprimat. E și motivul pentru care Rusia poartă concomitent trei războaie: o invazie cumplită în Ucraina, vecina noastră; un război hibrid de interferență și dezinformare împotriva lumii libere; și un război de represiune pe propriul teritoriu, simbolizat acum de uciderea lui Alexei Navalnîi.

Înșelăciunea și ipocrizia fac parte din natura acestui regim. Amintiți-vă cum a negat Putin că va invada Ucraina – până când a făcut-o. Acum, când afirmă că nu are ambiții teritoriale dincolo de Ucraina, nu poate fi crezut. Cei mai înalți comandanți militari ai lui vorbesc fățiș despre smulgerea unui coridor terestru până la Moldova. Atât timp cât Ucraina își va apăra teritoriul, acel plan nu va fi decât un vis iluzoriu. Rusia caută în schimb să-mi controleze țara folosindu-se de o varietate de unelte și interpuși. În arsenalul ei se regăsesc energia, șantajul, campaniile de dezinformare, interferențele în alegeri, ba chiar și, după cum am descoperit noi, tentativa de a orchestra o lovitură de stat. Rusia ne violează cu consecvență statutul de țară neutră, staționând ilegal trupe într-o parte a teritoriului nostru, regiunea Transnistria.

Pe fondul acestor amenințări, SUA au fost alături de noi în timp ce continuăm să ne construim apărarea și să ne consolidăm democrația. Îi suntem profund recunoscători poporului american pentru generozitatea sa. Acest sprijin ne-a permis să ne menținem stabilitatea și pacea în țară, dar și să fim un aliat și un susținător ferm al Ucrainei.

Însă Ucraina are nevoie disperată de mai mult ajutor pentru a-i ține piept Rusiei revanșarde. Occidentalii care argumentează că oprirea ajutorului va pune capăt războiului se înșală. Încetarea sprijinului n-ar face decât să-i confere noi puteri lui Putin pentru a captura Kievul și a porni apoi mai departe. El trebuie să fie oprit.

Istoria ne arată că războaiele imperiale rareori se limitează la țările implicate efectiv în luptă. Consecințele se resimt invariabil și dincolo de ele. Nu există vreo fortăreață capabilă să ne apere.

Chiar în acest moment, țara noastră nu se confruntă cu o amenințare militară imediată, grație în mare parte rezistenței neobosite a militarilor, civililor și conducătorilor ucraineni. Armele americane și europene i-au permis Ucrainei să fie la înălțime – și, în consecință, să protejeze și pacea din Moldova. Salut angajamentul recent al UE de a-i acorda Ucrainei un ajutor de 50 de miliarde de euro, precum și seria de acorduri bilaterale de securitate dintre Kiev și unele capitale europene.

Dacă sprijinul pentru Ucraina e costisitor, absența lui va fi chiar mai costisitoare. Ordinea internațională bazată pe reguli va fi în pericol – iar costurile unei victorii a lui Putin, care cu siguranță nu-i va fi îndeajuns, vor exploda. Triumful lui Putin le va da curaj aliaților lui să-și pună în practică propriile planuri expansioniste. Vocea Americii va fi mai slabă, iar interesele ei periclitate. Succesul Rusiei ar pune în primejdie principiile prețuite de America și aliații ei, precum securitatea colectivă, lanțurile de aprovizionare, piețele globale și prosperitatea.

Esența măreției americane rezidă în abilitatea ei de a construi alianțe care perpetuează stabilitatea globală. Acum, mai mult ca niciodată, Moldova și alți aliați ai Americii ar vrea să vadă reiterat angajamentul SUA față de rolul de conducător global și de apărător al valorilor democratice. Menținându-și ajutorul pentru Kiev, Washingtonul ar transmite un mesaj limpede: e alături de cei care luptă pentru libertate, dreptate și democrație.”

Andrey și Irina Spătar au uimit o țară întreagă cu momentul lor de gimnastică aeriană! Pe cât de riscant, pe atât de spectaculos

Andrey și Irina Spătar formează un duo remarcabil în lumea circului contemporan. Specializați în gimnastică aeriană, cei doi artiști profesioniști au impresionat publicul de la Românii au talent transmite protv.ro

​Talentul lor nu este moștenit, ci construit cu răbdare și determinare încă din copilărie. Ambii au început antrenamentele la doar șase ani, urmând apoi instituții de prestigiu în domeniu: Andrey la Academia Municipală de Circ și Arte Variate din Kiev, iar Irina la Școala de Stat de Circ și Arte Variate din Moscova.

De-a lungul carierei, cei doi au ales scena în locul reflectoarelor televiziunii, rămânând fideli emoției directe a spectacolului live. Pentru ei, talentul nu este doar o profesie, ci un mod de a trăi, iar visul care îi unește este acela de a cuceri lumea prin artă, călătorind din oraș în oraș.

Printre cele mai importante repere din parcursul lor artistic se numără victoria echipei My Land la prestigiosul festival Edinburgh Fringe, în cazul lui Andrey, și semnarea primului contract profesional după absolvire, în cazul Irinei.

Întâlnirea lor a fost începutul unei povești de dragoste care s-a transformat, în urmă cu un an, într-un parteneriat scenic.

Pe lângă aspirațiile artistice, Andrei și Irina visează la o viață liniștită într-o casă la munte și la extinderea familiei – o nouă etapă în acest număr spectaculos pe care îl trăiesc împreună.

Andrey și Irina Spătar, moment magnific pe scena talentelor

Andra: „Vă admir foarte mult pentru ceea ce faceți. Mi se pare că depuneți foarte multă muncă și vă riscați foarte mult la fiecare apariție. Pentru asta aveți toată admirația mea.”

Andy: „Mi se pare extrem de riscant. Te țin cu inima strânsă până la final, iar asta înseamnă că sunt niște atleți foarte buni”

Ultimele informații despre accidentul grav din Iaşi: Toate victimele sunt cetăţeni ai Republicii Moldova

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au venit cu precizări în privința accidentuui cumplit din România, unde o maşină înmatriculată în Republica Moldova a fost lovită de un tren.

Potrivit infomarţiilor, toate victimele implicate în accident sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.”

Consulatul General al Republicii Moldova la Iași se află în contact permanent cu autoritățile române, precum și cu rudele victimelor și acordă întreaga asistență consulară necesară, inclusiv în ceea ce privește îngrijirile medicale și procedurile aferente repatrierii.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei persoanei decedate și este alături de cei răniți și familiile acestora.

MAE, prin misiunea sa consulară și Direcția Afaceri Consulare, va continua să urmărească evoluția situației și va reveni cu informații suplimentare, pe măsura disponibilității acestora”, transmite ministerul.

Amintim că impactul violent a dus la intervenția de urgență a echipajelor medicale, pompierilor de descarcerare și poliției.

Din păcate, una dintre victime, o femeie în vârstă de 53 de ani, pasageră pe bancheta din spate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată la fața locului.

Șoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator. Acesta a fost resuscitat, intubat și transportat de urgență la spital în stare critică.

Cea de-a treia victimă, un bărbat de 57 de ani, a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, fiind conștient, dar cu multiple traumatisme.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Știrea zilei! Moldovagaz își va pierde licența după 31 iulie, iar Energocom va prelua furnizarea

Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, susține că Gazprom nu a avut niciodată intenția reală de a transfera activele de transport gaze către Moldovatransgaz, iar din această cauză Moldovagaz își va piarde licența de operator de transport începând cu 31 iulie 2025, transmite realitatea.md cu referire la BANI.MD.

„Dacă Gazprom voia să transfere activele la Moldovatransgaz, demult o făcea. Nu era nevoie să fie invitat Vestmoldtransgaz să preia activitatea de transport ca operator independent. Gazprom nu a dorit acest lucru și nu văd nici acum de ce și-ar dori acest lucru”, a declarat Parlicov în cadrul unei emisiuni difuzate de Rlive.

Totodată, ex-ministrul Energiei a mai adăugat că lipsa acestui transfer de active duce inevitabil la retragerea licenței Moldovagaz, ceea ce va impune autorităților desemnarea unui nou furnizor pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului.

„Eu pornesc de la premisa că nu va fi făcut acest transfer de active și din cauza aceasta Moldovagaz, după 31 iulie, își va pierde licența. Asta înseamnă că furnizarea de gaz pentru consumatorii de pe malul drept va fi preluată de un alt operator, care probabil va fi desemnat prin concurs. Cel mai bine poziționat este Energocom, și el trebuie să participe la acest concurs,” a mai precizat Parlicov.

Amintim că Moldovagaz riscă să îi piardă licența, după ce ANRE a aprobat pe 8 aprilie 2025 o decizie privind certificarea operatorului sistemului de transport al gazelor SRL „Vestmoldtransgaz”, potrivit BANI.MD.

Autoritatea afirmă că prin această hotărâre autoritatea de reglementare adaptează termenul de implementare a cerințelor europene la condițiile reale ale pieței gazelor naturale din Republica Moldova.

Cazul tinerei din Orhei răpite și omorâte: Șeful Inspectoratului General al Poliției cere modificarea legislației privind camerele de supraveghere
Articolul anterior
„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog
Articolul următor
Close menu