Săptămâna Patimilor continuă în biserici cu denia din Sâmbătă Mare când se prăznuieşte „îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad, cu dumnezeirea”. Aceasta este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paște.
De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paște-drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura- și fac ultimele retușuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este însă mâncarea, ci primenirea hainelor, căci, la fel ca apa, haina are un rol purificator. Tot sâmbătă, gospodinele pregătesc pasca, un desert delicios preparat din aluat de cozonac și brânză dulce, transmite adevarul.ro.
Conform tradiției, sâmbătă spre duminică oamenii nu trebuie să doarmă, pentru a li se împlini toate dorințele. Acum se deschid cerurile, iar Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi dorești, spune tradiția. Se face un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii, oamenii merg la biserică, la slujbă. Alteori focul este întreţinut de flăcăi până în zori.
În dimineața Sâmbetei Mari, copiii și adulții merg îmbrăcați în haine noi la biserică pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși. Potrivit preoților, în această zi se poate spăla și se pot pregăti hainele pentru sărbătoarea Învierii Domnului.
Ce se pune în coșul care trebuie dus la biserică
Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire.
În el aşterne un ştergar curat şi așează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, o bucată de slănină, drob, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc și friptură de miel.
Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc Lumina Sfântă, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a veşti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.