Românii au talent: O moldoveanca a cucerit publicul cu o deosebită interpretare a piesei ”Lume, soro, lume”

În prima semifinală a sezonului 14 „Românii au talent”, Violeta Botezatu, Golden Buzz-ul lui Andi Moisescu, a cucerit scena cu o interpretare deosebită a piesei ”Lume, soro, lume”.

Moldoveanca Violeta Botezatu a cucerit juriul la Românii au talentImagine simbol

Jurații și-au arătat aprecierea pentru momentul oferit de Violeta Botezatu, transmite protv.ro.

Andra: ”Am întâlnit în viața mea foarte mulți oameni talentați. În fața mea, am o femeie frumoasă, o femeie talentată, care a muncit foarte mult. M-a durut carnea pe mine pentru cât de mult mi-a plăcut”.

Andi Moisescu: ”Tot momentul ăsta am avut cutremur de piele de găină. Momentul acesta m-a năucit complet! Ce-ai făcut cu cobza aia la început… fenomen”

Mihai Bobonete: ”Un moment senzațional!”

Dragoș Bucur: ”E vorba de magie ceea ce am văzut. E un amestec de elemente care nu prea să întâlnește prea des. Am văzut o voce extraordinară”.

Violeta Botezatu are 40 de ani și este o artistă talentată, originară din Chișinău. Totul a început când avea doar șapte ani. Părinții ei au înscris-o la o școală din comuna natală, pentru a studia acordeonul. A fost un început promițător, iar pasiunea pentru muzică a continuat să se dezvolte.

După un an, Violeta a fost sfătuită să se înscrie la un liceu de muzică, unde a studiat pianul, cobza, dar și alte discipline muzicale, timp de 12 ani. Chiar și așa, setea ei de cunoaștere nu s-a oprit aici. A urmat studii la Conservatorul din Chișinău, specializându-se pe cobză și pe pian.

Viața ei muzicală a luat o întorsătură interesantă când a fost selectată să cânte la pian într-o asociație muzicală din Italia, acolo unde a avut ocazia să își pună în valoare talentul și să încânte publicul.

La vârsta de 30 de ani, Violeta a decis să continue să-și dezvolte abilitățile și s-a înscris la Conservatorul din Veneția, la secția de canto academic. În timpul șederii sale în Veneția, a cântat pe gondole, acompaniindu-se la acordeon.

În 2020, Violeta s-a întors în Moldova și a inițiat un proiect solo. În prezent, este profesoară de cobză Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, continuând să împărtășească pasiunea ei pentru muzică tinerilor talentați.

„Ai intrat în toate simțurile mele cu vocea ta. Nu m-am înșelat, pentru că, de când ai intrat, am simțit că o să fie un moment fenomen. Sunt extrem de sinceră! Mă simt de parcă tu mi-ai făcut cel mai frumos cadou! Îți mulțumesc!”, a spus Andra, la audiții.

„Doamna Violeta, trebuie să recunosc că puține momente de la Românii au talent m-au răvășit așa cum m-a răvășit momentul dumneavoastră, în sensul bun al cuvântului. Nu mi-a fost dat să aud o astfel de voce și o astfel de interpretare până acum. Nu m-am așteptat! Mă simt ca lovit de tren”, a dezvăluit și Bobonete.

„Mărturisesc că sunt în aceeași stare în care m-ai lăsat din clipa în care ai atins clapele pianului. Am fost cucerit de la primele acorduri, când nu m-am prins încotro te duci, după care, am fost vrăjit, pur și simplu, de timbrul cu care ai atacat Lie Ciocârlie. Practic, ai făcut tot ce ai vrut cu noi”, a spus Andi Moisescu înainte de a-i acorda Violetei Botezatu Golden Buzz.

Tiraspolul dă asigurări că nu va împiedica desfășurarea alegerilor

În cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC) de la Bender, din 31 octombrie, a fost audiat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru săptămâna trecută, scrie Știri.md.

Totodată, pe fondul turului II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, delegația R. Moldova a subliniat importanța asigurării unui climat de siguranță și libertate de circulație pentru cetățeni și funcționarii electorali.

Delegația din Tiraspol a apreciat organizarea măsurilor de ordine publică din primul tur, desfășurat pe data de 20 octombrie, și și-a exprimat deschiderea pentru menținerea stabilității în ziua de 3 noiembrie.

Astfel, Inspectoratul General al Poliției va coordona măsurile de ordine publică în localitățile din Zona de Securitate unde vor activa secții de votare, pentru a preveni orice incident care ar putea afecta procesul electoral.

Amintim că pe data de 3 noiembrie urmează să se desfășoare cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În cadrul său vor concura actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, și candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. Menționăm că, în primul tur de scrutin, Maia Sandu a luat 42,49% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95%.

ULTIMA ORĂ! Moldova, mai aproape de UE: CC a validat referendumul

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele referendumului din 20 octombrie, în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat asupra aderării țării la Uniunea Europeană, scrie Știri.md.

Potrivit deciziei Curții, referendumul a respectat toate cerințele legale și constituționale, iar rezultatele exprimate de cetățeni vor putea fi utilizate ca bază juridică pentru următorii pași în procesul de integrare europeană.

Referendumul a fost organizat în urma unei decizii a Parlamentului, iar potrivit datelor CEC, după procesarea proceselor-verbale din cadrul referendumului republican constituțional, 50,46 la sută dintre alegători au votat pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE, iar împotrivă – 49,54% dintre cetățenii cu drept de vot.

Hotărârea Înaltei Curți urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, iar din data publicării va intra în vigoare și proiectul de modificare a Constituției, supus votului la referendum, care prevede introducerea unui nou titlu în Legea Supremă cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.

Explozie într-un apartament din Capitală în urma unei scurgeri de gaz

Un bărbat a suferit arsuri în urma unei explozii provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 31 octombrie 2024 într-un apartament de pe strada Independenței 10/1 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:15. La fața locului au fost îndreptate trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei, incendiu în locuință nu s-a produs. Pompierii au evacuat din interiorul bucătăriei două persoane, o femeie în vârstă de 88 de ani, care nu a avut de suferit și un bărbat în vârstă de 84 de ani, care a primit diverse arsuri pe suprafața corpului. Ulterior acesta a fost preluat de echipajul de medici și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

IGSU îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea echipamentelor și tehnicii de uz casnic și să respecte măsurile de siguranță în vederea prevenirii situațiilor de risc. În caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

Cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România a deschis o sucursală la Chișinău
Articolul anterior
Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni, reconstruit prin eforturile comune ale României și Ucrainei
Articolul următor