Ce se ascunde în spatele deciziei Monicăi Anghel de a pierde în greutate

Monica Anghel a dat dovadă de foate multă ambiția în momentul în care a decis că este timpul să facă o schimbare radicală în ceea ce privește stilul său de viață astfel încât să scape de kilogramele în plus. Cu ambiție și determinare, îndrăgita artistă a reușit să dea jos nu mai puțin de 43 de kilograme și acum arată uimitor. Vedeta a mărturisit motivul pentru care a fost nevoită să facă această schimbare, scrie realitatea.net.

Cântăreața a dezvșluit că a fost impulsionată să facă această transformare din cauza problemelor de sănătate. Mai exact, se pare că aceasta a avut de-a face cu dureri la nivelul coloanei vertebrale, iar un medic i-a recomandat să scape de kilogramele în exces. Acest sfat a fost punctul de cotitură care i-a schimbat complet dieta și modul de viață, relatează Click.ro.

În urma acestui episod, Monica Anghel și-a modificat drastic obiceiurile și acum spune că nu regretă deloc acest lucru.

În plus de asta, în prezent ea se poate lăuda cu titlul de instructor de fitness acreditat. Deși nu intenționează să deschidă o sală de fitness, este convinsă că în acest fel își poate atinge scopurile mai ușor, deoarece acum are cunoștințele necesare pentru a-și structura antrenamentele eficient.

„Am conștientizat că mă simt extraordinar de bine așa și până la urmă a fost o chestiune de sănătate. Eu dacă nu aveam problema aia cu coloana și nu îmi spunea domnul doctor care m-a și operat „Dacă nu slăbești, o să vii la mine în fiecare an\”. Mulțumesc pentru asta (…) Nici nu mai pot să mai mănânc lucruri care nu sunt ok”, a mărturisit Monica Anghel la un post TV.

Ea a precizat, totodată, că acum este și instructor de fitness cu acte în regulă și îi place foarte mult să se ocupe de această zonă.

„Da, sunt instructor de fitness. Cu acte în regulă, cu nota 10! Nu, nu îmi deschid sală, am făcut pentru mine, ca să pot să merg la sală și să mă antrenez singură, să știu exact ce am de făcut astfel încât să nu mă accidentez, să știu cum să lucrez toate grupele corect,” a mai povestit vedeta.

Restricții de circulație în Capitală, în legătură cu funeraliile scriitorului Spiridon Vangheli

În atenția conducătorilor auto și a pietonilor. Primăria Municipiului Chișinău informează că, astăzi, în legătură cu desfășurarea programului de funeralii al scriitorului Spiridon Vangheli, pe unele străzi din Capitală vor fi restricții de circulație.

În momentul deplasării cortegiului funerar, transportul rutier va fi temporar sistat pe următoarele străzi:

  • strada Alexandr Pușkin, în perimetrul strada București – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt;
  • bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Alexandr Pușkin – Vasile Alecsandri;
  • strada Vasile Alecsandri, în perimetrul bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Alexei Mateevici;
  • strada Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri – Armenească.

Agenții de patrulare se vor afla în intersecții pentru a asigura eficient ordinea și securitatea circulației rutiere.

În acest context, Primăria Chișinău îndeamnă atât pietonii, cât și conducătorii auto să se conformeze indicațiilor polițiștilor, să dea dovadă de înțelegere și respect reciproc în raport cu ceilalți participanți la trafic.

Lunea Rusaliilor. Ce nu se face în a doua zi după Duminica Mare

Creștinii ortodocși de stil vechi au sărbătorit ieri Duminica Mare sau Pogorârea Duhului Sfânt, cunoscută în popor și drep Rusaliile. A doua zi este Lunea Rusaliilor. În această zi, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii. Iată ce nu se face sub nicio formă în a doua zi de Rusalii.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

Astfel, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfantul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

Oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele, iar în unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor. 

Tradiţii şi obiceiuri în a doua zi de Rusalii

Potivit tradiţiei creştine, când s-au împlinit cincizeci de zile de la Învierea Domnului, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici.

Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt mai este cunoscută ca Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre zilele de pomenire a morţilor.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Superstiţii în a doua zi Rusalii 2022

Potrivit legendelor, ielele sau Rusaliile ar fi nişte fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Ielele răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

Ce nu trebuie să faci sub nicio formă de Rusalii:

  • În zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, se spune că ielele te pot prinde și pedepsi
  • Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii și întunecate, pentru că te poți întâlni cu spiritele rele
  • Nu se lucrează de Rusalii, pentru că cei care lucrează vor fi pedepsiți de puterea ielelor, deoarece nu cinstesc și nu prețuiesc ziua cum trebuie 
  • De la Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac. 
  • Nu este bine să te cerți de Rusalii, pentru că vei avea probleme de sănătate
  • Să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
  • Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă.
  • Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviți să faci aceste lucruri.

Sursa: ObservatorNews

Șase bărbați din Edineț, trimiși în judecată pentru comerț cu droguri

Procuratura raionului Edineț a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința a șase persoane, învinuite de trafic de droguri (art.217/1 alin.(3) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale. 

Conform rechizitoriului, învinuiții, prin intermediul aplicațiilor electronice, rețelelor de socializare și în alte circumstanțe necunoscute organului de urmărire penală, au procurat droguri de tip PVP, hașiș, mephedrone și din alte categorii, pentru consum personal, înstrăinând o parte din ele și la terțe persoane.

Acțiunile ilegale au fost comise o perioadă nedeterminată de timp și până la  21 decembrie 2023, când făptuitorii au fost deconspirați, iar în cadrul perchezițiilor – ridicate drogurile. 

Astfel, la un învinuit în vârstă de 44 de ani a fost identificată substanța stupefiantă – PVP, constituind în total – 0,065 g (masă uscată). La al doilea învinuit, în vârstă de 36 de ani a fost depistat un tub de sticlă cu depuneri de aceeași substanță în cantitate de  0,008 g. La ceilalți patru învinuiți în vârstă de 25, 27, 30 și, respectiv, 42 de ani, s-a depistat 2,587 g de hașiș, 0,969 g de mephedrone, 0,664 g de PVP și 0,038 g de rășină de cannabis. 

Sancțiunea articolului incriminat învinuiților prevede închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Singura persoană în care Prințesa de Wales mai are încredere de când s-a îmbolnăvit
Articolul anterior
Municipiul Iași se va înfrăți cu orașul Călărași din R. Moldova
Articolul următor