A apărut un nou cartonaș în fotbal: Pentru ce va fi folosit

O nouă regulă apare în fotbal. Va fi introdus cartonașul roz, dar nu pentru a pedepsi o echipă, așa cum este cel roșu, de exemplu. O competiție majoră va testa pentru prima dată acest cartonaș. Iată pentru ce va putea fi folosit, scrie playtech.ro.

În ultima perioadă s-a vorbit despre introducerea cartonaşului albastru, care va echivala cu o suspendare temporară din meci, de zece minute, fotbalistul avertizat urmând apoi să revină pe teren. Dar până va apărea acesta, a fost introdus cartonașul roz și va fi testat, în premieră, la Copa America 2024.

Arbitrul va arăta cartonaşul roz unui fotbalist care suferă o contuzie sau este suspect de traumatism cranian, permiţându-i antrenorului să îl înlocuiască, chiar dacă a operat toate cele cinci schimbări permise de regulament.

Direcția Competiții și Operațiuni a CONMEBOL a anunțat că, celor cinci modificări pe echipă autorizate prin regulament, li se va adăuga o potențială a șasea, prin cartonaşul roz, pentru a se avea grijă de sănătatea fotbaliștilor.

Aceasta este o înlocuire suplimentară în cazul suspectării unei traumatism la nivelul capului”, se arată în comunicatul dat publicităţii.

CONMEBOL a transmis că această regulă se va aplica și la următoarele turnee pe care le va organiza.

De asemenea, International Football Association Board (IFAB) a aprobat această modificare, dar a lăsat la latitudinea organizatorilor de competiții individuale să le pună în aplicare. Cartonașul va putea fi folosit de echipe o singură dată într-un mec.

Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație

Cinci echipe de pompieri și salvatori luptă în aceste clipe cu flăcările care au cuprins un lan de vegetație în sectorul Botanica al capitalei. Victime nu au fost raportate, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiu de vegetație izbucnit pe bulevardul Traian 23/2.

„Pentru lichidarea arderii, la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că într-un lan deschis arde o suprafață extinsă de vegetație uscată”, a precizat IGSU.

O femeie a încercat să scoată din țară 30 de mii de euro, dar a rămas fără bani

Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au documentat o tentativă de scoatere ilicită a valutei din țară, urmare a verificărilor efectuate asupra pasagerilor de la ruta ”Chişinău – Nürnberg”.

În cadrul controlului de specialitate, în bagajul unei femei în vârstă de 53 de ani, care nu este cetățeancă a Republicii Moldova, au fost depistate 30 000 de euro, bani nedeclarați autorității vamale.

Drept urmare, mijloacele bănești au fost ridicate, cazul fiind preluat pentru investigare de către ofițerii Serviciului Vamal.

Meteorologii anunță pentru astăzi vreme frumoasă. Mâine, însă, pregătiți umbrelele

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, sâmbătă, vreme frumoasă, în general fără precipitații.

Vântul va bate moderat din sud-est. Temperatura aerului va urca până la 19 grade Celsius. Pentru mâine, duminică, meteorologii prognozează ploi slabe, din cauza unui front atmosferic. De asemenea duminică și luni vor fi intensificări ale vântului.

Festivalul de poezie ,,Grigore Vieru” va avea loc la Chișinău, Sângerei și Iași
Articolul anterior
Târguri cu produse autohtone în sectoarele Capitalei, în weekend-ul: 25-26 mai 2024
Articolul următor
Close menu