În perioada 20 – 24 mai, un grup de angajați ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova și reprezentanți ai programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova au efectuat o vizită de studiu în Italia pentu preluarea celor mai bune practici în acest domeniu.
Foto: customs.gov.md
Pe parcursul vizitei, au fost studiate și analizate structura, principiile de funcționare și activitățile specifice ale departamentelor responsabile de analiza riscurilor și informații din cadrul Agenției Italiene a Vămilor și Monopolurilor.
Un aspect esențial a fost experiența de aplicare a analizei riscurilor care acoperă atât aspecte comerciale, cât și de securitate și siguranță, cu un accent deosebit pe instrumentele specifice utilizate în acest proces.
Experiența de organizare și de dezvoltare a funcțiilor de analiză a riscurilor în cadrul instituției vamale italiene, drept parte a administrației vamale a Uniunii Europene, sunt extrem de valoroase pentru adoptarea de către Republica Moldova a celor mai bune practici de control vamal și practici avansate de gestionare a riscurilor vamale.
În cadrul aceleiași vizite, delegația a examinat modul în care departamentul italian gestionează informațiile conform regulamentelor privind protecția datelor, asigurând astfel alinierea activităților desfășurate cu experiența avansată din Uniunea Europeană.
Această vizită de studiu este parte a eforturilor de consolidare a capacităților Serviciului Vamal al Republicii Moldova, prin oferirea perspectivei europene asupra proceselor vamale. În acest context, colaborarea strânsă cu Agenția Italiană a Vămilor și Monopolurilor va facilita implementarea unor experiențe eficiente, aliniate la standardele europene, contribuind astfel la îmbunătățirea securității și eficienței vamale în Republica Moldova.