Lukaşenko acuză SUA pentru moartea președintelui iranian Raisi: ”Și avionul meu e în aceeași situație”

Imediat după vizita în China și înainte de anunțata vizită în Coreea de Nord, Vladimir Putin a avut două zile de discuții în Belarus, alături de președintele Alexandr Lukașenko. La finalul discuțiilor pentru ”întărirea colaborării”, la conferința de presă comună, ținută la Minsk împreună cu Putin, Lukașenko a făcut declarații găzduite pe larg de presa rusă, transmite Hotnews.

Statele Unite și „poziția lor dezgustătoare” sunt de vină pentru moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi, a declarat vineri liderul belarus Alexandr Lukașenko într-o conferință de presă după negocierile cu omologul său rus Vladimir Putin.

Lukașenko a spus că elicopterul președintelui iranian s-a prăbușit din cauza faptului că Washingtonul a impus sancțiuni și i-au privat pe iranieni de posibilitatea de a oferi servicii de calitate pentru avioanele și elicopterele americane.

„Poziția josnică, dezgustătoare a Statelor Unite a dus la acest lucru. Mă refer în primul rând la sancțiuni. Acești ticăloși nu aveau dreptul să impună sancțiuni împotriva navelor, împotriva avioanelor, elicopterelor și a altor aeronave care transportă oameni. Aceasta este vina lor”, a declarat Lukașenko.

Liderul belarus a reamintit că Statele Unite au privat Iranul de posibilitatea de a asigura service pentru elicopterul lui Raisi, amenințând companiile de servicii specializate de pe piața internațională cu sancțiuni.

”Și avionul meu e în aceeași situație”, a spus Lukașenko, menționând că el călătorește într-un avion de producție americană și că există sancțiuni la adresa celor care ar trebui să-i asigure mentenanța aeronavei.

Raisi, între ”măcelar” și ”o persoană drăguță”

„Nu așa se comportă oamenii în lume. Și împreună, când va veni timpul, vor răspunde pentru asta – și vor răspunde pe deplin. Nu se vor ascunde în spatele oceanului”, a amenințat președintele Belarusului.

Potrivit lui Lukașenko, Raisi însuși a fost o „persoană normală, amabilă, drăguță”, un excelent conducător pentru poporul său, cu care el a purtat un dialog sincer și onest. Disidenții din Iran îl numeau pe Raisi ”măcelar”, după ce acesta, atât ca procuror, cât și ca președinte, a participat sau a coordonat reprimarea manifestațiilor și gesturilor contrare regimului.

Ce a spus Putin

Președintele rus Vladimir Putin a remarcat în timpul aceleiași conferințe de presă că delegația care l-a însoțit pe Raisi a zburat cu două elicoptere de fabricație rusă.

„Iar elicopterele de fabricație rusă au zburat fără dificultăți speciale în aceleași condiții, în același coridor, fără nicio problemă”, a reamintit Putin.

El a adăugat că, după moartea președintelui iranian, Moscova nu se așteaptă la nicio schimbare în relațiile și cooperarea cu Teheranul. Potrivit acestuia, Rusia a stabilit o bună comunicare cu Iranul.

La începutul zilei, fostul comandant al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), generalul Mohsen Rezaei, a declarat, de asemenea, că Statele Unite sunt de vină pentru moartea lui Raisi.

Potrivit acestuia, Washingtonul „avea obligații” în ceea ce privește sistemele și echipamentele de aviație iraniene încă dinainte de revoluția din 1979, care au rămas însă neîndeplinite. Generalul iranian a subliniat că sancțiunile americane afectează sistemele de aviație civilă iraniene.

Moartea președintelui Raisi

Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit la 19 mai într-un accident de elicopter Bell în provincia iraniană Azerbaidjanul de Est. La bord se aflau alte șapte persoane, printre care ministrul iranian de externe Hossein Amir Abdollahian, imamul rugăciunii de vineri din Tabriz, ayatollahul Mohammad Ali Al-e-Hashem, și șeful provinciei, Malek Rahmati. Toți au murit.

Epava elicopterului, după o operațiune de căutare și salvare de aproape zece ore, a fost descoperită a doua zi, pe 20 mai, cu ajutorul unei drone turcești. Eforturile de căutare au fost complicate de condițiile meteorologice – era ceață densă.

În același timp, după cum a declarat ulterior șeful administrației prezidențiale iraniene, Gholam-hossein Esmaili, care zbura cu un alt elicopter din convoiul delegației, condițiile meteorologice din timpul zborului au fost destul de favorabile.

Potrivit acestuia, nu a existat ceață de-a lungul traseului de zbor, iar înnorările au apărut doar în zona minei de cupru Sungun, unde a fost găsită epava elicopterului prezidențial. Esmaili a precizat că pilotul elicopterului în care zbura Raisi a ordonat la un moment dat întregului convoi să ia altitudine din cauza înnorării, dar după aproximativ 30 de secunde aeronava sa a dispărut.

La 23 mai, Statul Major General al Forțelor Armate iraniene a publicat un raport preliminar privind cauzele prăbușirii elicopterului președintelui. Potrivit documentului, nu există „urme de impact de gloanțe sau mijloace similare” pe epava navei, iar acest lucru „poate fi afirmat cu încredere”, însă ancheta este încă în curs de desfășurare.

După moartea șefului de stat interimar, Mohammad Mokhber a devenit președinte al Iranului, care a ocupat funcția de vicepreședinte din august 2021. În următoarele 50 de zile, în țară vor avea loc alegeri prezidențiale anticipate.

Icoana Maicii Domnului – unică în lume. O poți vedea în România

Una dintre cele mai stranii și controversate icoane închinate Fecioarei Maria este icoana Maicii Domnului care are harul de a prevesti cutremure și dezastre. Credincioșii o venerează, dar se tem de puterea ei. Icoana a fost pictată în România și este unică în lume, scrie libertatea.ro

Călugării și meșterii noștri iconari au pictat de-a lungul vremurilor câteva icoane închinate Maicii Domnului care ies din canoane și sunt unice în lume. Dintre ele, poate că cea mai stranie și pătrunzătoare, este icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei, din județul Botoșani.

Este o icoană cu totul deosebită, care iese din tiparele obișnuite ale picturii bisericești. Maica Domnului are, în această icoană, o poziție anume, care transmite un mesaj direct credincioșilor. Până și culorile folosite sunt cu totul surprinzătoare, fundalul icoanei fiind galben-maroniu și nu albastru, cum se obișnuia.

Icoana, de dimensiuni impresionante, este păstrată lângă altar, în biserica veche cu hramul Buna Vestire.

De ce este atât de specială icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei

Cine ajunge în biserica acestei sihăstrii din Botoșani va fi surprins de icoana Maicii Domnului. Maica Preacurată nu este înfățișată cu pruncul în brațe, așa cum erau canoanele, ci ținându-l pe copilul Iisus de mână.

Este o icoană unică în lume! Nicăieri nu a mai fost reprezentată Maica Domnului cu Iisus copil, probabil la vârsta de 3 – 4 ani, ținându-l de mână. Poziția celor două personaje este și ea una cu totul deosebită și transmite un mesaj anume.

Maica Domnului pare să meargă într-o direcție bine definită, ca și cum ar deschide calea, ocrotindu-și copilul și îndrumându-l de mic pe un anumit drum. Amândoi privesc înainte și totodată către credinciosul care admiră icoana.

Maica Domnului cu pruncul de mână este cu adevărat o comoară a icoanelor românești și un mesaj puternic despre misiunea pe care a avut-o Fecioara Maria încă de la nașterea ei, aceea de a fi mesagerul Domnului și de a-l ocroti pe pruncul Iisus până la vârsta la care El și-a îndeplinit misiunea.

Cine a pictat icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână

Icoana este pictată probabil între anii 1861-1876, de călugărul Vladimir Machidon, vieţuitor la Sihăstria Voronei. Icoana este foarte veche și vine dintr-un timp în care canoanele picturii religioase erau bine păstrate. Dar săvârșitorul icoanei a vrut să transmită un mesaj nou și să pună în valoare mai multe calități ale Fecioarei.

El nu a lăsat scris semnificațiile icoanei sau motivele pentru care a ales această reprezentare, dar călugării de azi spun că pictorul ar fi vrut să reprezinte modul în care Maica Domnului străbate lumea nedespărțită de Hristos.

De asemenea, icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei este considerată un model pentru mamele creștine, de a-și îndruma pruncii pe calea vieții.

Călugărul Machidon a rămas un personaj aparte în istoria acestei mănăstiri care a fost înființată de călugări ruși refugiați pe meleagurile noastre. Se spune că părintele Machidon ar fi avut deja 100 de ani când a început pictura icoanei și a întregii biserici. El ar fi terminat lucrarea la vârsta de 115 ani.

Poate că datele despre vârsta lui au fost alterate de timp, cert este că icoana Maicii Domnului a rămas un odor neprețuit pentru călugării de aici și pentru toți credincioșii din împrejurimi. Oamenii o iubesc și o cinstesc, dar se tem de ea pentru că știu ca are darul de a prevesti mari nenorociri.

Ce putere are Icoana Maicii Domnului de la Vorona

Poveștile de prin partea locului mai spun că părintele Machidon ar fi pictat icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână în urma unei revelații mistice. Cu siguranță, el a avut o viziune trimisă poate chiar de Maica Preacurată și a încercat să transmită mesajul ei divin.

Iar oamenii care vin aici să se închine cred în puterea acestei icoane inspirate de harul Duhului Sfânt. Ei spun că icoana a picurat lacrimi de mir cu câteva zile înainte de a se simți cutremurele puternice din luna mai 1990, care au zguduit zona Vrancea. Acelea au fost ultimele cutremure puternice din România, iar credincioșii urmăresc cu teamă privirea icoanei, să nu anunțe iar dezastre și nenorociri.

Scurgere de informații la Kiev, privind acordul cu SUA. Zelenski cere teste cu aparatul poligraf

Volodimir Zelenski a cerut Serviciului de Securitate al Ucrainei să investigheze scurgerea de informații privind un document sensibil care detaliază cea mai recentă propunere a Statelor Unite. Este vorba despre informații confidențiale legate de utilizarea resurselor minerale ucrainene, scrie adevarul.ro

Ancheta include și testarea cu detectorul de minciuni a personalului din mai multe ministere implicate, potrivit Financial Times.

Investigația a fost declanșată după ce, pe 26 martie, deputatul opoziției Yaroslav Zheleznyak a publicat fragmente din document, susținând că a obținut o copie a acestuia. Financial Times a confirmat autenticitatea proiectului și a prezentat detalii suplimentare a doua zi.

Zelenski s-a declarat surprins de incident. „Mi se pare ciudat că documentul a fost divulgat. Mă întreb cine transmite aceste informații”, a afirmat liderul ucrainean pe 28 martie, în cadrul unui briefing pentru Financial Times.

Situație tensionată cu președintele american

Documentul vizat de scurgerea de informații conține o versiune revizuită a unui acord-cadru anterior, propus de administrația Trump în luna februarie. În ciuda extinderii ofertei inițiale, noua propunere nu oferă încă Ucrainei garanții oficiale de securitate.

Discuțiile dintre cele două părți s-au tensionat în ultima perioadă. Donald Trump a declarat recent că Zelenski „încearcă să se retragă” din acord și a avertizat că liderul ucrainean „se va confrunta cu mari probleme” dacă refuză semnarea acestuia în viitorul apropiat.

Proteste împotriva lui Trump în SUA. Manifestații au loc și în mai multe orașe europene

Peste 500.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la proteste organizate în mai multe zone din America împotriva președintelui Donald Trump, potrivit News.ro.

Manifestațiile, organizate de gruparea MoveOn și alte organizații progresiste, denunță „un asalt total asupra guvernului, economiei și democrației” orchestrat de Trump, Elon Musk și „acoliții lor miliardari”.

Manifestaţii în oraşe europene împotriva președintelui SUA: „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

Sute de persoane au manifestat sâmbătă în oraşe europene împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a consilierului său Elon Musk, în urma unei săptămâni dureroase pentru pieţele financiare, după ce Trump a anunţat tarife globale drastice, relatează Reuters, citată de News.ro.

În oraşul german Frankfurt, protestul „Jos mâinile!” a fost organizat de Democrats Abroad, organizaţia oficială a Partidului Democrat pentru cetăţenii americani care trăiesc în străinătate.

La Berlin, manifestanţii care au protestat în faţa unui showroom Tesla au purtat pancarte prin care le cereau compatrioţilor americani care trăiesc în Germania să protesteze pentru „încetarea haosului” de acasă.

Adunaţi în Opernplatz din Frankfurt, membrii grupului Democraţii de peste mări au cerut demisia preşedintelui SUA, cu sloganuri pe pancarte pe care scria „Restauraţi democraţia”, „Jos mâinile de pe datele noastre personale” şi „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

La Berlin, sloganurile adresate lui Musk erau următoarele: „Taci Elon, nimeni nu te-a votat”, iar un câine purta o pancartă pe care scria „Câini împotriva DOGE”, referindu-se la Departamentul pentru eficienţă guvernamentală condus de consilierul principal Musk, o iniţiativă a celei de-a doua administraţii Trump de a reduce risipa, frauda şi abuzul în cheltuielile federale.

În capitala Franţei, Paris, aproximativ 200 de persoane, majoritatea americani, s-au adunat pe Place de la Republique pentru a protesta faţă de Trump. Unii au ţinut discursuri pentru a-l denunţa pe preşedintele american, protestatarii agitând bannere precum „Rezist Tyrant”, „Rule of Law” „Feminists for Freedom not fascism” şi „Save Democracy”. Unul dintre ei a interpretat melodia lui Bob Dylan „Masters of War”.

Manifestaţii împotriva lui Trump şi Musk au avut loc şi în alte oraşe europene, printre care Londra şi Lisabona.

În capitala britanică, câteva sute de persoane s-au adunat în Trafalgar Square, ţinând pancarte pe care scria „Proud American Ashamed” şi „WTAF America?”. Mulţimea a scandat „Jos mâinile de pe Canada”, „Jos mâinile de pe Groenlanda” şi „Jos mâinile de pe Ucraina”, în timp ce asculta discursuri care îl criticau pe Trump.

Intrare liberă la festivalul „Lumea Copilăriei” din Chișinău. Vor evolua Iuliana Beregoi și Cleopatra Stratan
Articolul anterior
Un aparat de zbor, în flăcări, ar fi căzut în raza raionului Ialoveni. Poliția face cercetări
Articolul următor
Close menu