Minorii de la centrul de detenție Goian au participat la careul dedicat ,,Ultimului sunet”

Elevii din cadrul Centrului de detenție pentru minori și tineri Goian au marcat finalizarea anului de studiu. La careul dedicat evenimentului „Ultimul sunet” a participat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, adjuncta Ambasadorului Țărilor de Jos, doamna Maaike Keizer Gankema, precum și reprezentanți ai Fundației Regina Pacis.

Evenimentul a fost organizat de Diana Mazniuc, care, pe parcursul ultimului an, a venit cu mai multe contribuții în procesul de reintegrare a minorilor. În anul 2023, Diana a organizat mai multe sesiuni de discursuri motivaționale pentru copiii ajunși după gratii.

Ea este convinsă ca oamenii sunt modelabili și, având în vedere ca un copil este în cursul dezvoltării personalității sale, intervențiile utile, în timp proxim, sunt cele care pot să prevină recidiva.

Datorită cooperării strânse dintre societatea civilă și Penitenciarul nr. 10 – Goian, sunt extinse oportunitățile de dezvoltare și formare profesională pentru minori și tineri, facilitând reintegrarea socială a acestora.

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, podium şi text

Svetlana Sainsus, dezvăluiri despre profitorii de caritate: Un părinte a mințit că i-a murit copilul

În cadrul unui interviu, cofondatoarea platformei Caritate.md, Svetlana Sainsus, a vorbit despre donații și oamenii care profită pe seama actelor de caritate. Ea a povestit mai multe cazuri care au marcat-o de-a lungul timpului. Svetlana Sainsus a mărturisit că încă din copilărie avea plăcere să facă lucruri frumoase pentru alți oameni. Dona haine și mâncare copiilor nevoiași și îi plăcea să facă surprize celor din jur, transmite Știri.md.

Caritate.md a apărut mult mai târziu, dintr-o simplă întâmplare, zice Svetlana.

„Mi-am dat seama că vreau să fac mult mai mult, dar știam că nu sunt într-atât de bogată. Am îndrăznit odată să cer ajutorul oamenilor, publicând pe rețele, pe Facebook și, spre uimirea mea, atunci au donat mult mai mulți oameni străini decât prietenii mei. În primul caz am cumpărat o casă pentru o familie”, spune ea.

La un moment dat, Svetlana a înțeles că poate face asta și vrea să continue. Ea spune că, de la un timp, primește multe mesaje de la oamenii din familii social-vulnerabile, de la bătrâni și mame singure. Totuși, spune că, din păcate, nu-i poate ajuta pe toți.

„Primesc mesaje de la mame singure cu cinci copii care nu au mâncare, lumină etc. Noi încercăm să-i ajutăm pe toți, însă recunosc că nu este posibil asta. Eu prefer să terminăm un caz, să începem altul, nu să facem un haos”, explică Svetlana Sainsus.

Citiți continuarea AICI.

Andrei Brighidin: Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 ani domnește pacea

Directorul de dezvoltare al Fundației Est-Europene, Andrei Brighidin face tot posibilul ca drepturile cetățenilor Republicii Moldova să fie respectate și validate. De asemenea, el promovează mecanismele de protecţie împotriva discriminării la nivel european, în calitate de membru titular al Comisiei Europeane împotriva Rasismului şi Intoleranţei.

„Promovez o societate incluzivă, o societate rezilientă din punct de vedere economic, o societate care gândește critic, își cunoaște și își revendică drepturile fundamentale”, a declarat acesta

El și-ar dori ca și în Republica Moldova, dreptul la o justiţie echitabilă să fie respectat la standarde europene, iar atât autoritățile, cât și cetățenii să fie mai empatici față de grupurile vulnerabile. Aderarea la Uniunea Europeană este șansa noastră la respectarea pe deplin a drepturilor și la valorificarea oportunităţilor oferite de statutul de membru.

„Pentru mine, Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 de ani domnește pacea, o societate care promovează incluziunea, diversitatea, respectul reciproc. Este o șansă pentru o viaţă mai bună”, a menționat Andrei Brighidin

Videoul integral poate fi vizionat AICI.

Autoritățile extind lista medicamentelor compensate

Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în ședința sa de miercuri, 4 septembrie, extinderea listei de medicamente compensate cu noi preparate esențiale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, femeile însărcinate vor beneficia de medicamentul cu denumirea comună internațională progesteronum, care  va fi compensat parțial, în proporție de 80%. Acest preparat va fi prescris în prevenirea avorturilor habituale, a nașterii premature și în suplimentarea fazei luteale în cadrul ciclurilor de fertilizare in vitro.

Conform estimărilor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, circa 3800 de femei vor beneficia de progesteronum, iar pentru compensarea acestuia vor fi alocați anual peste cinci milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

De asemenea, lista medicamentelor compensate urmează a fi completată cu un nou preparat combinat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale –amlodipinum+valsartanum. Acesta are menirea de a crește complianța la tratament a pacienților cu hipertensiune arterială prin administrarea simultană a două substanțe active. Medicamentul combinat va fi compensat parțial, iar cel puțin o denumire comercială a acestui preparat va fi oferită gratuit.

Totodată, Consiliul pentru medicamente compensate a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2025, în lista medicamentelor compensate să fie incluse alte două preparate pentru tratamentul cancerului de prostată, și anume: bicalutamidum și cyproteronum. Acestea vor fi compensate integral, iar CNAM va aloca anual în acest scop circa nouă milioane de lei.

Completarea listei de medicamente compensate are loc prin aprobarea unui ordin comun al ministrului Sănătății și directorului general al CNAM. Modificările în lista de medicamente compensate urmează să intre în vigoare în data de 1 octombrie 2024.

Aterizare de urgență pentru un avion care zbura spre România. Păsările au distrus un motor
Articolul anterior
În curând, un nou proiect pe unica.md, în colaborare cu Viorica Cosmetic! 
Articolul următor