Ion Munteanu a câștigat concursul pentru funcția de procuror general

Ion Munteanu a obținut punctajul maxim la proba de interviu, câștigând concursul repetat pentru funcția de procuror general, interimatul căreia o asigură acum, devansându-i pe procurorii Octavian Iachimovschi și Alexandru Cernei.

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au desfășurat, pe 28 mai, interviuri cu cei trei candidați la funcția de procuror general. Doi dintre ei au mai fost intervievați în timpul precedentului concurs, care a fost amânat după un scandal.

După audieri și deliberări, membrii CSP au anunțat și au aprobat punctajul final al candidaților, după cum urmează:

  • Ion Munteanu – 9,21 puncte
  • Octavian Iachimovschi – 8,80 puncte
  • Alexandru Cernei – 7,92 puncte

Astfel, Ion Munteanu a câștigat concursul. Anterior, el a trecut evaluarea integrității financiare și etice (vettingul), candidând la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Învingătorul va fi propus spre numire președintei Maia Sandu.

După ce a fost audiat de membrii CSP, Munteanu le-a mulțumit contracandidaților săi. „Mizez pe un exercițiu corect și transparent, astfel încât toată societatea și tot corpul de procurori să fie siguri că cel mai bun candidat a fost desemnat pentru aceasta funcție”, a declarat el presei, potrivit moldova.europalibera.org.

Octavian Iachimovschi le-a spus jurnaliștilor că, participând a doua oară la concurs, a avut mai multe emoții. „Am așteptări că va fi un concurs corect. De fapt, nimic nu dă de bănuit că va fi un concurs incorect. Sper ca membrii consiliului vor da aprecieri obiective și, în cazul în care sunt anumite simpatii personale, vor fi date la o parte”, a declarat el.

Intervievat cel dintâi, Alexandru Cernei a spus că procuratura ar trebui să fie independentă de influența politicului.

În fața CSP, cei trei candidați au trebuit să prezinte conceptul de management și dezvoltare a Procuraturii Generale și să povestească ce-i motivează să participe la concurs.

Conform regulamentului adoptat de CSP, membrii consiliului prezenți la ședință primesc câte o fișă de evaluare pentru fiecare candidat. Punctajul final al candidatului este calculat din media totală acordată de membrii CSP. Candidatul care acumulează cel mai mare punctaj trebuie să fie trimis la evaluarea integrității etice și financiare – vetting.

Svetlana Sainsus, dezvăluiri despre profitorii de caritate: Un părinte a mințit că i-a murit copilul

În cadrul unui interviu, cofondatoarea platformei Caritate.md, Svetlana Sainsus, a vorbit despre donații și oamenii care profită pe seama actelor de caritate. Ea a povestit mai multe cazuri care au marcat-o de-a lungul timpului. Svetlana Sainsus a mărturisit că încă din copilărie avea plăcere să facă lucruri frumoase pentru alți oameni. Dona haine și mâncare copiilor nevoiași și îi plăcea să facă surprize celor din jur, transmite Știri.md.

Caritate.md a apărut mult mai târziu, dintr-o simplă întâmplare, zice Svetlana.

„Mi-am dat seama că vreau să fac mult mai mult, dar știam că nu sunt într-atât de bogată. Am îndrăznit odată să cer ajutorul oamenilor, publicând pe rețele, pe Facebook și, spre uimirea mea, atunci au donat mult mai mulți oameni străini decât prietenii mei. În primul caz am cumpărat o casă pentru o familie”, spune ea.

La un moment dat, Svetlana a înțeles că poate face asta și vrea să continue. Ea spune că, de la un timp, primește multe mesaje de la oamenii din familii social-vulnerabile, de la bătrâni și mame singure. Totuși, spune că, din păcate, nu-i poate ajuta pe toți.

„Primesc mesaje de la mame singure cu cinci copii care nu au mâncare, lumină etc. Noi încercăm să-i ajutăm pe toți, însă recunosc că nu este posibil asta. Eu prefer să terminăm un caz, să începem altul, nu să facem un haos”, explică Svetlana Sainsus.

Citiți continuarea AICI.

Andrei Brighidin: Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 ani domnește pacea

Directorul de dezvoltare al Fundației Est-Europene, Andrei Brighidin face tot posibilul ca drepturile cetățenilor Republicii Moldova să fie respectate și validate. De asemenea, el promovează mecanismele de protecţie împotriva discriminării la nivel european, în calitate de membru titular al Comisiei Europeane împotriva Rasismului şi Intoleranţei.

„Promovez o societate incluzivă, o societate rezilientă din punct de vedere economic, o societate care gândește critic, își cunoaște și își revendică drepturile fundamentale”, a declarat acesta

El și-ar dori ca și în Republica Moldova, dreptul la o justiţie echitabilă să fie respectat la standarde europene, iar atât autoritățile, cât și cetățenii să fie mai empatici față de grupurile vulnerabile. Aderarea la Uniunea Europeană este șansa noastră la respectarea pe deplin a drepturilor și la valorificarea oportunităţilor oferite de statutul de membru.

„Pentru mine, Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 de ani domnește pacea, o societate care promovează incluziunea, diversitatea, respectul reciproc. Este o șansă pentru o viaţă mai bună”, a menționat Andrei Brighidin

Videoul integral poate fi vizionat AICI.

Autoritățile extind lista medicamentelor compensate

Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în ședința sa de miercuri, 4 septembrie, extinderea listei de medicamente compensate cu noi preparate esențiale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, femeile însărcinate vor beneficia de medicamentul cu denumirea comună internațională progesteronum, care  va fi compensat parțial, în proporție de 80%. Acest preparat va fi prescris în prevenirea avorturilor habituale, a nașterii premature și în suplimentarea fazei luteale în cadrul ciclurilor de fertilizare in vitro.

Conform estimărilor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, circa 3800 de femei vor beneficia de progesteronum, iar pentru compensarea acestuia vor fi alocați anual peste cinci milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

De asemenea, lista medicamentelor compensate urmează a fi completată cu un nou preparat combinat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale –amlodipinum+valsartanum. Acesta are menirea de a crește complianța la tratament a pacienților cu hipertensiune arterială prin administrarea simultană a două substanțe active. Medicamentul combinat va fi compensat parțial, iar cel puțin o denumire comercială a acestui preparat va fi oferită gratuit.

Totodată, Consiliul pentru medicamente compensate a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2025, în lista medicamentelor compensate să fie incluse alte două preparate pentru tratamentul cancerului de prostată, și anume: bicalutamidum și cyproteronum. Acestea vor fi compensate integral, iar CNAM va aloca anual în acest scop circa nouă milioane de lei.

Completarea listei de medicamente compensate are loc prin aprobarea unui ordin comun al ministrului Sănătății și directorului general al CNAM. Modificările în lista de medicamente compensate urmează să intre în vigoare în data de 1 octombrie 2024.

În curând, un nou proiect pe unica.md, în colaborare cu Viorica Cosmetic! 
Articolul anterior
Republica Moldova, invitat de onoare la Bookfest București. Maia Sandu: ,,Funcţionăm că un tot întreg, ne dezvoltăm împreună și ne deschidem larg braţele”
Articolul următor