Astăzi este marcată Ziua mondială a vântului. În șase ani, circa 30% din energia consumată în Moldova ar urma să fie din surse regenerabile

Ziua mondială a vântului celebrează contribuția tehnologiilor de valorificare a energiei eoliene la tranziția energetică și asigurarea energiei curate pentru o creștere economică durabilă.

Potrivit Ministerului Energiei al Republicii Moldova, vântul este una dintre cele mai vechi surse de energie, iar una dintre primele turbine eoliene, folosită pentru alimentarea pompelor de irigare și generarea energiei electrice, a fost construită în 1854 de Daniel Halladay. Din 1970, energia eoliană a cunoscut o renaștere, cu turbine tot mai puternice, care pot genera suficientă energie pentru alimentarea unui orășel cu până la 4 mii de locuitori. Această denotă dezvoltarea rapidă a tehnologiilor și în Moldova avem astfel de centrale eoliene.

Fiind o resursă locală, energia eoliană înseamnă, de asemenea, mai puțini bani cheltuiți pe importurile de combustibili fosili. Și, bineînțeles, înseamnă mai puțin CO2 – și un aer mai curat – în orașele și satele noastre.

Moldova are deja instalate turbine eoliene cu capacitatea de 133 MW, iar până în 2025 au fost alocate încă 105 MW în cadrul primei licitații pentru producători eligibili mari. Ministerul Energiei a început deja pregătirile pentru următoarea rundă de licitații, pentru construcția centralelor eoliene în locații specifice.

Astfel, până în 2030, urmează să avem turbine eoliene cu o capacitate de 600 MW, de 2,4 ori mai mult decât capacitatea celei mai mari centrale de la Termoelectrica. Potrivit Planului Național Integrat pentru Energie și Climă, către 2030, circa 30% din energia consumată în Moldova ar urma să fie din surse regenerabile.

Percheziții la primăria Chișinău

Mai multe percheziții au fost operate astăzi de ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți într-un dosar pornit pe fapte de corupere pasivă, activă și contrabandă cu valută, în care sunt vizați funcționari ai Primăriei mun. Chișinău, o companie de construcții, angajați ai Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică și un avocat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Mai exact, directorul unei companii de construcție este cercetat pentru oferirea de remunerații ilicite unor funcționari ai Primăriei mun. Chișinău și unor responsabili de la INST și ÎS ”Cadastru” în schimbul obținerii unor acte permisive sau decizii favorabile pentru construirea unor imobile în capitală și în suburbiile acesteia.

Potrivit materialelor cauzei, s-a stabilit că, directorul agentului economic vizat ar fi avut multiple discuții și întrevederi cu agenți economici și cu  persoane cu atribuții de eliberare a actelor permisive și verificare a lucrărilor de construcție din cadrul Primăriei mun. Chișinău în cadrul cărora ar fi convenit asupra înregistrării actelor de recepție finală pentru mai multe imobile din municipiu. De asemenea, în cadrul unui alt dosar sunt cercetate mai multe episoade de contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari, comise de către directorul companiei.

Astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, au desfășurat acțiuni de urmărire penală la sediile a trei agenți economici, la birourile, domiciliile și mijloacele de transport a mai multor persoane vizate în dosar, de unde au ridicat telefoane mobile, purtători de informații și acte relevante pentru cauză.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Natalia Morari s-a lansat în campania electorală. Cu ce promisiuni a venit

Candidata a anunțat că vine „cu un program al schimbărilor radicale” cu genericul „Moldova Nouă”, iar dacă va fi implementat măcar 20-30% din el, cetățenii ar putea trăi „la nivelul unei țări europene medii”, scrie jurnal.md.

„Nu am de gând să vă promit nimic – nu sunt promisiuni, nu sunt fantezii. Este un plan clar de acțiune în fiecare domeniu al vieții sociale. Toate acestea fac parte dintr-un mare plan de transformare a țării noastre”, a spus candidata.

„Nu am de gând să vă promit râuri de lapte și maluri de miere, vă spun din start – gratuități nu vor exista. Халявы не будет. Va trebui să muncim foarte mult, dar rezultatul va fi palpabil și vizibil imediat, de fiecare dintre voi”, a mai spus Morari.

Ea a precizat că acțiunile din program vor fi vociferate la întâlnirile cu cetățenii. Precizăm că alegerile prezidențiale în Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie. În buletinul de vot, Natalia Morari este pe ultima poziție, a unsprezecea.

Tentativă de migrație ilegală, deconspirată e Poliția de Frontieră. Trei suspecți, reținuț

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest și cei din Direcția Regională Nord, sub conducerea  Procuraturilor din raioanele Ungheni și Briceni, precum și în cooperare cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, au contracarat o tentativă de migrație ilegală a cetățenilor străini peste frontiera de stat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Ca rezultat al acțiunilor speciale de investigație și de urmărire penală, trei cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți pentru organizarea unei scheme prin care urmau să faciliteze pătrunderea ilegală a unor cetățeni străini în spațiul european.

Potrivit anchetei preliminare, cinci cetățeni de origine afro-asiatică au intrat pe teritoriul Republicii Moldova cu vize de tranzit, care le permiteau doar deplasarea către Ucraina. Datorită măsurilor speciale de investigație și schimbului rapid de informații între structurile regionale ale Poliției de Frontieră, grupul a fost identificat și reținut înainte ca infracțiunea să fie consumată. Urmare a acțiunilor de urmărire penală, au fost descoperite două bărci gonflabile pregătite pentru traversarea ilegală a râului Prut, precum și mijlocul de transport cu care victimele urmau a fi transportate pe teritoriul Republicii Moldova.

În privința suspecților a fost aplicat arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar cetățenii de origine afro-asiatică au fost expulzați în țările lor de origine.

În cadrul cauzei penale sunt efectuate acțiuni de urmărire penală în vederea colectării și administrării probelor pentru stabilirea tuturor figuranților și atragerea lor la răspundere penală, în conformitate cu legislația în vigoare.

Poliția de Frontieră de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova își reafirmă angajamentul de a preveni și combate migrația ilegală, consolidând securitatea națională printr-o colaborare eficientă cu alte structuri de securitate.

Maia Sandu la Summitul din Elveția: „Pacea Ucrainei este pacea Republicii Moldova”
Articolul anterior
Rusia: cetățenii fac cozi ca să cumpere dolari după prăbușirea rublei
Articolul următor