Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Roma

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită în acest an, la Roma, printr-o suită de evenimente organizate de Ambasada României în Republica Italiană și Accademia di Romania in Roma alături de Președinția Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italiei, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și Muzeul Civilizațiilor din Roma. Despre acestea anunță Institutul Cultural Român.

Astfel, pentru a celebra această importantă sărbătoare dedicată tradițiilor populare românești înscrise în patrimoniul imaterial UNESCO, Muzeul Civilizațiilor din Roma (Piazza Guglielmo Marconi 8) va găzdui, timp de o lună, expoziția„ ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” (18 iunie – 14 iulie), precum și o conferință științifică și ateliere de țesut dedicate copiilor.

Programul este următorul:

  • 18 iunie – 14 iulie 2024, Salonul de Onoare al Muzeului Civilizațiilor din Roma

Expoziția „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” prezintă o selecție de costume tradiționale și obiecte din ceramică din colecțiile Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gustiˮ din București, din diferite regiuni ale României (Banat, Bucovina, Maramureș, Muntenia, Moldova, Olteniași Transilvania)și costume tradiționaleși obiecte de ceramică din patrimoniul Muzeului Civilizațiilor din Roma, din diferite regiuni ale Italiei (Abruzzo, Calabria, Campania, Lazio, Liguria, Marche, Molise, Piemonte, Sardegna, Sicilia, Toscana, Umbria, Valle d’Aostași Veneto), într-un dialog al tradițiilor populare din cele două țări.

Cu ocazia inaugurării expoziției, Romfilatelia va lansa produsul filatelic dedicat iei și ceramicii românești și italiene, simboluri ale patrimoniului umanității. De asemenea, va fi prezentată o expoziție de mărci poștale ce pun în valoare tradițiile și obiceiurile românești.

  • 19 iunie 2024, ora 15:00, Sala de conferințe a Muzeului Civilizațiilor

Colocviul „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”dedicat dialogului româno-italian privind restaurarea, conservarea și promovarea costumelor tradiționale și a ceramicii din cele două țări. În cadrul colocviului vor participa: Federico Mollicone, președintele Comisie de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italian, Dr. Andrea Villani, directorul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Conf. univ. dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Leandro Ventura, directorul Institutului Central pentru Patrimoniul Imaterial din Roma, Dr. Francesco Aquilanti, coordonatorul colecțiilor de etnografie italiană din cadrul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Dr. Georgiana Onoiu, șef secție Tezaurizare patrimoniu cultural, evidență științifică și baze de date din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Dr. Mihai Stan, responsabil proiecte culturale în cadrul Ambasadei României în Italia.

  • 29 iunie 2024, de la ora 11:00, Sala Atelier a Muzeului Civilizațiilor

Muzeul Civilizațiilor din Roma și Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București propun, în cadrul expoziției„ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”, o serie de ateliere de broderie pentru copii, intitulateric-AMIAMO (insieme), ateliere menite a prezenta tinerilor arta broderiei din cele două țări.

Toate evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Romfilatelia, Institutul Cultural Român și Biblioteca Europeană din Roma, sub patronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO și al Primăriei Romei.

sursa: www.radiochisinau.md

Arabia Saudită a inaugurat o staţiune de lux construită pe o insulă de pe Marea Roşie

Arabia Saudită a inaugurat duminică Sindalah, o staţiune balneară de lux de la Marea Roşie, primul proiect care a fost deschis pentru public în cadrul megalopolisului futurist Neom, în pofida unor îndoieli persistente cu privire la viabilitatea acestui mega-proiect, informează AFP citat de digi-life.tv.

„Neom se angajează să susţină o nouă eră a turismului de lux în regat”, a anunţat directorul său, Nadhmi al-Nasr, citat într-un comunicat. „Prima destinaţie din cadrul Neom le oferă vizitatorilor ‘o primă perspectivă’ asupra a ceea ce le rezervă viitorul în legătură cu portofoliul nostru extins de destinaţii şi dezvoltare”, a adăugat el.

Insula Sindalah, concepută pentru a atrage turişti de lux, dispunând inclusiv de un port care va găzdui o flotilă de iahturi, se întinde pe o suprafaţă de 840.000 de metri pătraţi şi va putea primi până la 2.400 de vizitatori pe zi până în 2028, precizează acelaşi comunicat.

Mega-proiectul Neom, promovat de prinţul moştenitor şi totodată conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, este cunoscut mai ales pentru piesa sa de rezistenţă, The Line, o clădire foarte lungă şi cu două faţade în oglindă, planificată să se întindă pe 170 de kilometri prin deşert, începând din Golful Aqaba.

Atunci când a prezentat proiectul „The Line”, în 2022, prinţul Mohammad bin Salman a anunţat că acesta va găzdui peste 1 milion de locuitori în 2030 şi 9 milioane de locuitori în 2045.

Însă promotorii imobiliari şi-au revizuit ambiţiile în scădere, planificând 300.000 de locuitori şi doar 2,4 kilometri de proiect construit până la sfârşitul acestui deceniu, potrivit agenţiei Bloomberg.

The Line este construit în paralel cu alte mari proiecte din cadrul „Vision 2030”, un program creat pentru a asigura dezvoltarea Arabiei Saudite, primul exportator de ţiţei din lume, spre un potenţial viitor fără petrol.

Arabia Saudită este totodată singurul candidat la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2034, a cărei atribuire va fi anunţată de FIFA în luna decembrie.

Motivul pentru care o femeie și-a refuzat iubitul care a cerut-o în căsătorie, după 10 ani de relație. Dezbatere intensă după o postare pe rețele

O poveste neobișnuită a atras atenția utilizatorilor din mediul online, după ce o femeie a respins cererea în căsătorie a partenerului ei, deși erau împreună de 10 ani. Motivul? Timpul îndelungat pe care acesta l-a petrecut până să decidă să facă marele pas, scrie peroz.ro.

„Ieri am cerut-o în căsătorie pe iubita mea de 10 ani, iar ea a spus ‘Nu’ pentru că mi-a luat prea mult timp”, a scris el pe Reddit. „Am fost foarte entuziasmat. I-am întins inelul și am văzut-o cum începe să plângă. Apoi mi-a spus: ‘Îmi pare rău. Nu cred că ar trebui să ne căsătorim’.”, a povestit bărbatul. 

În explicația femeii, principalul motiv al refuzului a fost legat de sentimentul că, după un deceniu de relație, ea ar rămâne mereu cu eticheta de „fata pentru care a fost nevoie de zece ani să fie considerată o soție”. Acest gând a făcut-o să se simtă nesigură în legătură cu viitorul lor împreună.

Postarea a devenit rapid virală pe X (fostul Twitter), provocând o dezbatere intensă. Părerile utilizatorilor au fost împărțite, unii empatizând cu bărbatul, iar alții considerând că femeia avea dreptate: „Ce ți-a luat atât de mult timp?”/ „Trebuia să te aștepți la asta, ea clar nu mai avea nicio speranță”/ „Nu poți da vina pe anxietate când e clar că nu erai sigur”/ „Și eu aș fi făcut același lucru”. 

O parte dintre comentarii au fost critice la adresa amândurora, un utilizator scriind: „Amândoi și-au irosit viața și timpul”, în timp ce altul a punctat că partenerii s-au complăcut într-o situație fără un viitor clar.

Zodii care vor fi înșelate în luna noiembrie. Vor traversa perioade foarte dificile

Mai multe semne zodiale vor fi înșelate în luna noiembrie și se vor despărți de partenerul lor. Acestea vor afla că persoana iubită are o relație în paralel și a mințit o perioadă lungă de timp. Ele vor plânge și vor trece prin momente foarte dificile, dar totul are o rezolvare. Aceste zodii trebuie să înțeleagă că un divorț sau o despărțire nu este un capăt de țară, scrie evz.ro.

Pești

Peștii vor afla că partenerul lor i-a înșelat cu o persoană foarte apropiată și că deja au planuri de viitor. Să știi că nu este vina ta și că îți vei reveni după această dezamăgire, chiar dacă pare greu de crezut. Acești nativi vor suferi foarte mult, dar la un moment dat vor realiza că partenerul lor s-a comportat foarte urât toată relația și că nu merită să fie iertat. Este momentul să te pui pe primul loc și să găsești o persoană care te apreciază cu adevărat.

Berbec

Și Berbecii vor fi înșelați în luna noiembrie. Se pare că te-ai axat prea mult pe muncă și că ți-ai neglijat partenerul, iar acesta a căutat atenție în altă parte. Chiar dacă nu i-ai oferit afecțiune, nu trebuie să dai vina pe tine. O să plângi o perioadă, dar vei trece peste această despărțire alături de prietenii și familia ta. Meriți ceva mai bun, iar persoana potrivită o să apară când te aștepți mai puțin.

Scorpion

Sunt vești proaste și pentru Scorpioni. Vei afla că partenerul tău te-a înșelat cu o colegă de muncă și că nu prea mai vrea să continue relația cu tine. Nu are rost nici să suferi și nici să faci scandal. Mergi mai departe și iubește-te mai mult. O să găsești și o persoană care te respectă și nu este infidelă. Trebuie doar să treci peste acest obstacol și să profiți de viață din plin.

Norvegia alocă circa 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina
Articolul anterior
Un sistem de alertă care ar avertiza cetățenii despre situațiile de urgență ar putea funcționa în Republica Moldova începând cu 2025
Articolul următor