Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Suveranității

Declarația de Suveranitate a fost adoptată acum 34 de ani, pe 23 iunie 1990, de către deputații Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

Potrivit istoricilor, Declarația a fost adoptată într-un context istoric complex, marcat de o paradă a suveranităților, proces care a cuprins întreg spațiul sovietic. Estonia a fost prima țară din fosta URSS care și-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, fiind urmată de Lituania în aprilie 1989 și Letonia în iulie 1989. Între timp, Lituania și-a declarat independența de stat pe 11 martie 1990. Declarația de Suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești fusese precedată de asemenea de cea a Georgiei din 26 mai 1990 și a Rusiei din 12 iunie 1990, conform Moldpres.

Adoptarea Declarației de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forțelor democratice în lupta de renaștere și eliberare națională. Astfel, Declarația de Suveranitate stipulează că suveranitatea RSS Moldova este unica și necesara condiție a existenței statalității Moldovei. Se afirmă supremația legilor RSS Moldova asupra celor unionale, se instituie cetățenia și se prevede dreptul suveran de a menține relații diplomatice cu toate țările lumii.

În același timp, documentul stipulează caracterul unitar și indivizibil al statului. Se stabilește că RSS Moldova respectă statutul ONU și își exprimă adeziunea față de principiile acestei organizații, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii și securității, este implicată direct în procesul de cooperare și securitate precum și în structurile europene.

Totodată, este remarcat faptul că „pământul, subsolul, apele, pădurile și alte resurse naturale aflate pe teritoriul RSS Moldova, precum și întregul potențial economic, financiar, tehnico-știinţific, valorile patrimoniului național” sunt declarate „proprietatea exclusivă necondiționată a RSS Moldova”.

La sfârșit, articolul 13 al documentului stipula că „prezenta Declarație servește drept bază pentru elaborarea noii Constituții a RSS Moldova, perfecționarea legislației republicane și ca poziție a RSS Moldova pentru pregătirea și încheierea Tratatului unional în cadrul comunității statelor suverane”.

Declarația de Suveranitate a fost votată cu o singură abținere.

La 23 iunie 1991, în ziua primei aniversări de la proclamarea suveranității Republicii Moldova, la Chișinău a fost pusă în circulație prima serie de mărci poștale, care poartă atributele statalității – Stema și Drapelul.

Vânt puternic în toată țara! Poliția vine cu recomandări

Vânt puternic anunțat în toată țara. Meteorologii au emis un COD GALBEN, iar Poliția vine cu recomandări, informează unica.md.

Astfel, în intervalul de timp: 13.12.2024, între orele 00:00 – 14:00, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-18 m/s

În contextul Poliția Națională vă îndeamnă să parcați mașinile în locuri sigure – evitați să le lăsați sub copaci, stâlpi sau structuri instabile care ar putea fi doborâte de vânt.

Limitați ieșirile cu copiii și petrecerea timpului în aer liber, mai ales în parcuri sau zone expuse riscurilor.

Îndepărtați obiectele aflate pe balcoane sau în curți (mobilier, ghivece, decorațiuni, etc), pentru a preveni riscul ca acestea să rănească pe cineva.

Fiți prudenți la volan! Atenție sporită la posibile obstacole pe carosabil, în contextul în care ar putea să cadă crengi, panouri sau alte elemente. Reduceți viteza și păstrați o distanță suficientă față de mașinile din față.

În caz de urgență, sunați imediat la 112.

După câteva zile cu precipitații, vremea se va ameliora, însă rămâne predominant înnorată. În orele nocturne și a dimineții pe arii restrânse în nordul și centru continuă pericolul de formare a poleiului și ghețușului pe drumuri. Vântul va sufla din nord-vest slab la moderat, pe arii extinse cu unele intensificări.

Regimul termic:

– temperatura minimă noaptea se va situa între -1..-6°C;

– ziua maximele se vor situa între -2..+3°C.

10 exportatori de fructe obțin granturi de 10.000 de dolari pentru dezvoltare

Specialiștii de marketing din cadrul a 10 companii din sectorul horticol din Moldova au finalizat cu succes a doua ediție a programului de mentorat la export, destinat exclusiv exportatorilor de fructe, scrie agrobiznes.md.

Evenimentul de încheiere a programului a fost marcat de prezentarea planurilor de marketing, promovare și export, elaborate cu suportul unor experți internaționali din Olanda.

Programul, desfășurat pe parcursul a 8 luni, a inclus sesiuni intensive de instruire tematică, precum și asistență personalizată, organizate de Asociația Moldova Fruct cu sprijinul Proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF).

Scopul principal al acestui program a fost pregătirea exportatorilor pentru a accesa piețe internaționale și pentru a deveni competitivi pe piețele europene.

Un sprijin important pentru dezvoltarea exportatorilor

Avalanșă de nemulțumiri din cauza facturilor! Autoritățile spun, însă, că cetățenii achită mai puțin pentru energie decât anul trecut

Avalanșa de reacții de pe rețelele de socializare arată clar că nemulțumirile legate de compensațiile pentru energie din această iarnă au depășit simpla matematică a tarifelor. Mulți cetățeni, mai ales cei cu venituri mici sau cu persoane vulnerabile în familie, consideră că sprijinul financiar este insuficient. Cu toate acestea, autoritățile spun că lucrurile trebuie privite altfel: „Am spus de mai multe ori că cetățenii care beneficiază de compensații nu vor achita mai mult în acest an comparativ cu anul trecut. Asta și realizăm în prezent,” a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, scrie moldova1.md.

Conform autorităților, tariful pentru gaze naturale a scăzut considerabil, de la 18,07 lei/m³ în noiembrie 2023 la 13,12 lei/m³ în noiembrie 2024. Asta înseamnă că o factură fără compensații este acum de 1.968 lei pentru un consum de 150 m³, comparativ cu 2.710 lei anul trecut. Chiar dacă suma compensată a scăzut de la 856 lei la 300 lei, factura finală este mai mică în 2024: 1.668 lei, cu 186 de lei mai puțin decât în 2023.

Un exemplu concret arată că o gospodărie care se încălzește utilizând energie termică nu va plăti mai mult în acest sezon rece, comparativ cu anul precedent, chiar dacă valoarea compensațiilor acordate a scăzut. Tariful din luna noiembrie 2024, de 1.824 lei/Gcal, este considerabil mai mic decât cel din 2023, care era de 3.267 lei/Gcal.

Astfel, pentru un consum mediu de 0,86 Gcal, factura fără compensații s-ar ridica la 1.568 lei în acest an, comparativ cu 2.835 lei în 2023. După aplicarea compensațiilor, factura finală scade la 1.188 lei în 2024, ceea ce înseamnă cu 90 lei mai puțin decât în sezonul anterior.

Guvernul mai asigură cetățenii că va amortiza orice creștere de tarife la energie, astfel încât gospodăriile să nu achite post compensație mai mult decât au achitat în sezonul rece precedent.

„Guvernul este alături de cetățeni și în acest an, și vom trece și această iarnă cu bine. Vă mulțumesc încă o dată pentru răbdare și înțelegere! Depunem toate eforturile pentru a recepționa și soluționa toate solicitările voastre în timp util”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Patru bombe ghidate rusești au lovit orașul Harkov. Bilanțul victimelor crește la trei morți și peste 50 de răniți
Articolul anterior
Mesajul președintei Maia Sandu, de Ziua Suveranității Republicii Moldova
Articolul următor