Moldovenii consideră că salariul bărbaților trebuie să fie mai mare decât al femeilor

Cei mai mulți dintre moldovenii, care au participat la un studiu efectuat recent, cred că „ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să aibă familie și copii” și că atunci „când există puține locuri de muncă, bărbații au dreptul la slujbă mai mult decât femeile”. Totodată 46% din respondenții studiului au spus că, „în foarte mare măsură” și „în mare măsură”, susțin afirmația – „în general, salariul unui bărbat trebuie să fie mai ridicat decât al unei femei”, scrie NM.md.

Au fost de acord cu afirmația, dar „în mică măsură”, 16% din respondenți și nu cred aceasta sau cred „în foarte mică măsură” 36%. Se întâmplă pe fundalul anunțului Guvernului că legislația privind asigurarea egalității de tratament între femei și bărbați va fi îmbunătățită, în conformitate cu legislația europeană în domeniu.

73% din respondenții studiului au spus că sunt de acord „în foarte mare măsură” și „în mare măsură” cu afirmația că „a avea o slujbă este un lucru foarte bun, dar ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să aibă familie și copii”. Au fost de acord cu afirmația „în foarte mică măsură” sau „deloc” – 9%. „În mică măsură” au fost de acord 15%.

52% sunt de acord cu afirmația, „în foarte mare măsură” și „în mare măsură”, că atunci „când există puține locuri de muncă, bărbații au dreptul la slujbă mai mult decât femeile”, iar 26% sunt mai puțin de acord sau nu cred aceasta. „În mică măsură” au fost de acord 19%.

46% cred că, „în foarte mare măsură” și „în mare măsură”, că „în general, salariul unui bărbat trebuie să fie mai ridicat decât al unei femei”. Pe când 36% au fost de acord cu afirmația „în foarte mică măsură” sau nu cred aceasta. Au fost de acord cu afirmația, însă „în mică măsură”, 16% din respondenți.

39% din respondenții studiului cred, „în foarte mare măsură” și „în mare măsură”, că „în general, bărbații sunt lideri politici mai buni decât femeile”. Iar 26% nu au fost de acord cu afirmația sau cred aceasta „în foarte mică măsură”. „În mică măsură” au fost de acord 29%.

19% au susținut afirmația, „în foarte mare măsură” și „în mare măsură”, că „studiile universitare sunt mai importante pentru un băiat decât pentru o fată”. Aici 59% nu au fost de acord „deloc” sau au susținut afirmația „în foarte mică măsură”. „În mică măsură” au fost de acord 17%.

Studiul a fost efectuat în Republica Moldova, în perioada 25 martie-17 mai 2024, și a fost realizat cu suportul Guvernului Japoniei prin Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Securitate Umană, în cadrul unui proiect implementat de Programul Națiunilor unite pentru Dezvoltare (PNUD). La studiu au participat 1 100 respondenți, cu vârsta de 18 și mai mult. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, exclusiv Transnistria. Eroarea maximă de eșantionare este de ± 3%.

În acest context că, pe 26 iunie, Guvernul a anunțat că legislația privind asigurarea egalității de tratament între femei și bărbați va fi îmbunătățită, în conformitate cu legislația europeană în domeniu. Reprezentanții Guvernului au precizat că au aprobat modificări care promovează egalitatea de șanse între femei și bărbați, în toate aspectele vieții economice și sociale.

Au fost operate modificări la Legea privind protecția consumatorilor, Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi și Legea cu privire la asigurarea egalității.

„Mai exact, au fost definite noțiunile „măsuri pozitive” și „tratament egal al femeilor”, a fost îmbunătățit mecanismul de protecție a aplicării principiului egalităţii și au fost extinse competențele atribuite autorităților publice responsabile de acest segment. Examinarea și soluționarea plângerilor referitoare la fapte de discriminare urmează să fie făcută de Consiliul pentru egalitate, alte autorități publice de profil și instanțele de judecată”, au comunicat reprezentanții Guvernului.

Potrivit datelor statistice, prezentate pe 7 martie curent de Biroul Naţional de Statistică, în Republica Moldova femeile predomină în numărul populaţiei – la 100 femei revin 90 bărbați. Totodată femeile trăiesc cu 8,6 ani mai mult decât bărbații, se căsătoresc mai timpuriu la 26 ani în comparație cu bărbații care se căsătoresc la 29 ani și câștigă cu 15,5% mai puțin decât bărbații. Potrivit acelorași date, șomajul afectează mai mult bărbații decât femeile, totuși mai mulți bărbați sunt în funcții de conducere iar nivelul sărăciei în rândul femeilor este 31,4%, pe când în rândul bărbaților – 30,8%. Detalii AICI.

Farmacia Familiei celebrează 19 ani! Participă la tombola aniversară și câștigă premii valoroase!

În luna iulie, Farmacia Familiei celebrează 19 ani de activitate! Cu ocazia aniversării, fiecare client va fi răsplătit pentru fidelitate și încredere.

În perioada 1 – 19 iulie, te invităm să participi la tombola aniversară organizată în Farmacia Familiei și Dita Hyper Farmacie.

Cum participi:

  • Procură din Farmacia Familiei/Dita Hyper Farmacie, în perioada 01 iulie – 19 iulie, orice produse, într-un bon de plată de minim 300 lei.
  • Înregistreză bonul și completează formularul de participare care include datele participantului (nume, prenume, telefon de contact, nr. bonului, data procurării, adresa electronică).

Pe lângă șansa de a câștiga la tombolele zilnice, poți profita de oferte aniversare la cele mai de top branduri de dermatocosmetică și suplimente. Profită de reducerile generoase și asigură-te că ai tot ce îți trebuie pentru sănătatea și bunăstarea ta și a familiei tale.

Farmacia Familiei – 19 ani de grijă pentru toată familia!

Pentru mai multe informații despre campania aniversară consultă regulamentul tombolei.

*Acest articol este un produs comercial.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

Nepoata președintelui Kîrgîzstanului a zburat la propria petrecere de logodnă cu un elicopter de stat. Cui i-a spus ”DA”
Articolul anterior
Google a adăugat 110 limbi noi la traducătorul său online Google Translate
Articolul următor