Manifestații ample în Spania din cauza numărului imens de turiști. Localnicii acuză creșterea exagerată a prețurilor la locuințe și servicii

Ample manifestații sunt așteptate în Spania, împotriva industriei agresive a turismului. Turismul de masă a generat creșterea exagerată a prețurilor la locuințe, utilități și servicii, iar „oamenii nu își mai permit să locuiască în propriul oraș” spun spaniolii.

Mii de oameni din sudul Spaniei sunt aşteptaţi să iasă sâmbătă pe străzile din Málaga, la cel mai recent dintr-o serie de proteste faţă de turismul de masă, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Manifestanţii din popularele destinaţii andaluze din Granada, Sevilla şi Cádiz se vor alătura celor din oraşul mediteranean, după protestele recente din insulele Canare şi Baleare, un alt protest fiind programat o săptămână mai târziu la Barcelona.

Având în vedere că numărul de vizitatori în Spania este estimat să depăşească 100 de milioane în acest an, mai mult decât dublul populaţiei ţării, există un sentiment din ce în ce mai putermic, chiar şi în cadrul industriei turismului, că lucrurile au atins un punct critic.

Plângerile variază de la cele referitoare la saturarea spaţiului public şi a facilităţilor precum transportul public până la distrugerea afacerilor locale, dar esenţa problemei este legată de locuinţe. Afacerile extrem de profitabile cu apartamente turistice au epuizat fondul de locuinţe şi i-a alungat pe localnici.

Málaga, până de curând un punct de plecare pentru vizitatorii staţiunilor din Costa del Sol, a devenit o destinaţie în sine, trecând printr-un proces rapid de gentrificare care îi scoate pe rezidenţi din casele lor. Catherine Powell, şefa Airbnb, a declarat că oraşul este destinaţia cea mai căutată.

„Oamenii care lucrează în industria turismului nu îşi permit chiria în propriul oraş. Atâta timp cât locuinţa este văzută ca un activ comercializabil, nu va exista o soluţie”, a spus Curro Machuca de la sindicatul chiriaşilor din Málaga. „Credem că a baza economia din Málaga pe o monocultură a turismului este nesustenabil şi acesgt lucru trebuie să se schimbe”, a adăugat el.

Olalla Luque Colmenero de la grupul de presiune din Granada Albayzín Habitable, care militează pentru cartierul istoric Albayzín al oraşului, un sit înscris în patrimoniul mondial UNESCO, a declarat că locuitorii sunt cheia zonei.

„Este foarte bine să fii un sit al patrimoniului mondial, dar nu este vorba doar despre arhitectură; Moştenirea sunt oamenii şi tradiţiile lor, precum şi aspectul social, care este ceea ce pierdem”, a spus ea, adăugând că boom-ul apartamentelor turistice a făcut ca practic să nu existe locuinţe de închiriat în zonă. „Turismul este important pentru oraş, dar la ceea ce ne opunem este turismul care împinge oamenii afară din casele lor”, a explicat ea.

Primarul Barcelonei, Jaume Collboni, a ținut săptămâna trecută prima pagină a ziarelor când a anunţat că licenţele pentru cele 10.000 de apartamente turistice legale ale oraşului nu vor fi reînnoite când vor expira în 2028. Se aşteaptă ca şi alte oraşe să-i urmeze exemplul.

Farmacia Familiei celebrează 19 ani! Participă la tombola aniversară și câștigă premii valoroase!

În luna iulie, Farmacia Familiei celebrează 19 ani de activitate! Cu ocazia aniversării, fiecare client va fi răsplătit pentru fidelitate și încredere.

În perioada 1 – 19 iulie, te invităm să participi la tombola aniversară organizată în Farmacia Familiei și Dita Hyper Farmacie.

Cum participi:

  • Procură din Farmacia Familiei/Dita Hyper Farmacie, în perioada 01 iulie – 19 iulie, orice produse, într-un bon de plată de minim 300 lei.
  • Înregistreză bonul și completează formularul de participare care include datele participantului (nume, prenume, telefon de contact, nr. bonului, data procurării, adresa electronică).

Pe lângă șansa de a câștiga la tombolele zilnice, poți profita de oferte aniversare la cele mai de top branduri de dermatocosmetică și suplimente. Profită de reducerile generoase și asigură-te că ai tot ce îți trebuie pentru sănătatea și bunăstarea ta și a familiei tale.

Farmacia Familiei – 19 ani de grijă pentru toată familia!

Pentru mai multe informații despre campania aniversară consultă regulamentul tombolei.

*Acest articol este un produs comercial.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

România donează un laborator mobil pentru monitorizarea mediului în Republica Moldova
Articolul anterior
Anda Adam a jucat la propria nuntă. Interpreta a purtat o rochie de mireasă uriașă și a venit la ceremonie cu autobuzul, pentru că nu încăpea în mașină
Articolul următor