Ce a pățit un blogger român care a intrat în Rusia având și viză de Ucraina pe pașaport

Un blogger care a vizitat de curând Federația Rusă a povestit impresiile sale de călătorie pe un grup de Facebook dedicat vacanțelor pe cont propriu. La intrarea în Rusia, vameșii au realizat că a fost mai întâi în Ucraina, pentru că avea viza acestui stat pe pașaport, scrie adevarul.ro.

Un cunoscut blogger român, care postează pe Facebook de pe contul „Cu rucscul în spate”, a decis să își petreacă vacanța în Rusia. La intrarea în Rusia a avut parte de unele emoții. Cum pe pașaport îi apărea și o viză de Ucraina, ofițerii ruși l-au luat la întrebări, dar i-au permis să intre în țară.

Pe de altă parte, vizita sa în Rusia l-a transformat și în ținta celor care detestă mult această țară, în special după ce Putin a provocat un război sângeros, care nu poate fi justificat, în Ucraina vecină. Unii dintre cei care i-au citat postarea, pe un grup de Facebook dedicat vacanțelor pe cont propriu, nu au ținut cont de faptul că o vacanță petrecută într-o țară nu echivalează cu susținerea politicii externe promovate de Moscova și i-au reproșat pe un ton vehement faptul că a ales Rusia ca destinație.

„Zdrastvuite, salutări din Moscova! Recunosc, îmi doream de mult să ajung în Rusia. Și acum că am văzut cum este pe acolo îmi doresc să revin. În special pentru Transsiberian! Prima postare din seria Rusia vine cu chestiuni practice pe care ar trebui să le știi dacă vrei și tu să îți planifici o călătorie. Nu de alta, dar nu e tocmai cel mai ușor să te organizezi pentru țara asta!”, și-a început el postarea.

Cum a obținut viza

În continuare, el a scris cum se poate obține viza de Rusia și cum se ajunge în această țară.

Viză – De la sfârșitul anului trecut se poate opta pentru e-visa pentru Rusia, nefiind nevoie să mai mergi cu dosarul la ambasadă. Ia-ți vreo două ore pentru completarea aplicației pentru viză, procesul fiind asemănător cu cel pentru viza de America. Pe lângă bilete de avion și cazări o să mai ai nevoie și de o asigurare de călătorie valabilă în Rusia. Viza costă 50 euro (plătiți în AED) și este eliberată în câteva zile. Cu e-visa poți sta în Rusia cel mult 16 zile. Avion – Din cauza restricțiilor, nu se poate zbura către Rusia din nicio țară UE. Așa că ești obligat să zbori din Istanbul, Belgrad, Tbilisi, Dubai sau Yerevan. Sau din Minsk, dar nici aici nu poți zbura din EU. Cea mai convenabilă variantă pentru noi este prin Istanbul, cu Turkish Airlines, însă nu te aștepta la prețuri prea mici. Ba din contră! ”, a mai scris el.

Românul susține că rușii vor turiști străini, astfel că sunt deschiși pentru a-i atrage.

„Immigrations – Din ce am observat, Rusia își dorește din nou turiști europeni, așa că problemele la frontieră cred că sunt destul de rare. Dacă ai ștampile de Ucraina în pașaport, așteaptă-te însă la întrebări suplimentare. Noi am fost în Ucraina chiar în timpul războiului, așa că a trebuit să așteptăm un ofițer de frontieră care să ne întrebe ce am făcut pe acolo!

Au urmat detalii despre cazare și bani. El le-a reamintit internauților că în prezent cardurile bancare utilizate în România nu funcționează în Rusia, din cauza sancțiunilor.

„Cazare – Booking și alte platforme cunoscute nu funcționează în Rusia. Există însă platforme similare, care funcționează pe aceleași model. Am folosit Ostrovok și a fost în regulă. Plata cazării se poate face la fața locului. Bani – Cardurile Visa, Mastercard, Revolut, etc. nu funcționează sub nicio formă în Rusia. Așa că trebuie să te pregătești cu euro sau dolari, pe care îi schimbi în ruble după ce ajungi. Ia-ți bani în plus pentru că nu poți primii alții din țară, nici serviciile precum Western Union nu funcționează acolo. Conectivitate – Cartele SIM cu internet și minute pot fi cumparate de peste tot, inclusiv din aeroport. Sunt ieftine și funcționează bine. Atât doar că GPS-ul nu merge bine în Moscova, indiferent de aplicația folosită. Înțeleg că este bruiat în mod intenționat chiar de către ruși.”

În continuare, el a explicat că rețele sociale și site-urile occidentale nu pot fi accesate ușor din Rusia. „VPN – Facebook, Instagram, Twitter si alte site-uri occidentale nu pot fi accesate din Rusia decât cu VPN. Grijă mare însă, VPN-ul nu poate fi accesat cu sim card-ul cumpărat din Rusia în telefon. A mers însă fiind conectat la internet cu un e-sim care acoperea atât Rusia, cât și Turcia. Cum mi s-a părut Moscova? Grandioasă. Plină de viață. Extrem de curată și sigură. Cu o mâncare de nota 20. Un oraș pe care nu ai voie să îl ratezi. Sigur, poți aștepta un context ceva mai favorabil pentru o vizită. Sau nu! Cu mai multe detalii revin în postarea următoare! Dacă ai curiozități, te aștept cu un comentariu!”, și-a încheiat el postarea.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Rusia vrea să folosească o tactică din al Doilea Război Mondial pentru a contracara dronele ucrainene
Articolul anterior
Șase alimente care te fac să îmbătrânești mai repede
Articolul următor