UEFA a anunţat o schimbare în regulamentul privind titlul de golgheter la Euro, chiar înainte de marea finală programată mâine, între Spania și Anglia, la Munchen. Până acum, în istoria recentă, câștigătorul trofeului, în caz de egalitate de reuşite, era desemnat fotbalistul cu cele mai multe assisturi. La Euro 2024, premiul se va împărţi în caz că mai mulți jucători au înscris același număr de goluri, scrie adevărul.ro.
Înainte de ultimul meci de la Campionatul European din Germania, pe lângă trofeul suprem, în joc este şi titlul de golgheter al competiției. La acest moment, Dani Olmo, Harry Kane, Cody Gakpo, Jamal Musiala, Ivan Schranz şi Georges Mikautadze au înscris câte 3 goluri. Primii doi mai au şansa să își îmbunătățească zestrea, naționalele celorlalți fiind deja eliminate din competiție.
În trecut, UEFA acorda titlul de golgheter în caz de egalitate de reuşite fotbalistului cu cele mai multe asissturi la turneul final. A fost o regulă de care a beneficiat, spre exemplu, Cristiano Ronaldo, la Campionatul European din 2020, când a terminat la egalitate de goluri cu cehul Patrik Schick, scrie Eurosport.
Acum, dacă acest criteriu s-ar fi păstrat şi cei 6 jucători cu câte 3 goluri ar fi rămas la egalitate, „Gheata de Aur” a turneului final ar fi ajuns în posesia lui Dani Olmo, mijlocașul ofensiv al lui Luis de la Fuente reușind 3 pase decisive. Doar că forul continental a anunţat o schimbare de regulament, acest criteriu de departajare nemaifiind valabil. În măsura în care mai mulţi jucători au acelaşi număr de goluri marcate, titlul de golgheter la Euro 2024 se va împărți între ei.