Astăzi marcăm Ziua Constituției Republicii Moldova. Adoptat la 29 iulie 1994 este documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în viaţa publică, politică şi socială a ţării, fiind incluse şi valorile pe care se sprijină statul nostru: separația puterilor în stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, independența justiției, pluralismul politic, și altele. Este legea supremă și nici o lege sau un alt act juridic care contravine Constituției nu are putere juridică.
Astăzi, se împlinesc 21 de ani din ziua adoptării ei. Cu această ocazie Ministerul Justiției, vine cu sincere felicitări pentru toți cetățenii statului Republica Moldova și le dorește ca drepturile fundamentale care sunt expuse în Constituție să fie respectate.
Constituția Republicii Moldova are 7 titluri: Principii generale; Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale; Autoritățile publice; Economia națională și finanțele publice; Curtea Constituțională; Revizuirea Constituției; și Dispoziții finale și tranzitorii. Fiecare titlu în parte reglementează cum este distribuită puterea în stat, care sunt prevederile legale, se stabilesc clar toate drepturile, dar și obligațiile cetățenilor, a celor de la putere, se stabilesc modalitățile de alegere a conducerii țării, dar și multe altele.
”Astăzi se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, care a pus bazele funcționării statului nostru și ale conviețuirii între cetățeni. Acum trei decenii, moldovenii au decis să construiască împreună o țară în care oamenii trăiesc liber, un stat în care drepturile tuturor cetățenilor sunt respectate, iar ei își pot asigura bunăstarea și realiza năzuințele prin muncă onestă. În pofida provocărilor din ultimii ani, continuăm să construim în Republica Moldova un stat pentru oameni.
Drepturile și obligațiile cetățeanului Republicii Moldova ne amintesc despre faptul că facem parte dintr-o comunitate în care binele fiecăruia depinde de binele comun. Acestea ne învață că e important să ne respectăm reciproc dacă vrem să trăim în pace și bună înțelegere. Să cunoaștem și să respectăm Constituția, apreciind oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii. E contractul nostru social – e strângerea de mână care ne inspiră să construim un viitor comun mai bun pentru următoarele generații de moldoveni.”, a scris președintele Maia Sandu într-o postare pe Facebook.