Au încercat ”să soluționeze” un dosar pornit pe viol cu 4.000 de euro. Un polițist și doi complici, reținuți de CNA

Un ofițer de investigații al Biroului crime grave din cadrul IP Dubăsari și alți doi complici au fost reținuți de CNA și procurori, ieri după-amiază, într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți că ar fi încercat să intermedieze soluționarea unei cauze penale, pornite pe viol, contra unei remunerații ilicite, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

Potrivit datelor urmăririi penale, cei trei reținuți, susținând că au influență asupra unor persoane publice și că le poate determina să nu aplice măsura preventivă sub formă de arest în privința a două persoane învinuite de comiterea infracțiunii de viol în circumstanțe agravante, ar fi pretins și primit mijloace băneşti în sumă de 4000 euro. Ulterior, din cauza unor circumstanțe neprevăzute, bănuiții au restituit o parte din suma acceptată, fiind reținuți în flagrant de ofițerii CNA.

La scurt timp după reținere, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală Procuraturii mun. Chişinău, au descins cu percheziții la biroul de serviciu al ofițerului de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Dubăsari. De la fața locului au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Persoanele reținute au fost plasate în izolatorul de urmărire penală al CNA pentru o perioadă de 72 ore.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Un individ de 34 de ani, suspectat de organizarea jocurilor de noroc ilegale în raionul Florești, a ajuns pe mâna poliției

Ofițerii Direcției investigații ,,Nord” a INI în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Florești, cu suportul mascaților din BPDS ,,Fulger”, au stopat activitatea infracțională a unui bărbat de 34 de ani, suspectat de organizarea jocurilor de noroc ilegale în raionul Florești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că suspectul organiza săptămânal jocuri de noroc de tip ,,poker” și ,,ruleta rusească”, punând la dispoziția participanților, preponderent persoane de gen masculin cu antecedente penale, droguri pentru consum.

În rezultatul activității ilegale, bărbatul urmărea scopul estorcării mijloacelor bănești de la participanți, prejudiciind bugetul de stat și încălcând în mod vădit legislația.

Pentru acumularea probelor concludente cu privire la comiterea ilegalităților, polițiștii au descins cu percheziții în imobilul suspectului, unde acesta desfășura activitatea ilegală. Totodată, au fost supuși perchezițiilor corporale și doi bărbați de 46 și 48 de ani, depistați în încăpere.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au depistat mijloace financiare în sumă de 20 700 de lei, 1 000 de euro, 14 aparate de joc, mai multe cărți de joc și fișe pentru poker.

Pe acest caz au fost inițiate două cauze contravenționale pentru ,,încălcarea legislaţiei cu privire la jocurile de noroc” și ,, procurarea ori păstrarea ilegală de droguri, precursori, etnobotanice şi a analogilor acestora în cantităţi mici sau consumul de droguri fără prescripţia medicului”.

În temeiul probelor administrate, urmează a fi stabilită o calificare juridică corespunzătoare.

Poliția continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea ilegală.

Spectacol de zile mari – O poveste de FOLCLOR, pe 2 Decembrie, la Palatul Național ”Nicolae Sulac”: Circa 200 de artiști vor urca în scenă

Hora mare ne unește în același ritm, aceeași istorie, aceleași valori. Pe 2 decembrie, ne adunăm „SĂ ÎNTINDEM HORA MARE”, la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

Începând cu ora 18:00, organizatorii promit că ne vom delecta cu un eveniment inedit, alături de mari artiști de pe cele două maluri ale Prutului.

Vom avea ocazia să admirăm Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, condus de Edgar și Marcel Ștefăneț, coregraf – Iurie Bivol.

Vor evolua artiștii Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae Glib, Adriana Ochișanu, Cornelia Ștefăneț, Marin Ganciu, Robert Târnăveanu, Zorina Bălan, Gelu Voicu, Dumitru Teleagă, Simona Costin, Ionuț Mateș, Cornel de la Chișcău, Laura Erhan.

Participă:

• Baletul Național „JOC”, director general – Marin Gheras, director artistic – Dumitru Bălțătescu

• Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, manager – Iuliana Maria Dragoș, asistenți coregrafi – Lavinia Pașca și Daniel Bota

• Ansamblul de dansuri populare „Mărțișor”, conducător artistic – Anatol Magdîl

• Capela corală academică „Doina”, conducător artistic și prim-dirijor – Ilona Stepan

Bilete:

📌 Casele Palatului Național. Tel.: 0(22)213544

• iTicket: https://iticket.md/event/sa-intindem-hora-mare

• Afisha: https://m.afisha.md/…/afish…/15228/sa-intindem-hora-mare

• Mticket: https://mticket.md/ro/sa-intindem-hora-mare-1616.html

Eveniment marca „Moldova-Concert”.

ULTIMA ORĂ! Încă o dronă căzută pe teritoriul R. Moldova, chiar lângă Port Mall

Poliția Națională informează că, o altă dronă a fost depistată astăzi în jurul orei orele 11:20. Un cetățean a sesizat oamenii legii despre un obiect zburător găsit la sol în perimetrul Port Mall și Arena Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Autoritățile au reacționat imediat, iar la fața locului se află experții secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru examinarea complexă a obiectului de zbor.

Numiri și demisii la Guvern! Mai mulți ambasadori au fost rechemați
Articolul anterior
Aur pentru România la Jocurile Olimpice! Înotătorul David Popovici, în vârstă de 19 ani, a devenit campion olimpic
Articolul următor