12 localități din țară au prins culoare, grație unei noi inițiative susținute de USAID

12 localități din nordul și sudul Republicii Moldova au prins culoare, grație unei noi inițiative susținute de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Astfel, au fost realizate și instalate 12 obiecte de artă, menite să celebreze cei peste 30 de ani de parteneriat și colaborare dintre USAID și Republica Moldova. Noile instalații simbolizează prietenia dintre cele două popoare și sprijinul acordat de USAID Republicii Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat de presă. 

Fiecare instalație reprezintă o coloană luminoasă realizată din metal perforat, cu figuri ce reflectă diversitatea oamenilor și comunităților. Subiectul principal al acestor obiecte de artă este „prietenia”, cuvânt tradus în rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară, limbi vorbite de minoritățile etnice din Moldova. Totodată, un proiector de lumină integrat formează un joc de lumini și umbre, transformând instalația într-un punct de atracție pentru localnici. 

În cadrul acestei inițiative, instalațiile au fost amplasate în zone centrale și publice din orașele: Ocnița, Briceni, Edineț, Dondușeni, Glodeni, Rîșcani, Soroca, Florești, Bălți, Taraclia, Basarabeasca și Comrat. În plus, instalațiile sunt echipate cu panouri solare care le permit să funcționeze autonom. Acest lucru subliniază grija față de mediu și promovează un model de viitor eco-friendly.

Cele 12 instalații artistice au fost concepute de tânărul artist vizual moldovean Karen Grigorean. Aceste obiecte de artă nu sunt doar structuri atractive, ci și un simbol al colaborării internaționale și al prieteniei între popoare. Ele ilustrează eforturile comune ale USAID Moldova, partenerilor locali și cetățenilor din Moldova în construirea unei societăți unite, moderne și diverse. 

Menționăm că USAID este un partener de încredere al Republicii Moldova în parcursul de dezvoltare a țării. Începând cu 1992, Agenția a oferit peste un miliard de dolari pentru implementarea proiectelor de asistență financiară și tehnică în următoarele domenii: Agricultură, Energie, Turism, Sectorul vitivinicol, Industrie ușoară, Democrație și guvernare responsabilă, Educație, Sectorul tehnologiei informației (IT), Justiție și anticorupție, Dezvoltare comunitară, Comerț și export, Sănătate și Asistență COVID-19, dar și altele. 

De mai bine de 30 de ani, USAID Moldova oferă asistență Republicii Moldova pentru a contribui la un viitor democratic, prosper și european. 

Un șofer vinovat de moartea unui băiat de 15 ani a scăpat fără pedeapsă

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă a unei sentințe, în privința unui bărbat de 34 de ani acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit. b) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, procesul penal a fost încetat, din motiv că fapta ar constitui o contravenție (art.236 din Codul contravențional – depășirea vitezei). Inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru comiterea contravenției, fiind încetat și procesul contravențional în privința acestuia, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

Procurorii nu sunt de acord cu soluția instanței și o vor contesta cu apel. 
             
Conform rechizitoriului, la 26 august 2018, inculpatul, conducând automobilul de model „BMW 320”, se deplasa pe bd. Dacia, mun. Chișinău.

În timpul deplasării cu o viteză excesivă, apropiindu-se de intersecția cu str. Băcioii Noi, mun. Chișinău s-a ciocnit în automobilul de model „Mazda 6”, care efectua manevra de virare la stânga de pe bd. Dacia spre str. Băcioii Noi, în urma cărui fapt, pasagerul automobilului de model „Mazda 6”, în vârstă de 15 ani a decedat, iar șoferului i s-au cauzat vătămări corporale medii.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.

Gazprom nu va livra gaze în regiunea transnistreană, în luna februarie

Gazprom nu a făcut luni rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană.  Conform calendarului ENTSO-G, licitațiile pentru rezervarea capacităţilor lunare pentru luna următoare se desfăşoară în fiecare a treia zi de luni a lunii curente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La 20 ianuarie, au fost făcute următoarele rezervări:

-frontiera Turcia – Bulgaria, cca 3.1 mln m3/zi din cca 6.1 mln m3/zi ofertaţi

-frontiera Bulgaria – România, cca 0,7 mln m3/zi din cca 9,7 mln m3/zi ofertaţi 

-la frontiera România- Ucraina (Isaccea – Orlovca) a fost ofertată o capacitate de cca 11,5 mln m3/zi, dar nu au fost făcute rezervări 

-frontiera România- Moldova (gazoductul Iaşi – Chișinău) au fost rezervate cca 5 mln m3/zi din cei cca 6,1 mln m3/zi scoşi la licitaţie.

Potrivit autorităților din ţările traversate de Coridorul vertical, aceste rezervări au fost făcute de traderi internaționali. Rezervări de capacitate mai pot fi făcute și zilnic, însă acestea vor presupune costuri mai mari.

Amintim că Ministerul Energiei a propus administrației din regiunea transnistreană suport în achiziționarea gazelor naturale de pe bursele europene sau Bursa română de Mărfuri din Chișinău încă în decembrie 2024, anticipând criza umanitară generată în regiunea transnistreană de sistarea unilaterală, contrar prevederilor contractuale, a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom.

Maia Sandu cere retragerea trupelor ruse din Moldova și înlocuirea acestora cu o misiune civilă de pace a ONU sau UE

Maia Sandu a declarat că regiunea Transnistriei va fi ajutată financiar substanțial de Chișinău doar dacă trupele ruse se retrag de aici și vor fi înlocuite cu o misiune civilă de pace a ONU sau UE, scrie stirileprotv.ro.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat disponibilitatea țării de a sprijini regiunea transnistreană separatistă, în special în abordarea crizei energetice în curs de desfășurare, scrie Novinite.

Vorbind într-un interviu recent cu Newsmaker, Sandu a subliniat că Moldova este pregătită să ofere sprijin imediat, inclusiv furnizarea de generatoare, asistență medicală și provizii necesare regiunii. Totuși, ea a precizat că o asistență financiară substanțială va fi luată în considerare numai după retragerea trupelor ruse din Transnistria și înlocuirea actualei misiuni de menținere a păcii cu o misiune civilă, sub supravegherea fie a Națiunilor Unite, fie a Uniunii Europene.

Maia Sandu a subliniat că Moldova se află în continuare într-o situație financiară dificilă, care ar necesita asistență internațională pentru a-și îndeplini orice obligații viitoare față de Transnistria.

Festivalul Tezaur Național și-a pus scop să încingă o uriașă Horă a Națiunii care să intre în Cartea Recordurilor
Articolul anterior
Cele mai ciudate legi rutiere pe care ar trebui să le știți atunci când călătoriți în străinătate
Articolul următor
Close menu