Circa 300 de învățători, profesori, cadre didactice de sprijin, manageri școlari și tineri specialiști participă, în perioada 14 – 16 august, la Forumul Național al Cadrelor Didactice, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Forumul reprezintă o platformă de discuții pentru reprezentanții tuturor instituțiilor educaționale, în scopul realizării schimbului de experiență și bune practici în domeniul educației.
„Discuțiile despre educație sunt mereu binevenite într-o vreme a transformărilor după care trebuie să ținem pasul – transformări în științe sociale, politice. Avem nevoie de cât mai mulți oameni care nu tolerează falsul, ignoranța, violența, răul. Și avem nevoie – poate chiar mai mult – de oameni care observă lucrurile bune, le scot în evidență și le multiplică”, a declarat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a vorbit despre importanța școlii în dezvoltarea societății. „La ediția din anul curent a forumului ne-am propus să discutăm despre cum facem în așa fel încât mediul școlar să contribuie la formarea unei generații care are încredere în forțele proprii, o generație cu gândire critică, care crede în democrație și este deschisă și capabilă să ia decizii. Convingerea mea este că școala formează valori în primul rând prin modul de organizare a propriei activității, prin experiențele trăite pe care le livrează elevilor.”, a precizat Dan Perciun. Ministrul a menționat patru aspecte importante în creșterea eficienței procesului educațional și prosperarea instituțiilor școlare și anume: autonomia, integritatea, dezvoltarea și inovația, aspecte asupra cărora sunt concentrate acțiunile Ministerului Educației și Cercetării.
Evenimentul este organizat cu suportul INEL, Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, UNICEF, Delegației Uniunii Europene, UNDP, Banca Mondială, PractNet (International Practitioners Partnership Network), Clasa Viitorului, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.