Mort beat cu mașina prin localitate! Un șofer din Telenești, cercetat penal pentru asta

Polițiștii Serviciului Patrulare din cadrul Inspectoratului de Poliție Telenești au stopat o Dacia condusă de un bărbat de 43 de ani, originar din raionul Telenești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În timpul controlului de rutină, polițiștii au simțit un miros specific de alcool, motiv pentru care acesta a fost supus testării cu etilotestul.

Rezultatul a indicat o concentrație de 0,67 mg/l alcool în aerul expirat. Acum șoferul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate cu grad avansat.

Poliția reiterează importanța respectării regulilor de circulație și a conducerii responsabile.

Permis de conducere de 1.600 de euro. Un bărbat din nordul țării, reținut pentru trafic de influență

Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi susținut că ar avea influență asupra unor funcționari ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Edineț și că îi poate determina să favorizeze un candidat la examenele practice și teoretice şi să-i elibereze permisul de conducere de categoria „B” în schimbul a 1600 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În baza informației denunțate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar ulterior a reținut persoana bănuită de pretinderea și primirea sumei menționate. La domiciliul și în automobilul bănuitului au fost efectuate percheziții pentru consolidarea probatoriului, de la fața locului fiind ridicate mai multe informații relevante pentru cauza penală.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți. Totodată, instanța de judecată a decis plasarea în arest la domiciliu a învinuitului pe un termen de 30 zile.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

La Soroca au fost aduse fragmente din moaștele Fericitei Matrona

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, însoțit de preoți și credincioși, au întâmpinat duminică, 17 noiembrie, chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona.

Potrivit Biroului de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, sfințeniile au fost expuse spre închinare în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și se vor afla aici până la data de 5 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Vine lapovița peste Republica Moldova. Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de noi

Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de Republica Moldova. Conform prognozei emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), la sfârșitul săptămânii sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță, scrie realitatea.md.

Astfel, începând de joi, 21 noiembrie, vremea se va răci și se va deteriora în toată Republica Moldova. Și vântul va sufla cu o intensitate de 27 km/h.

Temperatura în timpul zilei ar putea varia între -3 și 3 grade Celsius, în funcție de regiune.

Lapovița ar putea continua și sâmbătă în raioanele din nordul țării. De exemplu la Briceni, sâmbătă vor fi 0 grade ziua.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președinții celor trei țări baltice sunt așteptați la Chișinău
Articolul anterior
80 locuri noi de parcare au fost amenajate în sectorul Ciocana
Articolul următor