Mark Zuckerberg i-a făcut soției sale un cadou. A onorat ”tradiţia romană de a-ţi sculpta soţia”

Mark Zuckerberg, şeful Meta, a publicat pe Instagram o imagine cu soţia sa, Priscilla Chan, stând lângă o statuie argintie şi albastră sculptată după chipul şi asemănarea ei, scrie BBC, scrie news.ro.

Statuia – care are o înălţime de aproximativ 2,1 metri – a fost comandată de directorul general al companiei mamă a Facebook într-un efort de a onora „tradiţia romană de a-ţi sculpta soţia”, a scris Zuckerberg pe Instagram.

Artistul Daniel Arsham din New York a realizat sculptura, care a fost amplasată sub un copac în ceea ce pare a fi o grădină rezidenţială.

Culoarea izbitoare şi dimensiunea impunătoare a figurii au stârnit comentarii pe internet, comparaţii cu personajele din „Avatar” şi glume despre identitatea lui Zuckerberg ca aşa-numit „bărbat cu soţie”.

În fotografie, adevărata doamnă Chan este surprinsă în timp ce bea dintr-o cană în aceeaşi culoare albastru deschis ca a statuii. Ea a comentat la dezvăluirea operei de artă de către soţul ei pe Instagram, spunând: „Cu cât mai mult din mine, cu atât mai bine?”, împreună cu un emoji în formă de inimă.

Un veşmânt argintiu sculptat pare să fie drapat şi să curgă în spatele femeii de culoare verde-albastru.

Potrivit National Museums Liverpool, statuile din Roma antică erau adesea realizate pentru a-i onora pe cei dragi decedaţi sau „pentru a face referire la rude şi pentru a face asocieri semnificative”.

Zuckerberg şi Chan sunt căsătoriţi din 2012 şi au trei fiice.

Un individ de 44 de ani, reținut după ce a răpit un Volkswagen parcat chiar la poarta proprietarului, în Ghidighici

Un bărbat de 44 de ani, din mun. Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore, după ce ar fi răpit un Volkswagen, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.


Acesta ar fi sustras mașina din localitatea Ghidighici.

Poliția a fost sesizată de proprietar, un bărbat de 67 de ani, care a comunicat că a observat lipsa autoturismului parcat în preajma domiciliului. Victima a estimat prejudiciul cauzat la sumă de 42.800 de lei.

În cadrul măsurilor speciale de investigație și urmărire penală efectuate de polițiștii de la Buiucani s-a stabilit că suspectul ar fi profitat de faptul că mașina era descuiată și cu cheile în mecanismul de pornire.

Ulterior, mașina a fost depistată deteriorată într-un câmp din localitatea Ghidighici, iar șoferul reținut.

Bănuitul nu este de la prima abatere de la lege. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.

Prinţesa Kate şi-a reluat activităţile oficiale după încheierea şedinţelor de chimioterapie

Prinţesa Kate a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale casei regale britanice, la doar câteva zile după ce a anunţat încheierea şedinţelor sale de chimioterapie, informează agenția AFP, citată de Agerpres, scrie g4media.ro.

Soţia prinţului William, moştenitorul tronului britanic, a apărut astfel în registrul oficial al angajamentelor familiei regale pentru prima dată după ziua de 9 septembrie, când a anunţat într-o înregistrare video finalizarea tratamentului său medical.

„Prinţesa de Wales a patronat în această după-amiază o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă la Castelul Windsor”, situat la vest de Londra, precizează un mesaj publicat marţi seară.

Potrivit mai multor mass-media britanice, este vorba despre prima activitate oficială din acest an pentru prinţesa de 42 de ani, al cărei program de lucru va trebui să rămână simplificat în perioada imediat următoare.

Prinţesa de Wales, ale cărei apariţii publice sunt examinate cu mare atenţie de presă, a dispărut brusc din peisajul mediatic după Crăciunul din 2023.

După ce a fost spitalizată în ianuarie 2024 pentru „o intervenţie chirurgicală abdominală”, ea a anunţat în luna martie că a fost diagnosticată cu cancer, fără să precizeze natura acestuia.

Prinţesa Kate a reapărut în public pentru prima dată pe 15 iunie, cu ocazia paradei Trooping the Colour, o ceremonie organizată în fiecare an pentru a marca ziua de naştere a regelui britanic. Ea a fost ovaţionată atunci de mulţimea de spectatori în timp ce s-a aflat în balconul oficial al Palatului Buckingham, alături de familia regală.

Apoi, prinţesa Kate a asistat la finala masculină de la Wimbledon, la începutul lunii iulie, unde i-a înmânat trofeul jucătorului care a câştigat turneul, spaniolul Carlos Alcaraz.

Pe 9 septembrie, ziua în care a anunţat că a încheiat tratamentul de chimioterapie, prinţesa Kate a declarat că aşteaptă „cu nerăbdare să se întoarcă la muncă şi să întreprindă activităţi publice în lunile următoare”.

În toate școlile din țară vor funcționa consilii școlare ale elevilor

În toate școlile din țară vor funcționa consiliile școlare ale elevilor. Alegerile pentru aceste structuri se vor desfășura concomitent, în toate instituțiile, pe data de 10 octombrie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Ulterior, elevii își vor alege reprezentanții în consiliile raionale, iar până la finele anului curent, va începe să funcționeze și noua componență a Consiliului Național al Elevilor. Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret au lansat astăzi o campanie de informare pentru elevi și administrațiile școlare, astfel ca procesul electiv să aibă loc în mod corect și democratic.

Alegerile în consiliul școlar, raional și național se vor desfășura în baza unor reguli noi, prevăzute de Regulamentul de funcționare a acestor structuri, adoptat într-o versiune nouă în anul 2023. Dacă până acum, tinerii care făceau parte din Consiliul Național al Elevilor erau selectați de minister, din acest an ei urmează să fie selectați de colegii lor din structurile raionale, iar aceștia, la rândul lor – din rândul consiliilor școlare ale elevilor.

Pe parcursul lunii septembrie vor fi organizate o serie de sesiuni de informare pentru elevi și instituțiile de învățământ, instruiri tematice pentru coordonatorii metodologiei cu privire la desfășurarea procesului electoral în școli, precum și alte acțiuni de suport pentru a facilita desfășurarea corectă a alegerilor în școli și colegii.

Pentru informare cu privire la desfășurarea alegerilor și structura platformelor de participare ale elevilor, accesați Ghidul pentru elevi: Consiliile elevilor și participarea activă (https://bit.ly/ghidpentruelevi) sau tineret.gov.md.

Numărul întreprinderilor mici și mijlocii este în creștere
Articolul anterior
Creditele de consum, luate de la bănci, au bătut toate recordurile, atât ca volum, cât și ca număr, analiză
Articolul următor