Două fetițe s-au născut în ambulanță! Două echipe de medici au trăit emoții mari

În ultimele 24 h, echipele de asistență medicală urgentă din cadrul IMSP CNAMUP au asistat două nașteri în ambulanță, în condiții de prespital, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Primul caz a avut loc în seara zilei de 15 august, la ora 21:58 echipa SAMU Glodeni a fost solicitată să acordare asistența medicală de urgență la etapa de prespital unei gravide de 41 de ani pe motivul dureri abdominale, sarcina V-a.

Membrii echipei AMU au ajuns la locul solicitării în 9 minute. S-a constatat că femeia era la a cincea naștere și prezenta semne de debut al travaliului. În timpul deplasării la spital a survenit nașterea în ambulanță. Datorită acțiunilor întreprinse de membrii echipei AMU s-a născut o fetiță cu o greutate de aproximativ 2700 g, cu scorul Apgar de 7-8 puncte. 

Al doilea caz s-a înregistrat în această dimineață, la ora 09:41 în raionul Ceadîr-Lunga. O tânără mămică, care era la a patra sarcină a solicitat ajutor la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Echipa PAMU Baurci a intervenit în 3 minute la domiciliul pacientei, care avea contracții frecvente.

În timpul transportării la maternitate, șoferul a starționat pe dreapta, iar membrii echipei AMU au primit nașterea. La ora 09:55 s-a auzit primul țipăt al pruncului. Astfel, o fetiță de 2800 gr, cu scorul Apgar 8 puncte a văzut lumina zilei în ambulanță.

Menționăm că echipele AMU au efectuat măsurile necesare ca bebelușii și lăuzele să se simtă în siguranţă în pofida condiţiilor improprii de asistare a naşterii. După acordarea asistență medicală de urgență, mamele şi fetițele au fost transportate la maternități pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

Bravo echipelor de asistență medicală urgentă!

Echipa SAMU Glodeni:

·        Felcer – Valentina Goraș

·        Infirmier – Artiom Mocanu 

·        Conducător autoambulanță – Daniel Lazăr 

Echipa PAMU Baurci din cadrul SAMU Ceadîr-Lunga:

·        Asistent medical – Anna Dușcova

·        Infirmier – Valentina Telpiz

·        Conducător autoambulanță – Leonid Cristev.

„Bogăția mamei sunt copiii ei!” – Konstantin Kushner

Maia Sandu despre aderarea la UE: Moldova merge înainte cu încredere și speranță

Aderarea la Uniunea Europeană este Planul Marshall al Republicii Moldova. Suntem gata să muncim cot la cot pentru a construi o Moldovă puternică, un loc unde toți ne simțim acasă într-o Europă unită. Declarațiile au fost făcute de președintele Maia Sandu, în cadrul celei de-a V-a ediții a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, desfășurată marți la Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Moldova merge înainte cu încredere și speranță, alături de prietenii noștri care ne-au fost mereu alături, în momentele de încercare și în cele de succes. Astăzi, la Platforma de Parteneriat pentru Moldova, care a reunit peste 60 de țări și organizații din întreaga lume, am subliniat un lucru important: doar împreună, cu sprijinul prietenilor noștri, putem construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii noștri.

Viitorul Moldovei nu se clădește peste noapte, dar fiecare pas pe care îl facem ne apropie de o țară stabilă, europeană, în care fiecare cetățean trăiește cu demnitate și siguranță. Aceasta este calea noastră – un drum al curajului, al muncii și al parteneriatelor puternice. Le-am reamintit tuturor participanților un proverb pe care îl cunoaștem încă din copilărie: „Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulți puterea crește!”. Moldova a demonstrat de nenumărate ori că poate depăși orice obstacol, dar pentru a accelera progresul nostru, avem nevoie de susținerea continuă a partenerilor noștri. Zeci de țări și organizații s-au mobilizat să fie alături de noi, pentru că împreună suntem mai puternici.

Suntem mai hotărâți ca niciodată să ne asigurăm că Moldova rămâne pe calea păcii, stabilității și a prosperității. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături. Împreună, construim o Moldova mai puternică și mai unită!”, scrie președintele într-un mesaj public.

Gala Cerneva, o femeie care a transformat una dintre cele mai mari provocări ale vieții într-o poveste de triumf: A nu cădea în starea de ”legumă” era cel mai important lucru

În seria de emisiuni susținute de USAID Moldova și prezentate de Ana Danilescu am avut privilegiul de a discuta cu Gala Cerneva, o femeie care a transformat una dintre cele mai mari provocări ale vieții într-o poveste de triumf. Sunt povești de curaj și speranță esențiale pentru toți cei care se confruntă cu provocările vieții, oferindu-le inspirație și motiv pentru a lupta și a spera.

Diagnosticată cu cancer mamar în timpul sarcinii, Gala a fost forțată să navigheze între bucuria vieții noi și umbra copleșitoare a bolii. Inițial, simptomele ei au fost ignorate de medici, ceea ce a dus la o luptă intensă pentru sănătatea ei, incluzând 16 cicluri de chimioterapie și o mastectomie bilaterală fără posibilitatea unei reconstrucții imediate.

Confruntată cu menopauza indusă și schimbările corporale radicale, Gala a descoperit în sine resurse nebănuite de curaj și acceptare. În dialogul nostru de astăzi, Gala va împărtăși cum a învățat să își accepte și iubească corpul cu toate cicatricile și transformările sale, îmbrățișând viața în toată complexitatea ei.

Anisoara Hachi, a fost diagnosticată cu cancer mamar urmat de multiple recidive, ne va împărtăși cum a navigat prin provocările tratamentelor în Germania și România, și cum a reușit să păstreze speranța și determinarea în fața adversității. Povestea ei este una de neuitat și plină de lecții valoroase despre puterea de a lupta și de a trăi cu pasiune în ciuda obstacolelor.


Gala și Anisoara sunt exemple de femei care nu doar că au înfruntat adversități enorme, dar au și reușit să găsească frumusețe și putere în acele momente. Fiecare poveste ne învață cât de prețioasă este viața și ne amintește să o trăim plenar, cu toate cicatricile și bătăliile noastre.

Vă invit să rămâneți alături de noi pentru a descoperi mai multe despre cum Gala Cerneva a reușit să transforme adversitatea într-o sursă de putere și inspirație. Urmăriți episodul nostru pentru a vă conecta cu poveștile acestor femei remarcabile și pentru a găsi motivație în propriile voastre lupte.

Urmăriți, ascultați și lăsați-vă inspirați – pentru că fiecare voce contează!

Doi tineri, beți criță pe trotinete pe bulevardul Moscovei. Ce riscă „aventurierii”

Polițiștii de patrulare au identificat două persoane în timp ce conduceau trotinete electrice în stare de ebrietate avansată pe bd. Moscova din capitală, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Cei doi tineri, cu vârstele de 21 de ani, au fost depistați în timp ce se deplasau neuniform pe stradă și nu erau echipați corespunzător.

Testele efectuate cu aparatul Drager au confirmat starea de ebrietate a acestora, cu valori de 0,68 mg/l și 0,34 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Conform legislației în vigoare, aceștia riscă sancțiuni contravenționale de până la 12.500 de lei sau arest contravențional de la 10 la 15 zile.

De la începutul anului, pe teritoriul țării au fost înregistrate 67 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice, soldate cu 57 de persoane traumatizate.

Taxe între 6.000 și 8.000 euro cerute de la bărbați ucraineni. 10 cetățeni din Găgăuzia, cercetați penal
Articolul anterior
Un bărbat, suspectat că ar fi comis mai multe pungășii, reținut de polițiști
Articolul următor