În vederea informării corecte a publicului, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu clarificări referitoare la unele informații vehiculate în spațiul public privind remunerarea recenzorilor care au fost implicați în colectarea datelor la Recensământul populației și locuințelor (RPL) din 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Activitatea personalului temporar de recensământ (recenzori, supervizori și alte categorii de personal) s-a desfășurat în baza contractelor de prestări servicii. Raporturile contractuale dintre părți (personalul de recensământ și BNS) se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului Civil al Republicii Moldova, în funcție de volumul de lucru realizat efectiv de persoană și respectarea cerințelor de calitate stabilite de Biroul Național de Statistică. Conform contractului, perioada de realizare a serviciilor recenzorilor pentru colectarea datelor RPL în teren (inclusiv lucrările de listing) este de la 1 aprilie până la 7 iulie curent, iar pentru colectarea datelor în cadrul Anchetei postrecenzare (pentru recenzorii antrenați în această activitate) – de la 15 iulie până la 11 august a.c.
Totodată, specificația serviciilor prestate, conform contractului, stabilește valoarea estimativă a serviciilor (retribuției), reieșind din numărul de locuințe și persoane recenzate în sectoarele de recensământ atribuite (conform informațiilor deținute din diverse surse), și tariful per chestionar completat (integral sau parțial), calculat conform cuantumului salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2024. Urmare a recenzării în teren, s-a stabilit volumul exact de locuințe și persoane recenzate de facto, care s-a luat la bază pentru calcularea plăților ce revin fiecărui recenzor, fapt confirmat în actul de predare-primire a serviciilor și în aplicația de colectare a datelor RPL (informația generalizată privind volumul de lucru executat efectiv de recenzor). Ca rezultat, în unele cazuri, numărul efectiv al locuințelor și persoanelor recenzate este mai mic față de valorile estimate inițial, la momentul încheierii contractului, iar în alte cazuri (inclusiv în rezultatul preluării sectoarelor suplimentare în cadrul recenzării) – mai mari. Respectiv, conform procedurilor juridice și financiar-contabile stabilite, suplimentar la întocmirea actului de predare-primire a serviciilor, este necesar de efectuat, după caz, modificări la contractul de bază, prin întocmirea și semnarea Acordurilor de micșorare a valorii serviciilor, respectiv a sumei din contractul de bază, sau de majorare a valorii serviciilor prevăzute în contract.
Subliniem că, pentru plățile serviciilor personalului temporar de recensământ, în bugetul de stat destinat RPL 2024 sunt alocate mijloace financiare necesare în mărime deplină.
În context, menționăm că pentru categoriile de personal de suport pentru organizarea RPL la nivel de raion și municipiu (inclusiv coordonatori RPL, specialiști logiști, specialiști IT ș.a.), achitările au fost efectuate în modul stabilit. Pentru recenzori, în număr de circa 4,3 mii de persoane, actele de predare-primire a serviciilor au fost întocmite și majoritatea au fost semnate de părți, iar achitările – demarate.
Menționăm că, conform prevederilor contractuale, pct. 3.7 din contract ,,Achitarea pentru serviciile prestate de către Prestator se efectuează conform actului de predare-primire a serviciilor, în termen de 30 de zile din data prezentării actului de predare-primire semnat de părți”. Totuși, BNS depune eforturile necesare pentru ca remunerația integrală a recenzorilor, în baza actelor semnate, să fie finalizată în cel mai scurt timp.
Cu referire la achitările pentru transport, menționăm că acestea sunt compensate în modul stabilit de cadrul normativ, în baza documentelor justificative privind deplasările efectuate. Reieșind din situația reală, în baza documentelor confirmative, aceste plăți pot fi mai mici, cât și mai mari față de valorile indicate în contractul de bază.
Biroul Național de Statistică aduce sincere mulțumiri personalului temporar de recensământ pentru responsabilitate, devotament și efortul depus pe parcursul celor 3 luni de muncă asiduă de recenzare a populației și locuințelor pe teren. Totodată, cerem scuze pentru incomoditățile create și asigurăm că depunem toate eforturile pentru a remunera personalul temporar de recensământ, conform volumului și calității lucrului îndeplinit, în termeni proximi, până la finele lunii curente.