„SUNT VOCE” – o serie de interviuri despre povești și curaj marca Unica.md: Cristina Bumacov, despre încercările majore care i-au marcat profund viața

În episodul anterior SUNT VOCE, prezentat de Ana Danilescu, am aflat povestea Cristinei Bumacov, o femeie puternică ce a trecut printr-o serie de încercări majore care i-au marcat profund viața. Pe când era însărcinată cu primul său copil, Cristina a început să aibă atacuri de panică, semnale că ceva nu era în regulă cu corpul ei. După investigații amănunțite, a descoperit că suferă de un fibroadenom și un dezechilibru la nivelul glandei tiroide. Deși a conștientizat problemele în timpul sarcinii, a ales să se ocupe mai serios de sănătatea ei după ce a terminat de alăptat.

După mai multe analize, Cristina a fost diagnosticată cu cancer papilar tiroidian în stadiul 3. La doar 27 de ani, a fost pusă față în față cu această boală devastatoare, dar nu s-a lăsat doborâtă. A urmat un tratament cu iod radioactiv la București, demonstrând o putere interioară extraordinară.

Deși au trecut 10 ani de la acel diagnostic, Cristina continuă să fie un exemplu de curaj și determinare. În prezent, la 37 de ani, ea promovează un stil de viață sănătos pentru copii, inspirând părinții să adopte obiceiuri alimentare echilibrate și să își educe copiii în spiritul unei vieți sănătoase. Experiența ei personală a transformat-o într-o voce importantă în promovarea sănătății și a bunăstării în rândul celor mici.

BOALA M-A CONDUS SPRE PASIUNEA PENTRU SCRIS

Următoarea eroină este Nicoleta Negrescu, diagnosticată cu cancer în timp ce era elevă în clasa a 7-a, o perioadă în care majoritatea copiilor se concentrează pe școală și prieteni, nu pe lupte medicale. 

În aceste momente dificile, Nicoleta a găsit alinare și sprijin în prietenia cu Mihai, care se confrunta și el cu aceeași maladie. Această conexiune specială a fost esențială pentru starea ei emoțională, aducându-i confort în timpuri de incertitudine.

De la Lupta cu Leucemia la Voluntariat și Autorat

Inspirată de propriile lupte și de relația care i-a oferit atât de mult sprijin, Nicoleta a decis să se dedice voluntariatului în secția de oncologie pediatrică. Aici, ea a lucrat direct cu copii afectați de cancer, organizând activități care să le aducă bucurie și să le ușureze suferința.

În dorința de a-și împărtăși experiența și de a sublinia importanța suportului emoțional în lupta împotriva bolii, Nicoleta a scris o carte biografică. Prin scrierile sale, ea promovează arta ca o formă de terapie și exprimare, evidențiind cât de crucială este acceptarea în procesul de vindecare. 

Povestea Nicoletei demonstrează capacitatea umană de adaptare și puterea extraordinară de a transforma adversitatea într-o sursă de inspirație și ajutor pentru ceilalți.

Ambele povești subliniază importanța suportului, accesului la îngrijire medicală adecvată și a unei atitudini pozitive în fața adversității. Doina și Nicoleta ne arată cum determinarea și suportul comunitar pot transforma încercările vieții în oportunități de a educa, inspira și ajuta pe alții. Aceste interviuri sunt un exemplu puternic de cum forța interioară și curajul pot aduce schimbări pozitive, încurajându-ne să nu ne dăm bătuți indiferent de provocările pe care le întâmpinăm.

Aceste serii de interviuri au fost posibile cu susținerea USAID Moldova, un proiect realizat de Comunitatea Theta Phoenix în colaborare cu Unica.md.

Socialiștii vor contesta rezultatul alegerilor prezidențiale la CEC și Curtea Constituțională

Liderul PSRM, Igor Dodon, formațiunea prorusă care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo în cursa prezidențială, a anunțat că partidul său va contestat la Curtea Constituțională și la Comisia Electorală Centrală rezultatul alegerilor . Acesta susține că „Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afacerea externă”, informează unica.md.

Acesta a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

”Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor care în aceste alegeri au votat pentru candidatul opoziției, pentru domnul Alexandr Stoianoglo. Noi, cei care am dorit Schimbare și Dreptate pentru țară, am fost foarte mulți. Și noi, de fapt, am câștigat moral și politic. Candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, este președintele ales de majoritatea cetățenilor care locuiesc aici, acasă, în Republica Moldova. El este președintele ales în țară.

În timp ce Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării. Ea este aleasa Diasporei, fiind respinsă de cetățenii care au trăit nemijlocit patru ani sub guvernarea ei, care au suferit sub guvernarea ei. Maia Sandu a obținut un rezultat forțat, prin abuzuri, încălcări, amenințări, sperietori și utilizare dictatorială a resurselor și instituțiilor statului. Este un rezultat care pune la îndoială legitimitatea Maiei Sandu ca președinte. Ea se află în funcție nefiind aleasă de locuitorii Republicii Moldova. În aceste alegeri, cetățenii au arătat că guvernarea PAS nu mai are o susținere largă acasă, iar asta înseamnă că la parlamentarele din 2025 puterea politică în Republica Moldova se va schimba. Lumea e sătulă de abuzurile și de incompetența celor din PAS.

Maia Sandu a fost din nou salvată de diasporă, de Soros, de ambasade, de vizitatori străini și de manipulările ei obraznice. Din disperare și din frica de a pierde, în această campanie electorală ea și-a arătat fața adevărată. Maia Sandu a reușit să asocieze parcursul european cu abuzul, cu ilegalitățile, cu minciuna, cu disperarea și cu iresponsabilitatea. O țară întreagă a înțeles că pentru ea scopul personal scuză mijloacele, iar fără de aceste mijloace antidemocratice, Maia Sandu ar fi pierdut alegerile cu un scor categoric.

Vreau să cred că cetățenii au învățat multe lecții importante în această campanie electorală. Ei au aflat despre ipocrizia și falsitatea unor lideri politici, care au avut mesaje confuze, prin care au ajutat-o indirect pe Maia Sandu. Cetățenii au înțeles că Moldova nu este un stat democrat și totodată ei au simțit că această putere politică rușinoasă poate fi dată jos. Iar aceste lecții vor fi foarte utile la anul, când moldovenii vor decide soarta țării la alegerile parlamentare. Atunci se va realiza ceea ce am început acum – demolarea regimului dictatorial PAS. Pe 3 noiembrie, țara a demonstrat că nu mai vrea să rabde nedreptatea și dorește o schimbare. Aceste dispoziții de revoltă ale cetățenilor se vor accentua, pe măsură ce Maia Sandu și guvernarea PAS se vor comporta la fel de abuziv, cinic și incompetent cum au făcut în anii precedenți. „Vremurile bune” ne vor sufoca încă o perioadă. Dar zilele lor sunt totuși numărate. Votul din 3 noiembrie a fost acea lovitură care a clătinat grav guvernarea PAS, iar prăbușirea ei se va produce la mijlocul anului viitor, când se va crea o altă majoritate parlamentară, o majoritate a opoziției. Atunci Moldova va decide definitiv.

P.S. În următoarele zile socialiștii se vor adresa la CEC și ulterior la Curtea Constituițională referitor la multiplele încălcări admise de guvernare în acest scrutin prezidențial, fixate inclusiv de observatorii internaționali. Guvernarea a fraudat și, inevitabil, va plăti politic și juridic pentru aceste fraude.”, se arată în mesajul lui Igor Dodon.

Frigul se instalează în toată țara. Va fi soare, dar temperaturile scad simțitor

Temperaturile continuă să scadă, iar frigul se instalează în toată țara. Astăzi, 5 noiembrie, maximele vor varia între 6 – 7 grade Celsius, iar minima va coborî la -3 grade Celsius, anunță meteorologii, informează unica.md.

Mâine, 6 noiembrie, deși va fi soare, ttemepraturile nu vor urca mai mult de 9 – 10 grade Celsius.

Nu va ploua.

Un tânăr din Cricova, dispărut fără urmă încă în luna august, căutat cu disperare de apropiați

A dispărut de mai bine de trei luni, iar de atunci nu se mai cunosc informaţii despre el. Este vorba despre zn tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Cricova, municipiul Chişinău. Acesta esta căutat cu disperare, după ce a plecat de acasă din data de 2 august. 

Potrivit informaţiilor, acesta se numeşte Cristian Botezat, are înălţimea de 185 cm, părul de culoare deschisă, un tatuaj pe piept şi corpolenţă slabă. În ziua dispariţiei, acesta puta haine sport. 

Cei care cunosc detalii sunt rugaţi să sune la numărul uni de urgenţă 112 sau la 079-61-63-81.

Moldovean înjunghiat mortal în Germania
Articolul anterior
Veste antiglonț ascunse de controlul vamal
Articolul următor