CEC a înregistrat primele grupuri de inițiativă în susținerea candidaților la prezidențiale

Comisia Electorală Centrală a înregistrat astăzi primele patru grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova. Fiecare grup înregistrat trebuie să colecteze pentru susținerea candidatului cel puțin 15 000 și cel mult 25 000 de semnături din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, adică din raioane și din municipiile Chișinău și Bălți. Listele de subscripție cu semnături urmează să fie prezentate până pe data de 20 septembrie, transmite IPN.

CEC a înregistrat grupul de inițiativă constituit de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei pentru susținerea fostului premier Ion Chicu. Acesta este format din 40 de persoane și va fi condus de către Liliana Iaconi.

A fost înregistrat grupul de inițiativă pentru susținerea ex-premierului Vasile Tarlev. Din el fac parte o sută de persoane, conducătorul grupului fiind Mihail Vîrcolici.

Și grupul constituit de Partidul Socialiștilor pentru susținerea fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, a fost înregistrat. Acesta este constituit din o sută de persoane  și va fi condus de către Victor Țvircun.

Cel de-al patrulea grup de inițiativă înregistrat este cel constituit de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” pentru susținerea candidatului Octavian Țîcu. Astfel, pentru el urmează să colecteze semnături 31 de persoane, grupul fiind condus de către Liviu Vovc.

Tot astăzi, CEC a înregistrat Partidul Comuniștilor în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie, cu opțiunea „NU”. Partidele politice și blocurile electorale pot solicita înregistrarea în calitate de participant la referendum până pe 20 septembrie inclusiv.

Permis de conducere de 1.600 de euro. Un bărbat din nordul țării, reținut pentru trafic de influență

Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi susținut că ar avea influență asupra unor funcționari ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Edineț și că îi poate determina să favorizeze un candidat la examenele practice și teoretice şi să-i elibereze permisul de conducere de categoria „B” în schimbul a 1600 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În baza informației denunțate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar ulterior a reținut persoana bănuită de pretinderea și primirea sumei menționate. La domiciliul și în automobilul bănuitului au fost efectuate percheziții pentru consolidarea probatoriului, de la fața locului fiind ridicate mai multe informații relevante pentru cauza penală.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți. Totodată, instanța de judecată a decis plasarea în arest la domiciliu a învinuitului pe un termen de 30 zile.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

La Soroca au fost aduse fragmente din moaștele Fericitei Matrona

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, însoțit de preoți și credincioși, au întâmpinat duminică, 17 noiembrie, chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona.

Potrivit Biroului de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, sfințeniile au fost expuse spre închinare în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și se vor afla aici până la data de 5 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Vine lapovița peste Republica Moldova. Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de noi

Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de Republica Moldova. Conform prognozei emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), la sfârșitul săptămânii sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță, scrie realitatea.md.

Astfel, începând de joi, 21 noiembrie, vremea se va răci și se va deteriora în toată Republica Moldova. Și vântul va sufla cu o intensitate de 27 km/h.

Temperatura în timpul zilei ar putea varia între -3 și 3 grade Celsius, în funcție de regiune.

Lapovița ar putea continua și sâmbătă în raioanele din nordul țării. De exemplu la Briceni, sâmbătă vor fi 0 grade ziua.

Cei cinci copii, victime ale cumplitului accidentul de la Codreanca, urmează să fie externați. Șoferul care s-ar face vinovat are 22 de ani
Articolul anterior
Ambasada Moldovei la Moscova a cerut autorităților ruse informații despre moldoveanul reținut de FSB
Articolul următor