Administrația „GagauziyaLand” spune că fetița de 10 ani, care și-a fracturat piciorul, a fost dusă imediat la punctul medical din parc, unde i s-a acordat primul ajutor. Ulterior, asistenta din parc a decis să cheme o ambulanță. „Parcul nostru este echipat în conformitate cu toate standardele de siguranță, are toate autorizațiile necesare”, se arată în declarația responsabililor, scrie unimedia.info.
„Administrația parcului regretă profund incidentul care s-a produs. Suntem conștienți de faptul că trauma este întotdeauna un stres atât pentru copil, cât și pentru familia acestuia.
Este important să subliniem faptul că parcul nostru este echipat în conformitate cu toate standardele de siguranță, are toate autorizațiile necesare, iar trambulina unde s-a produs accidentul este nouă și îndeplinește toate cerințele tehnice.
Fetița a fost dusă imediat la punctul medical din parc, unde i s-a acordat primul ajutor. Asistenta din parc a decis să cheme o ambulanță.
Întotdeauna acordăm o mare atenție siguranței vizitatorilor noștri. Toate caruselurile din parc au reguli de siguranță clar marcate, care trebuie respectate în mod obligatoriu. Din păcate însă accidentele se pot întâmpla oricând, inclusiv în parcuri. Administrația parcului este pregătită să ajute familia maximal posibil. Vom acoperi toate cheltuielile necesare legate de tratamentul și reabilitarea fetiței, astfel încât aceasta să se recupereze cât mai curând posibil.
Facem tot ce ne stă în putință pentru a preveni repetarea unor astfel de situații în viitor și continuăm să ne îmbunătățim măsurile de securitate.
Suntem surprinși de acuzațiile nefondate împotriva parcului venite din partea forțelor de ordine, care induc publicul în eroare, fără să desfășoare ancheta în mod corespunzător”, se arată într-un comunicat.
O fetiță de 10 ani s-a ales cu fractură dublă la picior, în timo ce se juca pe unul dintre terenurile din parcul de distracții pentru copii ”GagauziyaLand”. Anunțul a fost făcut de IGP, care a notat că „deschiderea acestui parc de distracții pentru copii nu a fost autorizată de autoritățile competente nici până la moment”.