Ministerul Energiei, în parteneriat cu AC Language School (ACLS), anunță lansarea unui concurs pentru acordarea a 150 de burse, în valoare de 1000 de euro, destinate studenților din Republica Moldova care urmează facultăți de energetică, fizică și matematică (STEM). Această inițiativă oferă o oportunitate deosebită tinerilor de a-și dezvolta competențele într-un domeniu esențial pentru viitorul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Programul de studii, care va dura un an, se va desfășura online și va fi predat integral în limba engleză. Participanții vor beneficia de expertiza unor specialiști de top din domeniul energetic, având astfel șansa să acumuleze cunoștințe valoroase care să le deschidă noi orizonturi profesionale.
Cei care vor excela în cadrul acestui program vor avea, de asemenea, oportunitatea de a participa la o vizită de studiu în Statele Unite ale Americii.Pentru a aplica, studenții trebuie să depună un dosar care să conțină un CV actualizat, o scrisoare de motivare în limba engleză (maximum o pagină) și o confirmare a statutului de student. Dosarele pot fi trimise până la data de 20 septembrie 2024 la adresa de email: cristina.pereteatcu@energie.gov.md
Viitorii șoferi vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru permisul de conducere
Eliberarea, schimbarea și restabilirea permisului de conducere va costa mai mult, acest serviciu urmând să includă și eliberarea permisului provizoriu, transmite IPN.
Potrivit unui document aprobat astăzi de Guvern, dacă serviciul va fi prestat în 20 de zile, tariful va fi de 420 de lei. Pentru urgentare solicitanții vor plăti mai mult. 760 de lei – dacă permisul va fi eliberat în 10 zile lucrătoare. 1100 de lei – dacă solicitantul îl vrea în 5 zile și 1440 de lei, dacă nu poate să aștepte mai mult de trei zile. Tariful pentru eliberarea permisului în o zi lucrătoare este de 1780 de lei, iar în ziua adresării acest serviciu va costa 2120 de lei.
Același proiect prevede că certificatul de înmatriculare și permisul de conducere provizoriu vor putea fi generate electronic și vor avea aceeași valoare pe teritoriul Republicii Moldova ca și documentele eliberate fizic.
„Astăzi digitalizăm procesul de înregistrare a unităților de transport. Certificatul de înmatriculare și permisul de conducere provizoriu vor putea fi generate electronic și vor avea accesași valoare pe teritoriul Republicii Moldova ca și documentele eliberate fizic. De asemenea, comasăm mai multe servicii și eliminăm o serie de proceduri pentru comoditatea proprietarilor de automobile”, a declarat secretarul de stat al guvernului, Artur Mija, în cadrul ședinței Guvernului.
Un cetățean turc a murit, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac, la Cantemir. A fost nevoie de echipa de descarcerare
Cadavrul unui șofer a fost descarcerat dintre fiarele contorsionate ale automobilului, după ce acesta a fost implicat într-un accident rutier. Tragedia s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 23:13, pe traseul R34, în apropiere de localitatea Leca, din raionul Cantemir, scrie pulsmedia.md.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un cetățean turc în vârstă de 46 de ani. Acesta se deplasa cu un automobil de marca Skoda Octavia, când în circumstanțe încă necunoscute de anchetă a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit parăsit partea carosabilă și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.
În urma impactului, din cauza traumatismelor grave, șoferul a decedat pe loc până la venire ambulanței.
Totodată, la fața locului a fost necesară și intervenția unui echipaj de descarcerare, pentru a scoate cadavrul bărbatului dintre fiarele contorsionate ale automobilului.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Sindicatele și patronatul cer majorarea salariului minim
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), în persoana lui Igor Zubcu, președintele CNSM, și, respectiv, Leonid Cerescu, președintele CNPM, au semnat un demers pe care l-au expediat premierului Dorin Recean, scrie vocea.md.
În document se arată că, în calitate de parteneri sociali la nivel național, CNSM și CNPM și-au manifestat susținerea fermă a parcursului european al Republicii Moldova prin semnarea unei Declarații comune pe 26 ianuarie 2024.
„Conștientizând importanța implicării plenare în acest proces, de comun acord cu reprezentanții Guvernului, membri ai Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, am convenit asupra cooperării active și participării constructive la procesele de transpunere a legislației europene în cadrul normativ național.
După cum cunoașteți, în calitate de țară candidat de aderare la Uniunea Europeana, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a-și alinia legislația națională la acquis-ul comunitar, iar prin semnarea Declarației de aliniere la Pilonul european al drepturilor sociale al Uniunii Europene, de a contribui la asigurarea unor condiții de munca și de trai decente pentru angajați”, se subliniază în preambulul Demersului.
Pilonul european al drepturilor sociale este o proclamație comună a șefilor instituțiilor UE, care se angajează să pună în aplicare 20 de principii în domeniul politicii sociale, printre care și asigurarea dreptului la salarii echitabile, care să asigure un nivel de trai decent.
În aceeași ordine de idei, în Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 829/2023, este prevăzută transpunerea, până în septembrie 2025, a Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, care este un standard european important ce prevede mecanismul de stabilire a salariului minim pentru toate țările membre ale Uniunii Europene, mai relevă documentul citat.
„De altfel, mecanismul dat este prevăzut și de Carta Socială Europeană (revizuită), ratificată parțial de Republica Moldova prin Legea nr. 484 din 28.09.2001, care mai stabilește, în articolul 4, că țările care au ratificat-o trebuie să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure acestora, precum și familiilor acestora, un nivel de trai decent.
Analizând datele BNS privind evoluția minimului de existență pentru anul 2023, care a constituit 2877,1 lei pe luna, inclusiv pentru populația apta de munca – 3078,7 lei, pentru pensionari – 2403,9 lei, pentru copii – 2822,1 lei, remarcam că, pentru asigurarea unor necesități minime ale unui salariat și unui copil minor, salariul minim ar constitui cel puțin 7007 lei (5900,8 lei – salariu net) și ar asigura doar nivelul pragului sărăciei extreme (pentru anul 2023)”, remarcă autorii demersului.
Ei argumentează astfel că salariul minim de 5 mii de lei, stabilit la 1 ianuarie 2024, asigură doar circa 70% din minimul de existență pentru un salariat și un copil minor, iar economia națională în continuare se confruntă cu provocări în menținerea și atragerea forței de muncă.