Ministrul Educației Dan Perciun a participat la două festivități dedicate începutului noului an de studii

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a participat ieri la festivitățile dedicate începutului noului an de studii la două licee din Costești, Ialoveni. E vorba de Liceul Teoretic „Costești” și Liceul Teoretic „Olimp”. Acestea fac parte din cele 108 instituții, care au decis să dea start începutului de an școlar duminică, pe 1 septembrie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În mesajul de salut, Dan Perciun a mulțumit cadrelor didactice pentru efortul lor continuu și a promis sprijin în tot ceea ce își propun să realizeze. Totodată, ministrul a subliniat importanța educației de calitate și a încurajat elevii să se dedice studiilor, să fie curioși și să își urmeze pasiunile.

Liceul Teoretic Olimp este a doua instituție din mediul rural cu cele mai bune rezultate la bacalaureat. În acest an, Ministerul Educației și Cercetării va aloca instituției 3,8 milioane de lei pentru reparația acoperișului blocului gimnazial. Totodată, până la sfârșitul anului instituția va fi dotată cu cinci table interactive, calculatoare, dar și echipamente menite să contribuie la studiile de calitate, pentru aceasta fiind nevoie de aproximativ 50 de mii de euro. La Liceul Teoretic Olimp își fac studiile peste 790 de elevi.Curtea plină de emoții și entuziasm a fost, astăzi, și la Liceul Teoretic Costești, unde studiază 566 de elevi. Dan Perciun a remarcat perseverența mai multor elevi, care participă activ, ca voluntari, în diverse activități, inclusiv a celor organizate de Ministerul Educației și Cercetării. În context, Dan Perciun le-a urat elevilor să fie ambițioși să-și stabilească obiective cât mai mari.

Fetița ucisă de un troleibuz la Ciocana ar fi împlinit 14 ani. Mama i-a adus baloane-cifre la mormânt

Anastasia, fetița tamponată mortal de șoferița unui troleibuz pe trecerea pietonală de pe bd. Mircea cel Batrîn din sectorul Ciocana al capitalei, ar fi împlinit 14 ani în acest an. Acum o zi, mama ei, Olia Culai, a publicat un video pe rețele sociale de la cimitir, în care sunt surprinse jucării, flori și baloane-cifre legate de cruce. Postarea este însoțită de un mesaj plin de durere, scrie realitatea.md.

 „Моё самое большое счастье и горе (tr. cea mai mare fericire a mea și cea mai mare tragedie”, a scris mama Anastasiei.

Amintim că, pe 24 martie curent, Anastasia a încercat să traverseze strada regulamentar la o trecere de pietoni nedirijată, când a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr. 13 condus de o șoferiță. Taxatoarea spunea că s-a întâmplat în afara trecerii, însă imaginile surprinse și distribuite pe rețele o contrazic și confirmă versiunea polițiștilor.

Șoferița de la volan nu ar fi avut nicio săptămână de lucru. Pe parcursul mediatizării cazului, s-a încurcat în declarații și într-un final și-a recunoscut vina. În una dintre ședințele de examinare, a mărturisit că fetița ar fi nimerit într-o zonă oarbă și de asta nu ar fi văzut-o. Prima instanță a condamnat-o la 4 ani de îcbhisoare, dintre care doi cu suspendare, și cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Mama copilei a contestat hotărârea.

Anastasia era elevă a Liceului Teoretic „Dacia” cu predare în limba rusă din același sector și era singurul copil al soților Culai.

Campanie Anti-Bullying în toate instituțiile de învățământ general din țară

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale vor fi informați despre consecințele și metodele de prevenire a bullying-ului și a violenței în școli. Între 4-8 noiembrie în toate instituțiile de învățământ general din țară se va desfășura Săptămâna Anti-Bullying, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În această perioadă în școli vor avea lor diverse activități de informare și educație pentru explicarea fenomenului, prezentarea consecințelor și metodelor de prevenire. Elevii vor fi antrenați în activități diverse, concepute pentru fiecare categorie de vârstă cum ar fi: ateliere de artă dedicate subiectului, vizionări de filme și materiale informative, discuții și alte acțiuni – toate pentru a promova empatia și toleranța în rândul copiilor.

Activitățile desfășurate în Săptămâna Anti-bullying vor contribui la o mai bună conștientizare a fenomenului, încurajarea copiilor să solicite ajutorul adulților în gestionarea situațiilor de violență, asigurarea unui mediu școlar mai sigur și mai prietenos pentru elevi. 

La 7 noiembrie, instituțiile educaționale vor marca „Ziua internațională împotriva violenței și bullying-ului în școli”.

Săptămâna Anti-bullying este parte a campaniei „Împreună, fără bullying!” și este organizată de Alianța ONG-urilor Active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) și Ministerul Educației și Cercetării, finanțată de Liechtenstein Development Service.

Serviciile publice în domeniul justiției vor fi îmbunătățite, iar activitatea instanțelor, eficientizată prin dezvoltarea tehnologiilor digitale

Serviciile publice în domeniul justiției vor fi îmbunătățite, iar activitatea instanțelor va fi eficientizată prin dezvoltarea tehnologiilor digitale și a sistemelor informatice. În acest sens, Guvernul a aprobat crearea Agenției pentru Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească, ca urmare a comasării prin fuzionare a Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești și Agenției Resurse Informaționale Juridice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Înființarea agenției este esențială pentru digitalizarea proceselor judiciare și avansarea în dezvoltarea conceptului de e-justiție, centrat pe nevoile cetățenilor. În același timp, activitatea agenției se va axa pe îmbunătățirea performanței instanțelor judecătorești și reducerea duratei proceselor.

Astfel, prin implementarea soluțiilor digitale, agenția va facilita accesul la justiție, va reduce birocrația, va crea un mediu mai transparent și eficient și va facilita accesul cetățenilor la informațiile juridice și procedurale.

Primul sunet de clopoțel răsună astăzi în mai multe școli din țară și Capitală
Articolul anterior
Incendiu uriaș de vegetație la Hâncești! Flăcările au afectat o suprafață extinsă de teren
Articolul următor