Maia Sandu a semnat decretul de demitere a șase judecători

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de demitere a șase judecători. Este vorba despre magistrații Judecătoriei Chișinău: Rodica Berdilo, Victoria Hadîrcă, Irina Păduraru, Victoria Sanduța, Svetlana Tizu și judecătorul de la Judecătoria Orhei – Eugen Popovici. Decretul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Totodată, el poate fi contestat în instanța de judecată, scrie Știri.md.

Amintim că Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererile judecătoarelor Victoria Hadîrcă, Rodica Berdilo, Irina Păduraru și Victoria Sanduța de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Atunci, magistrata Victoria Sanduța a declarat că decizia CSM „este o soluție ilegală”.

Traficul rutier va fi suspendat duminică în Piața Marii Adunări Naționale

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 22.09.2024, ora 11:00-23.09.2024, ora 02:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. A. Pușkin, în legătură cu organizarea și desfășurarea întrunirii social-culturale „Chișinău Youth Fest”, ediția a III-a, dedicată Zilei Internaționale a Tineretului, organizată de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Centrul Municipal de Tineret Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, circulația transportului public care traversează centrul orașului va fi redirecționată pe străzile adiacente.

Totodată, informăm că în seara desfășurării evenimentului „Chișinău Youth Fest”, troleibuzele de pe rutele nr. 4, nr. 10, nr. 12 și nr. 22 va fi extins până la ora 01:30. 

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Un nou caz de infecție cu virusul Dengue în Republica Moldova

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea, în Republica Moldova, a unui caz de febră hemoragică provocată de virusul Dengue (infecție transmisă de țânțari la om), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul este de import și a fost confirmat la o tânără cu vârsta de 26 de ani, din mun. Chișinău. Persoana s-a îmbolnăvit în timpul unei călătorii în India, unde au apărut și primele simptome ale bolii (febra, frisoane, mialgii, artralgii). La 13 septembrie, aceasta a revenit în Republica Moldova și, în prezent, beneficiază de tratamentul corespunzător.

Pe parcursul ultimilor ani, în Republica Moldova, au fost înregistrate patru cazuri de febra Dengue, toate fiind de import (2019 – 1 caz, 2020 – 2 cazuri, 2022 – 1 caz). În Europa, conform datelor raportate de ECDC, de la începutul anului 2024, cazuri autohtone au fost raportate în Franța (21 de cazuri) și Italia (1 caz). La nivel mondial, peste 12 milioane de cazuri de Dengue și peste 8000 de decese au fost raportate în 86 de țări.

Febra Dengue este provocată de un virus transmis de țânțarii genului Aedes (un tip de țânțar răspândit în regiunile tropicale și subtropicale, actualmente întâlnit și în habitatele Republicii Moldova). Infecția este provocată de mușcătura țânțarilor infectați, dar nu se transmite de la o persoană la alta, sau prin anumite obiecte. Simptomele febrei Dengue pot varia de la ușoare până la severe: febra, dureri de cap, dureri musculare și articulare, erupții cutanate și oboseală.

Diagnosticul precoce este important pentru a permite administrarea tratamentului adecvat și pentru a aplica măsuri de control al bolii. Sunt disponibile două vaccinuri împotriva Dengue, ambele fiind concepute pentru utilizare în zonele în care febra Dengue este frecvent întâlnită (adică nu în Europa).

Specialiștii ANSP recomandă atunci când călătoriți într-o zonă endemică să vă protejați de mușcăturile de țânțari prin:

  • îmbrăcarea hainelor ce acoperă pielea cât mai mult posibil, cămăși cu mânecă lungă, pantaloni lungi;
  • folosirea plaselor de protecție la ferestre și uși pentru a impiedica intrarea țânțarilor în casă;
  • evitarea zonelor cu infestare de tânțari: în măsura posibilității, evitați zonele în care sunt cunoscuți țânțarii Aedes, acestea includ adesea zone umede, cu vegetație densă și apa stagnată;
  • folosirea repelenților pentru țânțari;
  • eliminarea în mod corespunzător a deșeurilor solide și eliminarea habitatelor artificiale create de om care pot reține apa;
  • acoperirea, golirea și curățarea săptămânală a recipientelor de stocare a apei menajere;
  • aplicarea insecticidelor adecvate pe recipientele de stocare a apei în aer liber.

După fermieri, și transportatorii ies în stradă! Aceștia anunță o grevă generală

Patru organizații ale transportatorilor ar putea organiza o grevă generală, la începutul lunii octombrie. Anterior, reprezentanții ramurii au adresat o scrisoare deschisă conducerii țării, cerând audiență la premierul Dorin Recean și cereau prelungirea autorizațiilor pentru serviciile de transport auto național, elaborarea unor reglementări în privința fiscalizării activității transportatorilor, modificarea reglementărilor ce țin de borderoul de evidență a biletelor, listele de îmbarcare și metodologiei de calculare a tarifelor, scrie realitatea.md.

Guvernul comunica, urmare a adresării transportatorilor, despre faptul că măsurile care îi nemulțumesc pe pasageri sunt în beneficiul cetățenilor. Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al cabinetului de miniștri, susținea că Executivul sprijină „concurența sănătoasă și mai multe opțiuni de deplasare pentru călători”.

Asociația Patronală a Transportatorilor Rutieri în Construcție din Republica Moldova informează că, până pe 19 septembrie 2024, nu au primit nici un răspuns de la autorități. Președintele organizației, Ian Dogotari, a precizat pentru Realitatea că instituția pe care o conduce se va alătura grevei anunțate de către Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA).

În același timp, potrivit lui Dogotari, și alte două organizații din domeniu planifică să participe la grevă.

Precizăm că, în septembrie 2024, mai multe categorii de cetățeni au anunțat proteste în centrul Capitalei. Începând cu 17 septembrie, fermierii și-au scos tehnica pe traseele țării, organizează manifestații și cer sprijin de la stat, în contextul secetei care le-a afectat activitatea și veniturile, iar veteranii de război au anunțat ă vor ieși în fața Parlamentului pe 19 septembrie, nemulțumiți de unele prevederi privind asigurarea lor cu spațiu locativ.

Care este starea copilului care a căzut în gaura liftului, la Ungheni
Articolul anterior
O profesoară din Capitală sperie elevii cu rachetele rusești. Reacția autorității în Educație
Articolul următor